din dragoste

V ( viata , vanilie, vin)

2012-02-11T19:19:00.009+02:00

V de la vanilie
V de la vin rosu
V de la ...

Acelasi pahar pentru fiecare V
cu decor

cercuri concentrice
de
viata
vanilie
vin

ca sa fie foarte clar
ca e nevoie de-un bulin

bulinul e din ciocolata
mustetile sunt din cortocala dansata
migdalele s-au spart in figuri
cel putin de felia de kiwi suntem
,,Si``guri
W A Mozart - Rondo in si bemol major, K 269 (261a)

Asculta mai multe audio clasica

Ajutor

2012-02-11T12:44:00.006+02:00

http://nicoletatintea.blogspot.com/2012/02/incendiu-la-glodeanu-ajutati-l-pe.html

Închipuiți-vă doar pentru câteva clipe că nu mai aveți nimic. Nici pat, nici acoperiș deasupra capului, nici bani, nici mâncare, nici încălțări, nici acte, nici caiete, nici sobă, nici micile amintiri păstrate cu drag în vreo cutie prăfuită.

Închipuiți-vă pentru câteva secunde că aveți 13 ani și nu mai aveți nimic. Doar o pijama ponosită cu care ați ieșit în mare grabă când focul v-a cuprins umila gospodărie în care stăteați singur cu bunica.

Închipuiți-vă că aveți 13 ani și că inima voastră sângerează încă pentru că anul trecut ați rămas fără tată. Pe mama o vedeți mai rar. Ca să aveți ce mânca s-a angajat la 100 de kilometri distanță, în Capitală.

Închipuiți-vă că dormiți la niște rude care v-au promis că vă găzduiesc, doar până când se mai încălzește vremea. După aceea nu știți unde o să vă duceți pentru că nu puteți dormi sub cerul liber.

Închipuiți-vă că luni trebuie să mergeți la școală. Prin satul plin de troiene. Voi nu aveți nici cu ce să vă încălțați. Nici geacă groasă, nici pantaloni, nimic. Acum din ceea ce însemna „acasă” au mai rămas doar niște pereți.

Din păcate această poveste nu este una imaginară. Iulian, un băiețel de 13 ani din satul Cârligu Mare, comuna Glodeanu a rămas pe drumuri împreună cu bunica lui, în vârstă de 67 de ani. Tatăl i-a murit anul trecut, iar mama a plecat să câștige o pâine la București ca să poată să-l întrețină. Casa le-a ars acum două zile iar Iulian nu are nici măcar cu ce să se îmbrace.

PĂRINTELE MARIAN TUDOR NE CERE AJUTORUL

http://nicoletatintea.blogspot.com/2012/02/incendiu-la-glodeanu-ajutati-l-pe.html

http://networkedblogs.com/tQ3JC

“Atunci va zice celor de-a dreapta: Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii. Ca am flamanzit si Mi-ati dat de am mancat, am insetat si Mi-ati dat de am baut, strain am fost si M-ati primit, gol si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine. Adevarat zic voua, intrucat ati facut acestea unuia dintr-acesti frati ai mei prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Ca am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc, am insetat si nu Mi-ati dat sa beau, strain am fost si nu M-ati primit, gol si nu M-ati imbracat, bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat., intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut!”.”(Matei 25, 34-45)…

Dulce vis

2012-02-09T09:24:00.004+02:00

Am visat sa fiu asa!Ana Pavlova , prima balerina care a dansat pe poante!

Si visele mele sunt dulci!

E simplu , poti sa incerci!Gustul bucuriei!

Pentru visul meu mai am timp, nu implinesc maine 61 de ani , o varsta la care o lebada nu se opreste din plutire...Dulce vis!

apel de urgenta la : 4916

2012-02-06T17:44:00.011+02:00

,,Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi". Psalmul 49.16

Asa ar trebui sa sune vocea unui conducator de tara, fie el presedinte, rege sau voievod!

Psalmul 49
1. Dumnezeul dumnezeilor, Domnul a grăit şi a chemat pământul,
2. De la răsăritul soarelui până la apus. Din Sion este strălucirea frumuseţii Lui.
3. Dumnezeu strălucit va veni, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea.
4. Foc înaintea Lui va arde şi împrejurul Lui vifor mare.
5. Chema-va cerul de sus şi pământul, ca să judece pe poporul Său.
6. Adunaţi-I Lui pe cuvioşii Lui, pe cei ce au făcut legământ cu El pentru jertfe.
7. Şi vor vesti cerurile dreptatea Lui, că Dumnezeu judecător este.
8. "Ascultă, poporul Meu şi-ţi voi grăi ţie, Israele!... Şi voi mărturisi ţie: Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt Eu.
9. Nu pentru jertfele tale te voi mustra, iar arderile de tot ale tale înaintea Mea sunt pururea.
10. Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi,
11. Că ale Mele sunt toate fiarele câmpului, dobitoacele din munţi şi boii.
12. Cunoscut-am toate păsările cerului şi frumuseţea ţarinii cu Mine este.
13. De voi flămânzi, nu-ţi voi spune ţie, că a Mea este lumea şi plinirea ei.
14. Oare, voi mânca carne de taur, sau sânge de ţapi voi bea?
15. Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale.
16. Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi".
17. Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: "Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta?
18. Tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta.
19. De vedeai furul, alergai cu el şi cu cel desfrânat partea ta puneai.
20. Gura ta a înmulţit răutate şi limba ta a împletit vicleşug.
21. Şezând împotriva fratelui tău cleveteai şi împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală.
22. Acestea ai făcut şi am tăcut, ai cugetat fărădelegea, că voi fi asemenea ţie; mustra-te-voi şi voi pune înaintea fetei tale păcatele tale.
23. Înţelegeţi dar acestea cei ce uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă răpească şi să nu fie cel ce izbăveşte.
24. Jertfa de laudă Mă va slăvi şi acolo este calea în care voi arăta lui mântuirea Mea".

pro test

2012-02-05T19:34:00.007+02:00

Berea de casa are culoarea frunzelor.
Frunze care sunt in protest, nu cazura toamna , rezistara iarna.
Pro test este si berea.
Dar ce test, c-as vrea sa-i aflu gradele de alcool.
Intrucat nu am un alcoolmetru , caut un domn cu gradele pe umeri , dupa ce-am baut berea si desi nu ma apropii de el dupa ce-am condus vreo masina, il rog politicos sa-mi verifice alcoolemia.
Sa indraznesc sa pun in aplicare un asemenea proiect original sau ...e vreun degustator priceput in zona?
Zona alunecoasa!

Bere de casa
necesar si indreptar

sursa de foc
.......................
10 l apa
porumb (o cana de 250 ml)
orz prajit pe tabla (2 cani )
zahar (o cana)
flori de hamei(de la plafar)

............................
se fierb toate la foc mic o ora
se lasa la racit

drojdie cat o cutie de chibrituri
-se dizolva in fiertura calduta

se strecoara printr-o panza si se pune in sticle
sticlele se aseaza la temp camerei cu gatul in jos pana a doua zi
sticlele se pun in picioare la rece

3-7 zile de rabdare pana la degustare
Foarte buna si dupa o singura zi!Hihihihihihihihi!
Si nu mai vreau sa aud de cuvantul ,,proiect``hihihihihihi!

.................................................

http://www.parohiamacin4.org/pacatul_betiei_alcoolismul.htm
Din "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie"

Iata ce-l invata Neagoe Basarab pe fiul sau Teodosie daca va vrea sa fie domnitor:
"Cu bautura sa nu-ti ingreuiezi trupul, ca multi zic: buna este bautura multa. Cum este buna? Omul, cand se imbata, daca are minte multa atunci o pierde, daca are maini, nu-i sunt de folos, daca are picioare nu poate merge in ele, daca are limba, nu poate vorbi cu ea. Deci, cum sa nu fie rea betia, daca intreg trupul nu-i mai foloseste, ca sa poata face ceva pentru Dumnezeu si pentru oameni. Si inca si alt rau izvoraste din betie, si anume mai intai imbolnaveste trupul si-si saraceste casa, apoi isi pierde mintea. Si din clipa in care-si pierde mintea, atunci este pierdut si cu sufletul. Si tu sa bei, dar cu masura, incat mintea ta sa biruiasca vinul, iar nu sa biruiasca vinul mintea ta... Sa nu faci daruri la betie, pentru ca iti vei risipi vistieria si iti vei capata nume rau, ca vor zice asa: "Sa mergem chiar acum la domnul acela nevrednic, pentru ca acum este beat; deci, cand este treaz, el nu ne va da, iar cand se imbata, isi pierde mintea si nu stie cui da!" ...La betie sa nu te manii, nici sa osandesti, pentru ca si aceasta este un nume deosebit de rau... Caci si Sfanta Scriptura marturiseste, zicand: "Sunt unii care mai mult se multumesc si se bucura de cuvinte bune, decat altii de mancare si de bautura"... Asculta pe Domnul zicand: "Luati seama, sa nu se ingreuieze inimile voastre de mancare si de bautura!" Si iarasi prin Proorocul zice: "Treziti-va, bautorilor de vin la betie si tanguiti-va ca se ia din mij.locul vostru veseIia si bucuria!". Bine este a sta departe de vinul cel mult, caci este scris: "In lemnele cele multe se face foc mare si in mancarurile cele multe se atata desfraul; precum untdelemnul atata flacara, asa si vinul porneste patima desfraului". Caci precum lucratorul betiv nu se va imbogati, asa si sufletul care iubeste betia nu va inmulti faptele bune, ci si ceea ce are va pierde... Fiule, "la vin nu te face viteaz" si nu te lauda cu el, "caci pe multi i-a pierdut vinul" si multe rele a facut. El a facut pe Noe sa adoarma dezgolit si a ras fiul sau Ham de el, el a facut pe Lot sa se insoteasca cu fiicele sale, el a doborat in cele din urma pe Samson cel viteaz, barbat care se nascuse din fagaduinta si puternic cum n-a mai fost un altul intre fii oamenilor... Omul cand apuca patima betiei isi vede pieirea, dar nu se mai poate opri. Solomon simtea si scria ca a pierdut carma vietii si totusi nu s-a mai putut intoarce din calea pieirii. N-are diavolul alt ajutor mai bun ca bautura si betia".

propozitii in palarie

2012-01-31T21:32:00.004+02:00

Cineva mi-a impartasit o bucurie.
Cel bolnav si-a luat patul in spate si a umblat.
In alta parte a venit pe lume un baietel.
Un boier mi-a raspuns la e-mail .
In parc patinajul e gratuit intre 10-12.
El se plimba cu ea de mana si nu indrazneste sa o sarute...sarutul e marca de Cismigiu .
Doru, vecinul meu, implineste anul acesta pe 15 noiembrie doar 90 de ani.
Beau ceai dintr-o cana pictata manual, e ger, va mai ninge si nu am desfacut bradul :).

Imi pun palaria peste ganduri, ma privesc in oglinda pe sub boruri ,
ca atunci cand, intamplator te voi intalni pe tine
si te intreb scurt:
Pe unde umbli , mă?

sugestie

2012-01-29T13:56:00.006+02:00

Cind este viscol, folositi parazapezi cu vanilie si ciocolata.

Si ca sa nu tremurati in timp ce va lingeti degetele ...topaiti pe langa pian: Joseph Haydn - Sonata pentru pian in do major ,Hob.XVI:1

Asculta mai multe audio diverse

2012-01-27T22:23:00.002+02:00

Uriaşul adormit

Preot Gh. Calciu

,,In 1826, apårea cartea lui Jonathan Swift, intitulatå Cålåtoriile lui Gulliver. Cartea publicatå anonim a cunoscut un succes imediat. Cititorii şi criticii au gustat satira, copiii au luat-o ca pe o poveste, interpretatorii au vazut in ea diferite simboluri.

Cea mai comunå interpretare era tema uriaşului adormit. Fårå indoialå cå lucrarea lui este cu mult mai subtilå, plinå de simboluri şi de aluzii la viaţa politica şi socialå a contemporaneitåţii lui, dar aplicabilå tuturor epocilor şi numeroaselor situaţii pânå aståzi.

Må intereseazå partea calatoriilor lui Gulliver care se referå la ajungerea lui în ţara piticilor. Nu pentru a face o analiza a cårţii, mai subtilå sau mai grosolanå faţå de alţi comentatori, ci pentru similitudinea cu starea socialå şi politica actualå din România şi din alte pârţi ale lumii.

Gulliver naufragiazå pe o insulå şi, epuizat de efortul fåcut pentru a atinge înnotând ţårmul, adoarme greu. Se trezeşte legat cu mii de fire foarte subţiri dar rezistente şi nu mai putea face nici o mişcare. Insula era locuitå de pitici, aceştia îl legaserå aşa de straşnic. E târît pânå aproape de palatul regelui piticilor şi ajunge så cunoascå toate intrigile şi acţiunile din ţarå, ajungând un favorit al regelui şi chiar al poporului. Organizarea ţårii era absolut ca a oricårui stat european, cu cele bune şi cele rele şi el s’a implicat în toate, chiar şi in råzboiul cu insula de pitici vecinå, pe baza unui conflict vechi şi nerezolvat. Conflictul era urmåtorul: piticii lui Gulliver ciocneau oul la capåtul gros, iar ceilalţi la capåtul subţire. Prin forţa lui Gulliver şi prin participarea lui directå la råzboi, adversarul a fost înfrânt, ciocnirea oului la capåtul gros a triumfat şi Gulliver a plecat de acolo låsând în urma lui o lume a piticilor pacificatå pe baza acceptårii spargerii oului numai la capåtul gros.

Cred cå toate råzboaiele au în ele ceva din råzboiul spargerii ouålelor la un capåt sau la celålalt. Rusia Sovieticå ne-a luat Basarabia şi o parte din Bucovina, fiind chematå în ajutor de o parte a populaţiei zonei care spårgea ouåle la capåtul gros, ca şi Rusia. Odatå ocupate cele douå provincii, guvernul sovietic a pus la dispoziţia populaţiei «eliberate» trenuri speciale gratuite pentru cålåtorii lungi şi pe termen nedefinit pânå in Siberia, unde cele douå tabere care ciocneau ouåle la capete diferite s’au înfråţit în elanul construirii comunismului, viitorul luminos al omenririi. De altfel, Rusia a fåcut acelaşi lucru şi cu alte naţiuni, cuprinså de misticul sentiment al instaurårii unei påci eterne – Pax Sovietica.

Råzboiul preşedintelui Bush împotriva lui Sadam şi a Irakului a avut un motiv similar. De asta data – spre deosebire de Rusia – America spårgea oul la capåtul subţire (spre a se deosebi de Rusia comunistå) şi Irakul la capåtul gros. Dupå ce Irakul a fost ocupat şi Sadam prins – chiar dacå råzboiul a luat o altå întorsåturå – s’a constatat cå Irakienii nu spårgeau ouåle nicicum, ci le tåiau la mijloc. Faptul nu a avut nici o relevanţå, pentru cå, din moment ce nu spårgeau ouåle la capåtul subţire, înseamnå cå erau «împotriva noastrå», oricum (a Americanilor.) Ceea ce era important era conţinutul ouålor, în acest caz. Administraţia americanå a descoperit exact acest conţinut, care nu avea nimic de a face cu conţinutul afirmat de ei.

Ceea ce urmåreşte eseul nostru este înså råzboiul spiritual. Existå multe similitudini între råzboiul în spirit şi cel dus pe plan politic: unele din aceste råzboaie erau duse pe motivul ciocnirii ouålor, cum a fost lupta dintre papi şi împåraţi, altele erau duse, cum e cazul cruciatelor, pentru cruce sau semilunå, dar toate (sau aproape) au eşuat în råzboiul oålor. Epoca dintre cele douå råzboaie mondiale a dus la crearea imperiului sovietic, activ, agresiv, intolerant şi perfid. Realitatea este cå perfidia sovieticå nu avea nimic de a face cu subtilitatea, încât så nu fie våzutå şi mirositå de la o poştå de democraţiile europene. Dar pentru cå şi unii şi alţii ciocneau atunci ouåle la capåtul gros, frăţietatea lor a fost plinå de dragoste şi armonie.

Aceasta este răstimpul în care, dupå o perioadå grea, Biserica Ortodoxå a obosit şi a adormit. O parte a Bisericii ortodoxe din ţårile comuniste a adormit somnul de veci al martirajului, cealaltå parte a adormit somnul conştiinţei. Violenţa şi opresiunea au în ele o forţå misticå şi aceastå forţå vine de la diavolul. Dacå nu «ispiteşti» bine duhurile (1 Ioan 4: 1), dupå o presiune îndelung exercitatå, vederea clarå nu mai lucreazå cum trebuie, argumentele încep så devinå seducåtoare, mintea cautå justificåri în sensul avantajelor sau al apărării prin compromis şi «somnul raţiunii» bune începe så nascå monştri.

Cel mai uriaş adormit al perioadei de care vorbesc a fost Biserica Ortodoxå. In ţårile comuniste europene şi în Rusia toatå politica, dupå valul “revoluţiei” bolşevice şi dupå începerea colaborărilor cu regimurile instalate, era duså de pitici morali şi intelectuali. Ei foloseau firele subţiri şi tari cu care înfåşurau biserica (pentru celelalte categorii orice fel de fir era lucrativ) ca pe un uriaş, târînd-o spre palatul puterii, spre supunere. O forţå uriaşå care ar fi putut schimba faţa lumii comuniste, în ciuda colaborårii neruşinate a occidentului cu conducåtorii ţårilor din alianţa sovieticå, dormea în timp ce piticii mişunau pe trupul uriaş. Incet-încet, ca şi Gulliver, Biserica s’a mişcat ca într’un somn spiritual susţinând lupta pentru ciocnirea oului la capåtul gros. Dar o parte a acestei biserici murea martiric mårturisind în cer şi pe påmânt Calea, Adevårul şi Viaţa. Acestå forţå misticå a martirajului s’a înscris în substanţa esenţialå a Bisericii şi a poporului creând acea mişcare spiritualå care a fåcut din Ortodoxie – prin părinţii spirituali cålugåri şi preoţi – fåclia neadormitå a credinţei şi a nådejdii.

Dupå schimbårile de la sfârşitul decadei a noua, somnul a continuat. Biserica adormitå acum numai pe jumåtate, a continuat så susţinå pe cei care ciocniserå şi mai ciocneau oule la capåtul gros, pentru cå deţineau puterea politicå. Incå multå vreme, sub incantaţia puterii politice şi financiare, somnul ţine uriaşul în braţele lui.

Repet ca, în momentul de faţå, nu exsitå o altå putere mai mare: catolicismul, prins în ghiarele democraţiei de stânga şi în contradicţia moralå aruncatå pe taraba democratå de presa de stânga şi de evrei, în privinţa preoţilor pedofili, se sbate într’o neputinţå realå, deşi temnicerii democraţi încearcå så mai pretindå cå respectå majestatea catolicismului, mai întrebându-l pe papa despre poziţia faţå de transplant, de embrioni umani sau numai menţionându-i opinia fårå så i-o fi cerut, sau menţionând în subsolul vreunui articol pårerea papalå despre filmul lui Mel Gibson. Singura armatå de temut - şi slujitorii satanei stiu acest lucru - este imensa armatå a credincioşilor ortodocşi din fostele ţåri comuniste. Aceastå armatå nu şi-a dus lupta ei aşa cum trebuia, la vremea ei, nu şi-a dus lupta ei nici dupå caderea comunsimlui aşa cum trebuia, nu şi-o duce nici acum aşa cum trebuie, chiar şi dupå hotărîrea Sfântului Sinod de a obliga preoţii så påråseascå arena politicianismului sub pedeapasa caterisirii.

Gulliver, prin jocul întâmplårii, a ajuns pe insula piticilor care ciocneau ouåle la capåtul gros şi a crezut cå aşa era bine şi a ajutat acest regat så câştige råzboiul început de piticii ciocnitori ai ouålelor la capåtul subţire. Apoi a plecat, convins cå a fåcut o mare dreptate. Dacå aceeaşi întâmplare l-ar fi dus la cei ce ciocneau oul la capåtul subţire, i-ar fi ajutat pe aceştia så câştige råzboiul şi ar fi plecat de acolo fericit cå şi-a îndeplinit misiunea stabilind pentru eternitate în lumea piticeascå ciocnirea ouălelor la capåtul subţire.

Dupå ce Biserica Ortodoxå s’a implicat, într’o måsurå evidentå, în susţinera, de voie, de nevoie, a regimurilor comuniste, acum se trezeşte, dar nu complet – nici Gulliver nu era complet treaz când a påråsit ţara piticilor – şi påråseşte pe cei susţinuţi, prin simpla ieşire pe uşå, fårå ca måcar s’o trânteascå, låsându-i pe cei susţinuţi mai înainte så ciocneascå pe mai departe ouåle la capåtul gros cu adversarii lor, cei mai mulţi falşi adversari –şi chiar cu cei adevårţi. Uriaşul iese din scenå, puterea misticå se retrage in cochilie ca melcul care poate dormi neîntors trei ani în cåsuţa lui. Un ierarh a afirmat cå ierarhiei nu-i este tot una cine conduce ţara şi aceastå afirmaţie a fost socotitå ca un act de bravurå. Ar fi fost un act de bravurå sub Ceauşescu, acum nu înseamnå nimic mai mult decât o slabå mişcare a degetului mic de la piciorul uriaşului. Aståzi adevårurile se spun tare, aståzi este vremea ca ceea ce s’a spus altådatå la ureche så fie strigat de pe acoperişurile caselor.

Ceea ce vå gråiesc, spuneţi la luminå şi ceea ce auziţi la ureche, propoveduiţii de pe case» (Mt.10 : 27)

Intr’unul din cele Sapte Cuvinte Cåtre Tineri, ale mele, din 1978, am spus acest lucru, ştiind ca atunci era vremea rostirii de pe acoperişuri, dar ierarhia s’a temut şi cuvântul spus de un oarecare preot nu a rodit decât suferinţå pentru el, robie pentru popor, somn pentru uriaşul adormit. Aståzi Biserica trebuie så-şi rosteascå råspicat cuvântul. Relaţia mai mult sau mai puţin expreså a bisericii cu şefii de stat ai ţårii, amiciţiile persoanale ale unori ierarhii cu miniştrii şi cu primii miniştri ai guvernului, participarea preoţilor prin propagandå şi prin înscrierea formalå în partidele politice au lasat impresie unei bunecuvântårii acordate puterii de a jefui pe mai departe ţara şi neamul, de a introduce legi împotriva firii în stat, de a fi de acord cu toata corupţia care guverneazå peste legea şi aşa destul de nefericitå a nefericitei noastre ţåri.

A pleca în felul acesta înseamnå, oarecum, a spune: “V’am susţinut destul, v’am ajutat så impuneţi ciocnirea ouålelor la capåtul dorit de voi, acum plecåm sa ne vedem de treburile noastre.» Plecarea Bisericii a fost puţin cam [GC1] împleticitå, trezirea nu era completå.[GC2]

De mai multe ori l-am vizitat pe Mitropolitul Mladin al Ardealului. Poate şi el a dormit ca şi alţii, dar ne-a spus atunci ceva ce m’a fulgerat prin inimå. Eram mai mulţi de faţå, între care şi pårintele Dometie, duhovnicul Sf. Mânăstiri Râmeţi:

« Sub comunişti poţi så te înalţi cât vrei în sus, pânå la cer. Dar de îndatå ce vrei så te întinzi pe laturi, eşti tåiat fårå milå, într’o clipå.»

Era evident cå se referea la despuierea biserici de funcţia ei socialå, de dimensiunea ei orizontala, de implicarea Bisericii în problemele cetåţii. Mi se pare cå plecarea Bisericii din zona socialå şi politicå este confirmarea acestei teorii comuniste: poţi så te înalţi pânå la cer, dar nu te båga în treburile noastre. Asa îmi spuneau la securitate: «De ce te legi la cap?Eşti popå, eşti profesor, ai salariu, ai preoteaså şi copil, ce mai vrei? Te dai mare findcå ţi-am îngåduit, dupå ieşirea din închisoare så studiezi. Puteam så te bågåm în închisoare din nou când voiam, fårå så fim nevoiţi så ne justificåm. N’am fåcut-o crezând cå ţi-ai bågat minţile în cap. Acum o så-ţi putrezeascå oasele în puşcårie, pentru cå milå nu vom mai avea.»

Dumnezeu m’a scos din puşcårie fårå mila lor, pentru cå am slujit Biserica vie, biserica formatå din cei ce sufereau, biserica de rugåciune şi de demnitate.

In drumul meu prin ţarå, prin duhul României, am sugerat de multe ori aceastå trezire a Bisericii lui Hristos, şi în conferinţe publice, şi în convorbiri particulare. Eram tulburat cå biserica era atacata pe drept şi pe nedrept şi ierarhii nu reacţionau. Am afirmat cå temerea ierarhiei bisericeşti – includ aici nu numai ierarhii, ci pe toţi slujitorii – de a se afirma în plan politic şi social este o dezertare. Gulliver pleacå. Am clarificat fårå nici o umbrå ce înseamnå politicå, nu politicianism, singura formå de activitate practicatå în România, ci sensul genuin al cuvântului sensul lui nobil: a avea grijå de treburile cetåţii (polis). Trebuie Biserica så se implice în treburile cetåţii, are ea o dimensiune socialå, a primit ea poruncå de la Mântuitoru så primeascå pe stråin, sa adape pe cel însetat, så imbrace pe cel gol, så viziteze pe cei din închisoare şi din spitale? S’a ridicat Iisus [GC3] împotriva nedreptaţii, a strigat Ioan Botezåtorul[GC4] împotriva abuzurilor regale, au mers martirii la moarte nerespectând poruncile «pågânului împårat»? A certat Mântuitorul pe conducåtorii religioşi şi politici ai Iudeilor? Numitu-i-a pe ei morminte spoite, pui de nåpârci. A întemeiat Iisus o nouå Impåråţie în lumea acesta påcåtoaså? Funcţia social politicå Biserici se face prin rugåciune şi fapte bune. Susţinerea, chiar şi indirect, a guvernelor corupte şi a persoanelor este o participare la påcat. Aceste concesii au dus la o anumitå corupţie în sânul bisericii, la o coborîre a moralitåţii preoţimii, la simonie pe scarå foarte largå.

Biserica nu poate ieşi din viaţa socialå ducând cu ea, pe mai departe, toate aceste poveri. Desigur, såråcia extremå a populaţiei a adus toate aceste racile, dar aceasta nu este un motiv så låsam lucrurile så curgå mai departe aşa. Biserica så se purifice în mådularele ei: ierarhie şi credincioşi. Fârâ milă pentru pâcat, fără cruţare pentru rău. Politicienii de aståzi nu mai au nici un soldat adevårat, ci numai mercenari. Armata Bisericii este sfântå, sau, în orice caz, trebuie resfinţitå. Milioane de soldaţi stau în spatele ierarhiei, gata de o luptå spiritualå, socialå şi politicå dreaptå. Sute de mii de tineri educaţi, instruiţi în şcoli, sfinţiţi prin credinţă, spovedanie şi împărtăşanie la timpurile cerute, stau în spatele ierarhiei. Asumaţi-i preasfinţiţilor. Ei sunt cei care v’au luat apârarea mereu, cu devotament, cu riscuri, dar când stângiştii i-au acuzat câ sunt fundamentalişti – şi sunt – aşa cum afirmâ şi IPS Bartolomeu, sau câ sunt naţionalişti şi chiar legionari, nu i-aţi apărat. Ei totuşi rămân credincioşi dragostei faţă de Biserică şi de ierahia ei, fără teamă şi fără compromis.

Så priveascå biserica la toţi candidaţii la preşedinţie, începând cu Nåstase şi sfârşind cu ultima apariţie, Lia Roberts. Ce aduc aceştia toţi? Ce armatå realå de corupţi sau imaginarå au în spatele lor? Ambiţii şi ambiţioşi, dornici de [GC5] îmbogåţire, imorali, jefuitori.

Dacå Biserica nu va lega rånile poporului, cine o va face? Dacå Biserica nu va hråni pe cei înfometaţi, cine o va face?

Da! Biserica trebuie så se implice, în condiţiile actuale de nemernicie, în viaţa socialå şi politicå, dar nu în sensul politicianismului, nu în sensul de a susţine un anumit partid – toate sunt corupte – nici måcar în sensul de a-şi forma un partid al ei, de oameni corecţi, muncitori, nedornici de imbogåţire. Armata aceasta a bisericii are sute de mii de oameni vrednici, neînregimentaţi politic, credincioşi, care se spovedesc şi ţin posturi şi participå la slujbe cu regularitate, tineri valoroşi şi båtrâni înţelepţi care nu au nici o şanså de a-şi pune calitåţile lor în slujba semenilor, fiindcå nici un partid politic nu are nevoie de oameni cinstiţi care så spunå în Parlament: Opriţi ticåloşia!

Prin zecile de mii de preoţi şi de cålugåri spoveditori, care cunosc sufletul în adâncime al penitenţilor lor, aceştia pot recomanda Ierarhiei persoane demne care så candideza ca independenţi. Biserica poate furniza suficiente semnături, chiar şi pentru un preşedinte, fårå aparatul corupt al lui Nåstase şi fårå dolarii seducåtori ai Liei Roberts (Care, bineînţeles nu se vor muta din contul ei în ajutorul săracilor). Trebuie så se înceapå cu funcţiile locale, cu primarii, în primul rând, care sunt prima reţea de corupţie şi så se ajungå pâna la funcţiile parlamentare.

Sa se facå o cercetare atentå a duhului celor propuşi, så nu fie oameni care au început spovedania şi mergerea la bisericå dupå ce au auzit cå Biserica a luat anumite hotårîri şi, mai ales, să se ţină seama de părerile duhovnicilor.

Ierarhii să nu se teamă să aplice decizia Sfântului Sinod. Dacă un preot renunţă la preoţie pentru activitate politica, este foarte bine. Este de preferat un laic bun unui preot care-şi face misiunea în silă şi numai pentru că nu a mai fost ales de cetăţeni. Preoţia nu este o rezervâ viagerâ pentru un preot care a eşuat în politică. Duşmanii Bisericii se aţin la toate colţurile pentru a ataca pe cei ce o slujesc. Toţi aceştia sunt oameni care cred câ au dreptul să cenzureze hotărîrile Sfântului Sinod, ca şi cum ei ar fi înlocuitorii Duhului Sfânt care a uns un arhiereu. Biserica este instituită de Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevârat şi El a plasat-o de-asupra a orice din lumea aceasta şi din lumea întunericului «iar porţle iadului nu o vor birui» în veci. Amin!``

Si a venit Bălana

2012-01-21T12:49:00.008+02:00

“Uşoară, maică, uşoară

C-ai putea să mergi călcând

Pe seminţele ce zboară

între ceruri şi pământ!

în priviri c-un fel de teamă,

Fericită totuşi eşti –

Iarba ştie cum te cheamă,

Steaua ştie ce gândeşti”.Grigore Vieru

Si a venit Bălana :), bradutul meu e inca impodobit chiar daca si-a cam blegit ramurile.De cind ninge , parca si-a inviorat statura.Si miroase a brad , pentru ca am dat drumul la calorifer.Nu , nu umbla prin casa, nu scapa la vecini, el cind merge , paseste doar calduros si nu lasa urme pe unde trece.

Pentru toate temerile din noi , iata o poveste minunata...inchipuiti-va fiecare gand care va ulbura , fiecare temere ca pe un lup.Si ascultati povestea:

dintr-o iarna

2012-01-19T12:39:00.008+02:00

http://youtu.be/bFJfzzkQgLk

”Dăruiți ca moștenire copiilor voștri în primul rând virtutea, și după aceea dăruiți-le ceea ce ați agonisit” (Sf. Vasile cel Mare)

sarac in tara, saraca

2012-01-18T12:12:00.007+02:00

Traiam intr-o tara bogata.Acum suntem ingaduiti pe pamantul ei.Dumnezeu stie despre fiecatre fir de par din capul nostru .Daca El a ingaduit saracirea aceasta din cornul de abundenta ce era tara noastra, cred eu ca a facut-o ca sa deschidem ochii si sa ne privim in oglinda, sa vedem cat de saraciti suntem in bogatiile nu tarii, ci universului pe care l-a facut El dupa chipul si asemanarea Lui, cat a saracit sufletul fugar intr-un trup bolnav.Dar sa manacm sanatos , poate e de la mancare , nu de la neascultare.

Daca tara nu mai exista, noi cum de mai suntem ingaduiti?Cata Mila sa mai aiba dragutul de El?

Cat sa mai astepte sa ne intoarcem catre El si sa-I deschidem usa inimii?

,,Tara are nevoie de niste oameni noi, care sa aiba un sentiment crestin si national, care sa mai poata imbunatati starea de lucruri.

- Ce sa ceara cei care sunt acum in strada?

- Sa ceara de la Dumnezeu intelepciune conducatorilor. Sa ceara cu orice pret sa gaseasca un om al lui Dumnezeu! Fara acest om al lui Dumnezeu, noi nu putem sa ne redresam politic si economic.

Foarte mult ii apreciez pe greci. Ei n-ar avea forta si puterea, care ni se pare noua ca o au – ca ei tot negustori sunt, asta i-a caracterizat din antichitate pana in prezent… – dar la greci este mai multa unitate, fiindca arhiereul este acolo [printre oameni]. El “bate din gura” acolo… Si asta este trupul unei natii. Este Hristos nevazut, [prin arhiereu], in El se formeaza unitatea. Si daca arhiereul este acolo, toate merg bine.

- Considerati ca si preotii ar trebuie sa fie alaturi de protestatari?

- La ora aceasta, nu este vorba de politica, cum reformulam noi: “Ah, biserica nu face politica”. Pai nu faci politica acum, este vorba de a aduce un adevar in mijlocul unei natii!``

http://apologeticum.wordpress.com/

...................................
Intoarceti-va la rugaciune, umpleti bisericile, munciti cat puteti. Cand vedeti ca fabrica nu mai merge, cela a mai furat-o, altul a jecmanit-o, altii se sfadesc de la guverne ca nu mai stiu cum sa-si imparta banii, atunci nu-i de rusine viata la sat. Are mama o gradinuta, mai da si la fata mamei, mai da si dincolo, azi asa, maine o sa fie altfel, dar noi suntem nemuritori, ca traim si credem in Hristos, si avem pe Dumnezeu in inima noastra si tara e bogata si ne hraneste. Sa stiti, o sa treaca si timpul acesta. Acum sa se umple ei, grasii, sa se ingrase ei bine asa, asta e vremea lor. Taceti din gura si rugati-va lui Dumnezeu. Si Dumnezeu, pentru credinta poporului si a dumneavoastra, o sa va dea tot ce va trebuie, numai cat trebuie, nu mai mult, cat trebuie, si e suficient.

Toata salvarea unui om, mantuirea lui, a unui neam, a lumii intregi, nu vine de la oameni, sa nu credeti una ca asta. Tocmai de aceea unora le-a intrat in minte ca ei salveaza lumea. Ca “eu pot sa te ajut, dar sa ma asculti sau sa te inchini mie!“ Noi avem un singur Dumnezeu Caruia ne inchinam: Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/11/23/parintele-ioanichie-balan-cuvinte-de-folos-despre-ispitele-vremii-ii-e-mai-rau-azi-ca-ieri-pentru-ca-sunt-metode-mai-diabolice-de-a-distruge-pe-crestini/

Dumnezeu sa te pomeneasca vesnic domnule Mihai Eminescu

2012-01-15T13:31:00.004+02:00

Mihai Eminescu
ODA
(în metru antic)

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.

Când deodata tu rasarisi în calea-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce...
Pân-în fund baui voluptatea mortii
Neînduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaet,
Pe-al meu propriu rug ma topesc în flacari...
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?

Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar în sân, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!

(1883, decembrie)

,,rugaciunea unui dac
....Strãin si fãr� de lege de voi muri � atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulitã l-arunce,
S-aceluia, Pãrinte, sã-i dai coroanã scumpã
Ce-o sã amute cânii, ca inima-mi s-o rumpã,
Iar celui ce cu pietre mã va izbi în fatã,
Îndurã-te, stãpâne, si dã-i pe veci viatã!....``

“Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,
Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?
Cand vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
Numai banul il vaneaza si castigul fara munca,
Azi, cand fraza lustruita nu ne poate insela,
Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?
Prea v-ati aratat arama sfasiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei!
Da, castigul fara munca, iata singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.”

Scrisoarea a III-a (Mai 1881) - Mihai Eminescu

Bălana

2012-01-09T21:36:00.006+02:00

Oare mai vine

Bălana

in iarna asta

?

„În fiecare om este închisă o măsură a lui, după cum ne asigură şi Sfântul Pavel (Matei 5, 48); peste aceasta să nu treacă nimeni, dar nici să nu se lenevească nimeni a o ajunge. Arătarea şi împlinirea în firea noastră a tuturor darurilor naşterii noastre de sus, din Duhul Sfânt, e ceea ce numim desăvârşirea, cea la măsura fiecărui ins. Fiecare e înzestrat şi trimis să împlinească un rost al lui Dumnezeu între oameni. Dezvelirea şi înţelegerea acestui rost sau destin ascuns în noi în fiecare, după atotştiinţa de mai înainte a lui Dumnezeu, nu poate fi dezgropat tară cunoştinţa şi luarea aminte a unui duhovnic iscusit, care are grija şi meşteşugul să înlăture toată piedeca şi nepriceperea, ca să poată avea loc de ele voia cea bună a lui Dumnezeu, care era ascunsă în tine. Duhovnicul, sau stareţul, ajută şi dezvăluie toate intenţiile lui Dumnezeu din fiii Săi, dăruite lor după măsura credinţei, ce vor avea s-o aibă. De aceea toţi nevoitorii trebuie să-şi găsească duhovnic, deoarece în cele duhovniceşti, tot ce nu e din povăţuire orânduită şi sub ocrotirea smereniei duce la înşelare şi la mai mare rătăcire, decât însăşi patimile.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Soprana sau lautarul si Tatal Nostru

2012-01-04T16:02:00.013+02:00

Spunea o admirabila doamna a scenei internationale ca instrumentele sunt insufletite de oameni si nu intelege de ce nu poate domnia sa , impreuna cu o orchestra foarte serioasa a canta Tatal Nostru intr-o biserica ortodoxa ?E inca ,,indarjita``(intrucat dumneaei e un bulgare de emotie care nu are sub ce coaja sa se ascunda si nu are cum sa fie oprita a se inmulti la suprafata , luminoasa, intucat vine dintr-un adanc de suferinta si iubire, de daruri , de truda) impotriva patriarhului Teoctist , pomeneasca-L Dumnezeu intre sfintii Lui,pentru ca i-a zadarnicit o cantare frumoasa, superba, dar nepotrivita cu ascultarea de Bunul Dumnezeu.Nu e o crima , nu , dar nici marul mancat de Eva in paradis nu parea sa fie o tragedie.
Dar si lautarul meu insufleteste instrumentul, sper ca nu aveti taria sa-l raniti spunandu-i ca sentimentele lui si emotiile si trairile lui, nu sunt ca ale unui artist scolit in cele mai inalte...si ca n-ar insufleti instrumentul...sufletu-i suflet, scoala-i scoala.
Si nu cred ca pare cuiva potrivit sa auda cantat Tatal nostru in acorduri de acordeon.Cred ca i-ar veni sa topaie ca la hora cu strigaturi...nu cred ca si-ar mai da seama ca e ,,Tatal nostru``.
La Biserica nu e teatru sau teatru de revista, hora satului sau gradina de vara.

Rugaciunea Tatal Nostru se rosteste dupa ascultare, canonic, conform ritului bizantin, de catre toti oamenii prezenti la Sfanta Liturghie, caci este o rugaciune comuna, in care ne rugam impreuna Tatalui ceresc, cu frica si cu cutremur ( asa ar trebui)intocmai ca ingerii.Rugaciunea incepe cu ,,Tatal nostru`` nu cu ,,Tatal meu``.Cum ar fi ca o soprana sa urce pana-n cea mai inalta nota si ceilalti credinciosi sa icneasca de neputinta incercand sa se roage impreuna.Cantatul rugaciunii Tatal nostru a fost ideea romano catolicilor, papistasilor,(dar si altor confesiuni , cat si unora dintre secte. ) despre care stim ca sunt in erezie din anul 1054.(Usor si strecurandu-se dibaci cantatul acestei rugaciunii a patruns intr-un fel sau altul si-n biserica ortodoxa., totusi nu veniti si cu orchetra)

Lor le place sa le cante orchestrele in casele de rugaciune ( noua in salile de concert) pe care impropriu le denumesc biserici, orice inaltime si bogatie de statuete ori podoabe ar avea.Treaba lor , dar sa nu schimbe pe altii dupa ei.Ma intreb cat mai sta mintea la rugaciune si cat din ea fuge impreuna cu muzica? Cum mai poti sa fii atent la rugaciune si cu toata inima indreptata catre Dumnezeu, cand de fapt fiecare instrument din orchestra te atrage catre el?

Asadar minunata artista din Romania, careia nu i s-a permis de catre patriarhul TEOCTIST, a canta Tatal nostru cu orchestra ( orchestra cu instrumentisti care insufleteau instrumentele) in Catedrala de la Timisoara( sper ca singurul lacas ortodox contruit cu altarul catre apus, deoarece toate celelalte sunt firesc cu fata catre Rasarit)a facut ascultare , dar e inca suparata si tot ca dumneaei vrea sa faca, reusind sa loveasca si ea in ortodoxie la o emisiune cu audienta (aseara lab1curobertturcescu).

Mare doamna...mare pacat!Imi pare rau daca v-am suparat , parca-mi spune inima ca va pare rau sa-L suparati pe Dumnezeu si mi-ar parea rau ca din neatentie sa uitam ca mai intai avem datoria sa ascultam de Dumnezeu, apoi sa fim politicosi cu ereziile frumos invelite ale altora care nu ne privesc prin Iubire..Nu cred ca placerile noastre, au voie sa devina neascultarile noastre.
Pe scenele pe care cantati sunteti minunata.Cu cat va topiti mai mult in inimile celor care va asculta, cu atat rasariti ca o primavara cu ape vioara inaltandu-va spre cer si ramanad miraculos in aceeiasi statura si sa ma gandesc ca sunteti colosala.
Angela Gheorghiu - Iubi-te-voi, Doamne!

Lautarul pe scenele pe care cantati nu pare o idee buna nimanui, nici gand ca dumneavoastra sa cantati la o nunta ori la o inmormatare inlocuindu-l pe lautar, cred ca numai ideea de a va pune unul in locuil altuia starneste ras si ironie, doar in fata Lui Dumnezeu suntem intr-un fel , la fel. Fiecare dupa masura lui.

Masura muzicala a Lui Dumnezeu!
Vezi mai multe video din vedete

De Craciun , un voievod

2011-12-24T00:02:00.002+02:00

AFLAREA MOAŞTELOR DREPTCREDINCIOSULUI VOIEVOD MARTIR MIHAI VITEAZUL LA TELEORMAN

DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD MIHAI VITEAZUL

Întrucât istoria neamului nostru a fost golită de Duh în perioada comunistă, iar în manualele de astăzi marii noștri voievozi sunt tratați cu superficialitate, se cade ca noi, preoții, să ținem trează conștiința creștină a românilor, știind bine că un popor care nu-și cunoaște trecutul și nu-și cinstește martirii nu are parte de viitor. De aceea, doresc să parcurgem în cele ce vor urma, viața Sfântului Voievod Mihai Viteazu.

Născut în anul 1558 în localitatea Târgul de Floci (numită așa după târgul de lână de aici), aproape de Giurgeni, jud. Ialomița, fiul lui Pătrașcu cel Bun, domn al Munteniei între anii 1554-1557 și al doamnei Teodora Cantacuzino. Bunul Dumnezeu l-a pus încă de la naștere pe Mihai pe calea răbdării și a suferinței, dobândind calități care i-au fost de mult folos în menirea pe care o avea de împlinit mai târziu. Tatăl său a fost ucis de cei ce-i râvneau tronul în 1557, așa că Mihai se naște în 1558 deja orfan, iar mama sa, doamna Teodora, este obligată să ia calea pribegiei, deoarece cei care i-au ucis soțul vroiau să ia și viața lui Mihai. În cele din urmă, se retrage la Mănăstirea Cozia, iar pe Mihai, pentru siguranță, îl încredințează unui unchi, Epitropul Iani, slujbaș de nădejde al Patriarhiei de Constantinopol. Astfel, Voievodul Mihai a crescut printre călugării din Constantinopol și de la Muntele Athos, învățând aici postul, ascultarea, rugăciunea și dragostea de neam.

Ajuns la maturitate, se întoarce în Muntenia unde ajunge datorită firii sale puternice și realelor calități de conducător, pe rând ban de Mehedinți, postelnic, mare agă, pentru ca în anul 1593 să-l găsim ca Ban al Craiovei. A fost arestat și condamnat la moarte prin decapitare de către domnitorul Alexandru cel Rău, ce-l acuza de complot împotriva sa. În drum spre locul de execuție, trecând prin fața Bisericii Albe Postăvari (București), i se îngăduie să intre în biserică spre a se închina la icoana Sf. Nicolae, unde, cu lacrimi, cere ajutorul Sfântului, făgăduind că va construi o biserică, de va fi scăpat de moarte. Ajuns în fața călăului, vedem rodul și puterea rugăciunii Voievodului, nu așa cum spune istoria comunistă despre călău că s-ar fi speriat de statura sa impunătoare, ci călăul, mustrat de Sf. Nicolae, a scăpat securea din mână și a fugit. Imediat boierii de față au implorat iertarea de la Alexandru cel Rău, cumpărând în cele din urmă cu bani viața Voievodului Mihai.

În septembrie 1593, cu ajutorul Patriarhiei de Constantinopol și al sultanului pe care a trebuit să-l cumpere cu bani, mulți din ei împrumutați de la cămătarii Porții Otomane (un fel de F. M. I. de astăzi), tronul Țării Romanești. La 11 Octombrie 1594, a fost înscăunat și, la începutul lui noiembrie, au și început a bate cămătarii la ușă, după năravul împământenit, spre a-i cere să jupuiască bietul popor, spre a le plăti lor banii împrumutați cu vicleșug. Domnul Mihai a înțeles că poporul era sărăcit și sătul de dijmele puse de domnii dinainte; ori el nu putea suge sângele norodului în interesul cămătarilor; de aceea a pus la cale un plan de eliberare a țării de sclavia cămătarilor și a Porții Otomane ce supravegheau pe domnitor (asemeni comisarilor U.E.). Astfel, la 03-11-1594, cheamă cămătarii să le dea datoria, dar după ce îi adună într-o casă aproape de Târgoviște, dă foc casei, iar cei care au scăpat de flăcări au fost uciși de gărzile domnitorului. Cu această ocazie, printr-un atac dat asupra gărzilor turcești, scapă țara de dânșii, fugărindu-i peste Dunăre. Ne-a rămas acel discurs memorabil consemnat în cronicile vremii ținut în fața poporului: “Mă liberez în fața lui Dumnezeu și a voastră de toate îndatoririle și închinăciunile de până acum. O viață avem, români, și o cinste; deșteptați-vă, că am dormit destul.” (Ridică, Doamne, și azi un Voievod, că am dormit destul, deși se cântă de 22 de ani Deșteaptă-te Române). Imediat ce a scăpat țara de cămătari și turci, Voievodul s-a îngrijit să-și respecte făgăduința făcută Sf. Nicolae de a zidi o mănăstire, lucru făcut pe dealul Mihai Vodă din București. Prin lucrarea lui Dumnezeu, mănăstirea a scăpat de a fi dărâmată de Ceaușescu în 1985, fiind mutată 289 m, până pe strada Sapienței nr. 4, pe malul drept al Dâmboviței.

Înainte de a fi înscăunat, a convocat, în august 1594, un Sinod la Iași cu ierarhii din ambele țări române pentru stoparea propagandei catolice ce luase avânt, mai ales în Moldova, înființând cu acest scop Episcopia de Huși. Tot în acest sens, convoacă un alt Sinod, în aprilie 1596, la Târgoviște. Însăși Voievodul Mihai a îndemnat clerul să vegheze cu strictețe la respectarea dogmelor și canoanelor rânduite de cele 7 Sinoade Ecumenice.

În 4 iunie 1585, a reușit în urma deselor cereri către Dieta din Ardeal, asemeni Sf. Constantin cel Mare în Imperiul Roman, să obțină un decret dat de Dietă ce recunoștea religia ortodoxă (până atunci tolerată) în rândul religiilor constituționale, trecerea Mitropoliei Ardealului direct sub jurisdicția Mitropoliei de la Târgoviște și scutiri de dări pentru preoții ortodocși, asemenea celor catolici. Deoarece sub influența calvină s-a aprobat într-un Sinod la Aiud în 1551, recăsătorirea preoților ortodocși, a obținut prin decretul din 4 iunie 1595 și o lege care sancționa satul al cărui preot se recăsătorea, iar enoriașii nu anunțau ierarhul de această fărădelege, cu o amendă de 200 de florini. Vedem de aici că Voievodul era conștient că numai un cler cu o adevărată viață spirituală putea călăuzi corect poporul și face față propagandei calvine și catolice.

Înlăturarea trupelor otomane de la curtea domnească nu putea rămâne fără reacție; de aceea, sultanul a trimis o armată destul de numeroasă, condusă de Sinan Pașa, spre a-l înlătura pe Mihai de la domnie. Astfel are loc memorabila confruntare dintre oștirea română și cea otomană, la 23 august 1595, la Călugăreni, în care datorită credinței și abilitaților militare, oștirea condusă de Mihai Vodă îi zdrobește pe otomani. Victoria răsunătoare a voievodului valah stârnește admirația întregii lumi creștine și dă speranță de eliberare locuitorilor din Albania, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Grecia, țări chinuite de turci, care-și puneau speranța în Mihai Viteazu ca într-un înger de mântuire, numindu-l, cum menționează N. Bălcescu “Steaua lor de la răsărit”. Inclusiv papa Clement al VIII-lea l-a numit “Cavaler al lui Hristos și Apărător al creștinătății”. Aderând la alianța antiotomană “Liga creștină”, datorită vitejiei domnitorului în lupta de apărare a creștinătății, primește în dar de la Cardinalul de Bari mâna dreaptă a Sf. Nicolae îmbrăcată în mănușa de mărgean pe care avea să o poarte cu credință în toate bătăliile. Astăzi mâna Sf. Nicolae se află la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București.

A reușit pentru întărirea ortodoxiei din Ardeal să îl promoveze în 1596, pe scaunul mitropolitan de aici pe Sf. Ioan de la Prislop. Tot în această perioadă, Mănăstirea Simon Petru din Sf. Munte a ars din temelii, fiind refăcută cu cheltuiala Voievodului; aici se păstrează până astăzi tabloul votiv al lui Mihai Viteazu și al soției sale, doamna Stanca.

Domnitorul Sfânt Mihai Viteazu a fost călăuzit și de visul de veacuri al românilor, acela de unitate națională și spirituală. Astfel, în urma luptei de la Șelimbăr din 18-28 octombrie 1598 împotriva lui Andrei Batory, cucerește Ardealul, înfăptuind Unirea celor două principate. Intrarea triumfală în Alba-Iulia are loc la 1 noiembrie 1599, dată la care Mihai hotărăște construirea unei catedrale ca sediu al Mitropoliei Ardealului. Bine înțeles că nobilimea și clerul catolic nu a văzut cu ochi buni această inițiativă. Protestând, s-a iscat o discuție ce a degenerat în cearta dintre catolici și clerul ortodox, obligând pe domnitor să intervină, arătându-și credința dreaptă, mărturisitoare, de care era călăuzit, spunându-le catolicilor că ei nu au nici Har, nici Taine și, ca să se vadă aceasta, propune ambelor părți să facă câte o aghiazmă separat, după care cele două vase să fie puse într-o biserică ce a fost sigilată cu pecetea domnească, iar după 40 de zile să fie deschisă spre a se vedea în ce stare se află fiecare. În urma unei descoperiri avută de Sf. Ioan de la Prislop, s-a deschis biserica în a douăzecea zi, cu ambele părți de față, constatându-se că aghiazma ortodoxă era nestricăcioasă, iar cea catolică era împuțită. Rușinați, unii dintre catolici au trecut la ortodoxie, iar ceilalți, fără să se îndrepte din erezia lor, au acceptat construirea unei catedrale în Alba-Iulia închinată Sf. Arhangheli Mihail și Gavril. (Ar fi bine să ia aminte la această întâmplare și ecumeniștii din B. O. R. de astăzi).

În mai 1600, alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, înfăptuind prima Unire a românilor și singura în scopul mântuirii neamului, pentru că unirile lui Cuza și Ferdinand au fost făcute în interesul iudeo-masonilor și a desacralizării neamului. Astfel, domnul Sf. Mihai Viteazu devine primul conducător al tuturor românilor, luându-și titulatura de “Domn al Țării Românești și a Ardealului și a toată Țara Moldovei”. Liderii europeni deranjați că Mihai Viteazu se proiecta drept cel ce putea reface faima Imperiului Bizantin ortodox, au pus la cale, prin generalul Basta, cel alături de care luptase în Liga Creștină, asasinarea lui Mihai. A avut dreptate Sf. Ștefan cel Mare când a spus că “decât să supuneți țara Apusului, mai bine o supuneți turcilor, pentru că turcii o să vă ia aurul, dar o să vă lase sufletul, dar apusenii o să vă ia și aurul și sufletul” (lucru valabil și astăzi). Astfel, a fost găsit un anume Ștefan Joja, român din Țara Zarandului, luat cu forța de pe când avea 10 ani în regimentele de copii organizate de Imperiul Austro-Ungar (atenție la tinerii români încorporați în armată drept mercenari N.A.T.O.) și infiltrat în tabăra lui Mihai de la Câmpia Turzii, pătrunde în cortul Voievodului în noaptea de 19 august 1601, decapitându-l.

Așa cum reiese și din Acatistul Sf. Voievod Mihai Viteazu (se pare, alcătuit la Mănăstirea Dealu), domnitorul a fost însoțit în anii de domnie în toate bătăliile de doi cerbi, ce, se pare că erau doi Îngeri, care în dimineața zilei de 19 august 1601 au dispărut, iar ostașii români s-au întrebat ce semn poate fi acesta. Singur, domnitorul a înțeles că pentru micile sale greșeli, dar și pentru neputințele sale avute asemeni Prorocului David sau Sf. Ștefan cel Mare, Dumnezeu a pregătit pentru el ca mijloc de curățire deplină, dar și de răsplată pentru ostenelile mărturisirii dreptei credințe, cununa muceniciei; de aceea a murit fără să se opună sau să protesteze, rostind un psalm din Psaltire, pe care o învățase pe de rost din copilărie, pe când era la Muntele Athos. Capul său a fost dus de căpitanul Radu Buzescu, la mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște, unde a fost înmormântat. Pe lespedea mormântului său scrie “Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihai ce au fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei”. Trupul său a zăcut timp de trei zile agățat de un stâlp pe Câmpia Turzii, timp în care, cum spune profesorul Gheorghe Anghel, soldații au tăiat părți din trupul său pe care le-au luat ca trofeu, jupuindu-i pielea de pe umeri și de pe spate cu tot cu părți din trup. În privința locului unde a fost înmormântat trupul domnitorului, au circulat de-a lungul vremii diferite ipoteze, neputându-se stabili cu exactitate mormântul. Sf. Mihai Viteazu este primul conducător al României Mari, dar și primul ei mucenic. Suntem ceea ce suntem astăzi și datorită acestui Sfânt Voievod providențial, pe care l-a dat Dumnezeu poporului nostru în istorie. În locul bunăstării personale, a liniștii egoiste, sfântul Mihai Viteazu s-a jertfit pentru neam, pentru generațiile ce au urmat. El a arătat că a-ți iubi țara nu înseamnă doar a rosti cuvinte mari, ci de a-ți pune chiar viața pentru ea.

Cea mai importantă mărturie despre sfințenia Sfântului Mărturisitor Mihai Viteazu o dă Sf. Paisie de la Neamț, care consemnează în anul 1751 pe marginea unei Psaltiri descoperită de Vasile Alecsandri în 1850, următoarele cuvinte: “Mihai Viteazu, rob al lui Dumnezeu și Sfânt”. În anul 2000, Mitropolitul Olteniei Nestor Vornicescu a alcătuit dosarul de canonizare al Voievodului, dar părăsind viața pământească chiar în acel an, din rânduială Dumnezeiască, dosarul a stagnat. Eu spun că Dumnezeu a vrut ca odată cu capul să fie cinstit și trupul Sfântului Voievod, nedescoperit încă la acea dată. În vara anului 2010, trupul (osemintele) a fost descoperit, în mod miraculos, la Mănăstirea Plăviceni, județul Teleorman, la o distanță de 5-6 m de biserica din incintă. Un grup de muncitori au dat foc la niște hârtii și surcele pe locul menționat. Fratele părintelui stareț Protos. Teoctist Moldoveanu le-a spus muncitorilor să stingă focul pentru că o să-i certe starețul că au făcut focul atât de aproape de Biserică. Muncitorii au început să bată cu lopețile spre a stinge focul prin înnăbușire și, din cauza loviturilor, pământul s-a surpat. A venit și părintele stareț, care a spus să fie îndepărtat pământul spre a se vedea ce se află în acel loc. A fost găsit un schelet uman fără cap.

Indiciile care au dus la concluzia că acesta este trupul lui Mihai Viteazul sunt următoarele:

mănăstirea este singura din România care, deși își serbează hramul pe 8 noiembrie, are ca patron doar pe Sf. Arh. Mihail;
mănăstirea a fost începută a se construi de soția voievodului, doamna Stanca, retrasă în pribegie pentru puțin timp aici, în pădurile Deleormanului, imediat după ce voievodul Mihai a fost asasinat; lipsa unui însemn asupra mormântului se datorează probabil fricii de a nu fi profanat.

Pe data de 25-10-2011, m-am deplasat spre această mănăstire cu gândul că de va vrea Dumnezeu și Sfântul Mihai Viteazu să primesc ca dar pentru Biserica “Învierea Domnului” din Rădăuți o părticică din osemintele acestui Mărturisitor, când va fi recunoscut oficial ca Sfânt cum este, biserica va primi cel de-al doilea hram: Dreptcredinciosul Voievod Mărturisitor Mihai Viteazu. Ajunși aici împreună cu șoferul mașinii cu care am fost, împreună cu părintele stareț Teoctist, am desfăcut racla din biserică cu osemintele Voievodului și am rămas uluit de mireasma care a ieșit din oseminte. Am vrut să iau o claviculă pentru biserica din Rădăuți și atunci am constatat că claviculele și coastele lipsesc – încă un indiciu care arată autenticitatea trupului, exact cum spun istoricii despre părțile din trup care au fost luate de asasini ca trofeu. Am primit în dar atunci o parte din laba piciorului drept al Sfântului. Iată că, prin mila lui Dumnezeu și rugăciunile Sf. Voievod Mihai Viteazu, o părticică din trupul lui a fost adusă în Moldova după 410 ani și mai bine.

Încă o faptă vrednică de laudă a mărturisirii și statorniciei în credință a Sf. Voievod o constituie răspunsul la o scrisoare din 29 aprilie 1600, în care papa Clement al VIII-lea îi cere să se convertească la catolicism, însă Voievodul îi răspunde papei să se facă el ortodox.

Din viața Domnitorului învățăm să ne rugăm cum a făcut-o el în toată viața sa, să mărturisim și să apărăm cu orice preț ortodoxia atacată azi și din interior și din afară, să ne pocăim așa cum umbla el cu duhovnicul lângă dânsul în toate luptele, să trăim în unitate și să murim creștinește cu rugăciunea pe buze și în inimă. Avem nădejde în rugăciunile Sfântului Mihai Viteazu că nu va lăsa dușmanii țării să-și ducă la capăt planul de dezbinare uneltit, iar noi, urmând viața și credința înaintașilor noștri, să putem da răspunsul cel bun la Tronul de Judecată a lui Dumnezeu.

Amin.

Pr. Ghe. Anițulesei, Rădăuți

Sursa: http://euliber.ro

http://acvilaortodoxa.wordpress.com/2011/11/28/dreptcredinciosul-voievod-martir-mihai-viteazul/

www.manastireaplaviceni.ro

despre Craciun

2011-12-21T16:01:00.006+02:00

1
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
C R Ă C I U N
Motto: Mare bucurie este pentru cel ce călătoreşte noaptea atunci
când găseşte o rază de lumină pe cale şi pentru un osândit, când i
se vesteşte iertarea. Însă cea mai mare bucurie a întregii lumi a
fost când oamenii afundaţi în prăpastia păcatului au aflat că Iisus
Hristos Mântuitorul a venit luând trup din Prea Sfânta Fecioară
Maria.
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Crăciunul, ziua naşterii Mântuitorului, este o sărbătoare a
bucuriei, o sărbătoare care ne umple sufletele de credinţă şi lumină aşa
cum de fapt se întâmplă şi de Sfintele Paşti, numai că atunci, înainte
de a primi Lumina Sfântă, bucuria şi pacea sufletelor noastre ne este
umbrită de patimile Mântuitorului. De Paşti, oamenii stau mai mult
acasă. De Crăciun, când s-a născut Hristos, oamenii merg să colinde
din casă în casă („Sculaţi boieri, nu dormiţi/ Domnului Doamne/
Căci nici noi nu mai dormim/ Domnului Doamne/ Tot umblăm şi
colindăm/ Domnului Doamne/Şi pe Domnul căutăm/Domnului
Doamne“). Domnul Iisus Hristos, Cel ce S-a născut din Tatăl mai
înainte de veci fără de mamă şi în zilele cele din urmă trimis a fost de
la Tatăl şi S-a născut pe pământ din Maică nenuntită, fără de tată, a
primit daruri de la magi, cântare de slavă de la păstori şi cântări de la
îngeri, înfăşare cu scutece şi punerea în ieslea vitelor, şi se naşte
neîncetat, an de an, în sufletele noastre cele înclinate spre păcat.
Naşterea lui Hristos la Betleem (Vitleem, Vifleem, Viflaim) în Iudeea

din Palestina aflată în acel timp sub ocupaţie romană, în zilele lui Irod,
tiranul împărat, sărbătoreşte: închinarea păstorilor, slava Fecioarei,
închinarea magilor (reprezentanţi ai altor neamuri, ceea ce semnifică
universalitatea domniei lui Hristos, Cel care aduce tuturor
mântuirea). Crăciunul Îl sărbătoreşte de fapt pe Iisus Hristos,
Mântuitorul sufletelor noastre, Dumnezeul adevărat care ne cheamă
neîncetat la viaţă creştină. Atunci când Fecioara Maria L-a născut pe
Hristos, s-a născut Iubirea pe pământ. Hristos S-a născut pentru
fiecare dintre noi, a venit în chipul cel mai smerit posibil pentru a ne
descoperi sensul vieţii noastre - MÂNTUIREA - şi armele luminii.

Cum s-a răsădit sărbătorirea naşterii lui Iisus Hristos
la 25 decembrie

Biserica creştină cea de la început, cunoştea numai sărbătoarea
Paştelui. Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos datează
doar din secolul al II-lea. A fost instituită de Telephor, succesorul lui
Sixte I-ul, care a fost martirizat în anul 139, după 11 ani de pontificat.
La început, data serbării Crăciunului era 6 ianuarie, apoi în cele din
urmă noaptea de 24 spre 25 decembrie, dată care devine fixă în secolul
IV prin pontificatul lui Iulius I. Introducerea definitivă la 25
Decembrie a zilei de naştere a lui Iisus, în Biserica catolică a fost
făcută de Papa Liberiu, în anul 354. În Biserica bizantină, ziua de 25
Decembrie ca zi de naştere a lui Iisus a fost introdusă după 32 de
ani, la 386, de către Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ce înseamnă cuvântul Crăciun

Crăciun este numele dat în popor marii sărbători a Naşterii
Domnului (25 decembrie), sărbătoare creştină, care, până în secolul
IV, era serbată în Răsărit împreună cu Botezul Domnului, la 6
ianuarie. Despre originea cuvântului Crăciun părerile sunt împărţite.
Cei mai mulţi admit cuvântul calatio-calationem, de la calo= a chema,
a convoca. Alţii propun ca origine cuvântul creationem - creaţie,
zidire, iar unii îl consideră provenind din slavonescul Krăciun (ca şi
colindă ş.a.). Fiind o sărbătoare creştină, poporul român, care s-a

născut creştin , a legat numele sărbătorii, desigur, şi de Sfânta
Scriptură în care Dumnezeu este numit şi „Cel vechi de zile“ (Daniel
7:13), reprezentat în iconografie ca a doua Persoană a Sfintei Treimi,
sub chipul unui bătrân cu barba lungă,
albă , aşa cum este reprezentat şi „Moş
Crăciun“ - „vechi de zile“ - locuţiune
transferată în adjectivul „bătrân“.
Crăciunul se serba în Apus ca şi azi, la
25 decembrie, încă din secolul III.
Conform unei vechi tradiţii,
recensământul lui Cezar August a avut
loc la 25 decembrie 754 Ab Urbe Condita
(de la întemeierea Romei), timp în care a
avut loc Naşterea Domnului (Luca 2:1). Naşterea Domnului (gr. Ta
Hristoughenna; lat. Nativitas, Natalis Dominus Corporalis - Naşterea
cu trup a Domnului) este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în
ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului (Luca 1:1-21) şi cea dintâi
sărbătoare specific creştină, a cărei prăznuire în ziua de 25 decembrie
(stabilită în anul 386, ca zi a Crăciunului, de către Sfântul Ioan Gură
de Aur), s-a generalizat în toată creştinătatea răsăriteană şi apuseană.
Cuvântul Crăciun nu-şi poate avea obârşia nici în cuvintele
slave, bulgare sau maghiare şi aceasta din pricină că aceste popoare
s-au încreştinat târziu, când cuvântul Crăciun exista. S-ar părea că
acest cuvânt – Crăciun - vine de la denumirea Coracica a unei
sărbători dedicată zeului Mitras (se celebra pe 25 decembrie) şi căreia
creştinii i-au dat numele Crăciun pentru a masca numele adevăratei
sărbători a Naşterii Domnului - după cum întrebuinţau figura peştelui
ca simbol al creştinismului (Petru Râşcanu, Istoria românilor, 1855,
pag. 294). Dacă întrebăm orice creştin, fie el cărturar, fie fără ştiinţă
de carte, sigur va răspunde că pronunţând numele Crăciun se gândeşte
la Naşterea Domnului.
Crăciun creştinesc
Sărbătoarea Crăciunului este una din cele mai mari sărbători
creştine, mai scumpe şi mai populare ale Ortodoxiei. Ea a fost
prăznuită întotdeauna cu mare solemnitate. În ajunul acestei zile

preoţii umblau, ca şi azi, cu icoana Naşterii pe la casele oamenilor
(vestind Naşterea Domnului Hristos). Cu timpul, s-a instituit şi postul
Crăciunului, pentru pregătirea sufletească a credincioşilor. În
vechime, în postul Crăciunului erau oprite, chiar prin legi civile,
spectacolele şi jocurile din circuri şi teatre ; la serviciul divin, din ziua
de Crăciun până la Bobotează, era interzisă îngenuncherea (regulă pe
care o prevăd şi azi cărţile de slujbă ale Bisericii).
Sărbătoarea naşterii Domnului Iisus Hristos
la români. Colindele
De sărbătoarea Crăciunului şi anului nou, noi, românii, avem o
mulţime de datini. Dintre acestea, amintim Pomul de Crăciun,
Steaua, Colindele, Vicleimul sau Irozii (un fel de teatru religios
datând din primele veacuri ale creştinismului) care contribuie la
frumuseţea acestor zile, în care toate supărările şi necazurile se uită şi
toţi oamenii se bucură. De sărbătoarea Crăciunului, cel mai frumos
obicei este colinda. Timpul
colindatului începe o dată cu miezul
nopţii. Colindele sunt cântecele cu
care copiii, tinerii şi cei în vârstă
întâmpină pe Hristos pe pământ.
Aceste tradiţii s-au păstrat de pe
vremea romanilor. Vechile petreceri
păgâne de la începutul lui Ianuarie,
aşa numitele Calende, s-au
preschimbat cu timpul, în sărbători creştineşti. Colindele de Crăciun
narează viaţa zbuciumată a Mântuitorului, de la naştere până la
răstignire. Lumea întreagă are nevoie de colindele copiilor, de
frumuseţea colindelor şi chipurile vesele şi frumoase ale
colindătorilor. Aşa cum doctorul s-a făcut doctor pentru a îngriji de
trupurile bolnavilor, aşa cum preotul s-a făcut preot pentru a se îngriji
de sufletele oamenilor, tot aşa, pentru câteva zile, copiii trebuie să
devină colindători. De ce? Colindătorii vestesc lumii Naşterea
Domnului. Colindătorii pe care îi vedem, dimpreună cu îngerii pe care
nu îi vedem, se bucură că Hristos S-a născut, că Mântuitorul a venit
printre oameni. Copiii să mergă la colindat.

De unde vine numele de colind (sau colindă)?
Filologii sunt cu toţii de acord în privinţa etimologiei cuvântului:
latinescul calende, nume dat sărbătorilor păgâne de Anul Nou, când
romanii, strămoşii noştri, făceau urări prietenilor, cu ocazia anului
care începea. În timpul Calendelor lui Ianuariu, copiii romanilor
umblau din casă în casă şi cântau imnuri. Datina latină a trecut mai
apoi, nu numai la români, ci şi la celelalte naţii romanice şi la slavi. Se
pune întrebarea firească: cine a zămislit aceste nestemate, colindele,
care au străbătut mileniile? Cele religioase, de nuanţă creştină, au fost
create desigur de preoţii şi cântăreţii bisericeşti. Muzica liturgică a
influenţat colindele şi le-a desăvârşit. Specialiştii în domeniu afirmă
că nici un popor din lume nu posedă o colecţie mai frumoasă şi mai
variată de colinde precum poporul român. Spre exemplu, colindele
interpretate de corul Madrigal au cucerit întreaga lume...
Steaua
„Şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea
lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era pruncul“ (Matei
2:9). Protosinghelul Nicodim Măndiţă, referindu-se la steaua care i-a
călăuzit pe magi spune: „Nu era o stea ca alte stele de pe cer.
Aceasta era un înger al Domnului, era Marele Voievod al oştilor
cereşti, Sfântul Arhanghel Mihail“. După ani
lungi de uitare şi interzicere, cântecele de stea
ies iarăşi la lumină ca florile de cireş primăvara.
Între Crăciun şi Bobotează colindătorii
umblă cu Steaua, obicei de demult. Cei care
umblă cu Steaua cântă colinde care amintesc de
naşterea Mântuitorului, viaţa Domnului şi alte
fapte din viaţa lui pământească. Copiii trec pe
sub fereastră şi strigă: „Cine primeşte / Steaua frumoasă / Şi
luminoasă / Cu colţuri multe / Şi mărunte / De la naşterea / lui
Hristos / Dăruite“. Steaua este poftită în casă (ori la fereastră) şi
atunci copiii încep a cânta, cântece de Stea, care mai de care mai
frumoase.

Cei trei magi
În Evanghelia cea de la Matei despre închinarea magilor, ei sunt
pomeniţi sub numele de „Craii de la răsărit“. De unde au venit magii
călători? După Tertulian, au venit din
Arabia, după alţii din Persia. Tradiţia
ne spune că numele lor erau:
Melchior, Gaspard şi Balthazar. O
frescă descoperită în anul 1847 în
catacombele din Sfântul Agnes ni-i
arată pe magi înaintea lui Irod,
îmbrăcaţi în tunici scurte, iar
deasupra cu hlamidă şi pe cap
purtând căciulă frigiană. La întrebările lui Irod: „Cine sunteţi voi“?
De unde veniţi? Unde vă călătoriţi?, iată cum au răspuns cei trei
crai:
MELCHIOR: „Eu sunt craiul Melchior din Persia, care prin
steaua ce s-a arătat am cunoscut că s-a născut Împărat mare pe pământ
şi merg la Bethleem să mă închin Lui“.
GASPARD: „Eu sunt craiul Gaspard de la răsărit şi, văzând
steaua ce s-a arătat pe cer, am cercetat proorocii şi scripturile, şi am
cunoscut că s-a născut Domnul Domnilor, Craiul Crailor şi Împăratul
Împăraţilor şi merg la Betleem să mă închin şi eu Lui“.
BALTHAZAR: „Eu sunt craiul Balthazar din Persia care prin
steaua ce s-a arătat şi prin prooroci înţelegând că s-a născut Împăratul
Hristos, împreună cu ceilalţi doi merg să mă închin şi eu Lui“.
Bradul de Crăciun
Pomul de crăciun este o urmare pământeană a copacului din
Paradis, cel al binelui şi al răului. Acesta era veşnic verde şi împodobit
cu mere roşii. De aici vine probabil obiceiul de a-l împodobi cu
globuri rotunde, roşii (eventual de alte forme şi culori). Pe la 1605,
germanii obişnuiau să aibă în casă de sărbătoarea Crăciunului, brazi
împodobiţi. La început agăţau în pom fructe, nuci, lumânări aprinse şi
trandafiri de hârtie. Obiceiul s-a răspândit în întreaga Europă. Astăzi,
împodobirea bradului este un moment special al sărbătorii de Crăciun.

Steaua din vârful bradului aminteşte de steaua care i-a călăuzit pe cei
trei magi şi pe păstori, către staulul din Betleem, unde s-a născut
Hristos.
O altă istorisire ne spune că prima referire la un brad împodobit
pentru Crăciun a fost descoperită la Riga, în
Letonia, în anul 1510. Bradul de Crăciun a
ajuns la Paris în 1521, graţie prinţesei Helene
de Mackdebourg, care se căsătorise cu ducele
de Orleans. În Marea Britanie a ajuns în
1841, când Prinţul consort Albert, soţul de
origine germană al reginei Victoria, a adus un
brad de Crăciun la Palatul Windsor, pentru
familia regală. Obiceiul s-a răspândit cu
repeziciune în rândul clasei de mijloc şi a
clasei muncitoare, precum şi în coloniile
britanice din acea vreme. În Rusia, se
obişnuia ca Ajunul Crăciunului să fie serbat în mijlocul unei păduri de
brazi, unde cel mai frumos brad era împodobit.
La noi, ca datină, Pomul de Crăciun nu era cunoscut până la
sfârşitul veacului al XIX-lea, iar la începutul secolului al XX-lea se
întâlnea numai în casele nemţilor din oraşele româneşti. După primul
război mondial însă, obiceiul s-a răspândit şi printre ortodocşi.
Azi Pomul de Crăciun încărcat cu jucării şi daruri este prezent în
fiecare casă, deşi nu este folclor pur românesc, ci de import. Se spune
că Martin Luther a fost primul care la începutul secolului al 16-lea, a
folosit lumânări pentru a le arăta copiilor cum luminează stelele în
întunericul nopţii.
Crăciunul
de Feodor Dostoievsky
Era dis-de-dimineaţă. Copilul despre care vreau să vă povestesc
se deşteptase într-o pivniţă rece şi umedă. Şedea într-un colţ, pe cufăr,
tremurând de frig şi se juca privind cum îi ieşeau aburii din gură...
Grozav îi era foame... ceasurile treceau...şi el se apropia tot mereu de
patul de scânduri pe care dormea bolnava-i mamă. Oare ce soartă o
aduse aici pe această femeie? Se vede că venise cu copilul ei din alt

oraş şi căzuse deodată bolnavă la pat... Sărbătorile Crăciunului se
apropiau. Toţi locuitorii pivniţei ieşiseră afară pe rând să găsească
ceva de mâncare.
Copilului nostru îi era de asemenea foame şi frig. Nu mâncase
nimic de dimineaţă şi cât de bucuros s-ar fi mulţumit cu o coajă de
pâine. El se apropia mereu de laviţa unde zăcea mama sa, pentru ca să
o deştepte odată. Îi era şi lui frică prin întuneric. De mult se înnoptase
şi nu se apropia nici o lumină. După ce veni aproape de tot, el pipăi
obrazul mamei şi se miră că ea nu se mişcă de loc şi era rece ca
peretele. Cât de frig înseamnă că e aici, se gândea el, punând mâna pe
umărul moartei. Femeia îşi dăduse de mult sufletul, el însă crezu
mereu că doarme. După aceea se furişă încet pe lângă pat, îşi luă
căciuliţa şi ieşi afară. Copilaşul ajunse în stradă.
Dumnezeule, ce oraş frumos! De când era nu văzuse aşa ceva.
Uliţele satului din care venise erau întunecoase, iar strada pe care
locuia acum avea numai un singur felinar. Acolo însă, în satul lui , era
cald şi avea ce mânca. Dar aici... Doamne, de mi-ar da cineva o cojiţă
de pâine să-mi astâmpăr foamea... Cât zgomot pe străzi, câte lumini,
câţi oameni, câţi cai, câte trăsuri... şi ce frig. Din nările cailor ieşeau
aburi care îngheţau numaidecât. Copilul privea toate acestea cu ochii
mari şi se mira. Deodată îi veni din nou în minte gândul că îi e foame.
Ar fi dorit să mănânce ceva. În clipa aceea, însă, începură să-l doară
degetele de la mâini şi de la picioare. El trecu mai departe şi ajunse în
altă stradă. Începu să se teamă de mulţimea oamenilor şi a trăsurilor.
Oamenii strigau, se zbăteau şi alergau în toate părţile. Copilul înaintă
mai departe şi se opri înaintea unui geam mare şi luminos. Îndărătul
sticlei văzu un pom frumos de Crăciun, împodobit cu tot felul de
bomboane şi jucării.
Copii mititei ca şi el alergau şi se jucau în jurul lui... Sărmanul
nostru băiat vedea toate acestea, se mira şi râdea. Degetele de la
picioare, începură să-l doară şi mai rău, iar cele de la mâini abia de
mai putea să le îndoaie. El începu să plângă amarnic de durere şi fugi
mai departe. Se opri apoi înainte altei ferestre. În odaie, după geam, se
afla adunată mare mulţime de oameni. Câteva doamne îmbrăcate
frumos împărţeau prăjituri celor care întrau acolo. Mititelul se furişă
lângă uşă, o deschise şi intră în odaie.
Toţi începură să strige la el şi-i făceau semne să plece. Una dintre
cucoane se apropie de băiat şi-i dete un gologan, deschizându-i uşa

spre stradă. Copilul se sperie, năvăli afară pe trepte, alunecă şi se
rostogoli jos în zăpadă. Gologanul îi căzu din mâini şi, deoarece
degetele îi erau îngheţate, nu-l mai putu ridica. El se sculă, fugi
repede, repede, fără să ştie încotro şi îşi suflă în mânuţe. Lângă o
fereastră văzu o deosebită îngrămădire de lume. Trei păpuşi mari
făceau de acolo semn cu capul de parcă ar fi fost vii, iar una cânta la
vioară. Copilul crezu că într-adevăr păpuşile sunt vii şi, deşi îi venea
să plângă, totuşi când băgă de seamă cum dau din cap, începu să râdă.
Deodată i se păru că-l apucă cineva de mânuţă. La spatele lui era un
pungaş mare şi rău, care începu să-l lovească pe copil în cap cu
pumnii, îi luă căciula şi-i puse piedică. El se sperie, sări repede în sus
şi fugi, fugi până se trezi într-o curte oarecare şi se ascunse după nişte
lemne. De-abia îndrăznea să răsufle şi să se mişte de frică. Frigul
prinse să-l pătrundă din toate părţile. Deodată se simţi mai uşor, iar
mâinile şi picioarele nu-l mai dureau, întocmai ca şi când s-ar fi aflat
deasupra, pe un cuptor.
Apoi adormi şi începu să viseze. Văzu parcă prin geam păpuşile
şi-i veni să zâmbească. Auzi cântecul viorii lin, domol, întocmai ca şi
cântecul de leagăn cu care obişnuia mama să-l adoarmă. „Mămico,
dorm“, şopti el. Se făcu apoi linişte. Ce bine e să dormi aici. „Vino
cu mine la pomul de Crăciun!“, auzi el deodată o voce blândă.
Copilul crezu că-l cheamă maică-sa, dar nu era ea. În depărtare se
făcea că zăreşte un pom de Crăciun frumos, mare, cum nu mai văzuse
niciodată în viaţă. Băieţi şi fetiţe începură să se apropie de el şi să-l
sărute. Ei îl luară împreună de mână şi zburară cu toţii. Maica lui îl
privea şi zâmbea. „Mamă! Ce bine e aici, scumpă mamă, şopti
băiatul în vis... Copiii se apropiară din nou de el, îl sărutară şi îi
povestiră despre păpuşi. „Cine sunteţi voi, fetiţelor, şi voi, băieţilor?“,
întrebă el, zâmbindu-le şi mângâindu-i. „E pomul de Crăciun al lui
Hristos“, răspunseră ei. În această zi, Hristos înalţă un pom de
Crăciun pentru copiii care nu au pom pe pământ.
Băiatul află apoi că acei copii au fost copii ca şi el. Unii muriseră
de foame, alţii îngheţaseră, alţii muriseră de bătăi... Şi toţi erau acum
aici, toţi erau îngeri, toţi erau la Hristos, Care le întindea mâinile şi-i
binecuvânta pe ei şi pe sărmanele lor mame... Mamele stăteau
deoparte, recunoşteau pe băieţii şi fetiţele lor, îi sărutau, le ştergeau
lacrimile de pe ochi şi-i rugau să nu plângă, căci era atât de bine...

De unde vine Moş Crăciun
De unde vine Moş Crăciun? Copiii cunosc răspunsul la această
întrebare: Moş Crăciun vine de la Polul Nord. Povestea lui Moş
Crăciun începe de la Sfântul Nicolae (300 d.Hr.), când un copil orfan
ai cărui părinţi muriseră de ciumă, a fost crescut de Biserică, în
spiritul dărniciei şi milei pentru cei sărmani. Sfântul Nicolae este
cunoscut ca mare făcător de minuni. El a devenit de tânăr episcop.
Ziua în care a murit este prăznuită în întreaga lume, cadourile fiind
lăsate prin ghete, pe sub ferestre...În timpul reformei protestante din
secolul al 16-lea, Martin Luther a încercat să stopeze veneraţia tot mai
mare pentru sfinţi, iar sărbătoarea Sfântului Nicolae a fost abolită în
unele state europene. Moşul care dăruia cadouri a căpătat denumiri
specifice fiecărei ţări: Der Weinachtsmann în Germania, Pere Noel în
Franţa, Father Christmas în Marea Britanie sau Moş Crăciun pe
meleagurile noastre. Chiar dacă tradiţiile diferă de la o ţară la alta,
imaginea lui Moş Crăciun este aproape identică oriunde în lume: un
bătrânel durduliu, vesel, cu barba albă, care, îmbrăcat într-o mantie
roşie tivită cu blăniţă albă, împarte daruri copiilor cuminţi.
Rudele lui Moş Crăciun
Copiii americani îl confundă pe Moş Crăciun cu Moş Nicolae. În
ajun de Moş Crăciun, copiii întind pe o sfoară ciorapi, pentru ca a
doua zi să-i găsească plini de cadouri aduse de
Santa Claus. Numele acestuia este stâlcirea
numelui englezesc Saint Nicholas, adică Sfântul
Nicolae. Moş Ajun, despre care se zice că era
stăpânul staulului unde Maica Domnului L-a
născut pe Iisus Hristos, este cel care vesteşte
sosirea lui Moş Crăciun. Numele Moş Ajun, care
în latină înseamnă post, nemâncare (eiunum,
jejunium), trimite la viaţa evlavioasă a creştinilor
care în ziua de ajun posteau mai aspru decât în tot
postul Crăciunului. La noi, prin ţinutul Banatului, Anul nou se mai
numeşte şi Micul Crăciun sau Fratele Crăciunului, sărbătoarea
Crăciunului fiind simţită ca un început, ca un timp nou.

Crăciunul la diferite popoare
CRĂCIUNUL ÎN FRANŢA. În Picardia, un miel viu este aşezat
într-un coş, împodobit cu panglici şi dus la un cioban. Urmat de un
cortegiu de păstori, mielul era dus la Biserică. Lăcaşul sfânt era
înconjurat de cântecele vechiului Crăciun. Preotul (catolic, fiindcă
este vorba de Biserica Catolică) binecuvânta ritualul. Apoi mielul era
readus la stână şi ciobanii aveau grijă de el ca toată viaţa să fie ocrotit,
pentru a muri de bătrâneţe. Mielul era privit ca un salvator al turmei.
Iar stăpânul care ducea cumva oiţa aceea la tăiere, atrăgea asupra sa
teribile ocări ale locuitorilor...
CRĂCIUNUL ÎN ANGLIA. Aici Crăciunul este o serbare
populară, în care copiii devin ...tiranii zilei. Sunt lăsaţi în voia lor, să
facă orice stricăciuni. Totul se celebrează în banchete ospitaliere şi
foarte vesele. Sobele ard, brutăriile şi simigeriile gem de tot felul de
bunătăţi. Oraşele sunt strălucit luminate, cu toată ceaţa care domneşte
în Anglia. Se face o risipă foarte mare de păsări. La începutul veacului
nostru se mâncau douăzeci de milioane de păsări, îndeosebi gâşte. Şi
Pudding-ul este regina serbării. Nu se poate să fie o casă oricât de
săracă să nu aibă o gâscă friptă şi un pudding, semn culinar al
naţionalităţii engleze. Apoi o ramură de vâsc (amintirea vechilor
superstiţii celtice) este atârnată de tavan şi copiii strigă: „Fii
binevenit, Moş Crăciun, cu barba ta cea albă!“
CRĂCIUNUL ÎN GERMANIA. Germanii îi spun Crăciunului,
Weihnachten, Christnacht. Cei vechi îl serbau tot la 25 decembrie şi
credeau, că în zilele următoare până la 6 ianuarie, zeii Vutan şi Bertha
treceau prin ţară binecuvântând şi pedepsind. Vutan zbura cu oastea
lui turbată prin văzduh, iar Berhta, ca o femeie, prin case. Zeul Vutan,
călare pe cal, cu pălărie imensă şi manta neagră, zbura pe aripile
furtunii care aducea primăvara iarbă şi cereale din belşug. Pomii
înfloreau pe unde trecea Vutan. În seara de Crăciun, pomul era
împodobit cu daruri şi lumânări care se aprindeau feeric. Se cânta; „O,
Tannenbaum!“ adică „O, Brad frumos!“.
CRĂCIUNUL ÎN SPANIA. La spanioli (la catolici), Crăciunul
ţine 14 zile, până la Bobotează. La miezul nopţii de Crăciun (Noche
Buena) se slujeşte o Sfântă Liturghie la capela Palatului Regal, la care
ia parte şi regele. La sfârşit se dă o serbare veselă pentru copiii
demnitarilor curţii regale.

CRĂCIUNUL ÎN AUSTRIA. De Crăciun, câte un flăcău se
îmbracă în veşminte lungi şi albe, îşi pune pe cap o mitră şi ia în mână
un toiag. Îl închipuie pe Sfântul Nicolae, însoţit de doi îngeri în alb,
precum şi de o grămadă de draci negri încornoraţi. În seara de ajun a
Sfântului Nicolae începe colinda. Intră prin case cei doi îngeri, iar
dracii aşteaptă afară. Copiii gazdelor sunt chemaţi de Sfântul Nicolae
şi verificaţi în privinţa cunoştinţelor religioase. Dacă reuşesc la
„examen“, Sfântul Nicolae le dăruieşte nuci şi mere. Dacă nu răspund
bine, sunt daţi pe mâna...dracilor de afară, care-i sperie.
CRĂCIUNUL ÎN GRECIA. Nicăieri nu se face mai mare
gălăgie de Crăciun ca în Grecia. În ajun, grecii nu dorm. La miezul
nopţii încep focurile de puşti, rachete şi petarde. Veselia este zugrăvită
pe toate feţele. Cel bogat dăruieşte merinde celui sărac.
CRĂCIUNUL ÎN NORVEGIA. Aici, Crăciunul este considerat,
ca în toate ţările nordice, o urmare a vechii sărbători păgâne pe care
locuitorii vikingi o celebrau în fiecare an. Norvegienii cred că de
Crăciun, morţii colindă prin lume. Se povesteşte astfel, că o femeie
văduvă s-a dus în dimineaţa Crăciunului, devreme la Biserică. Aici l-a
găsit pe bărbatul ei care murise cu mulţi ani în urmă, iar acum şedea
cu toţi morţii din sat şi asculta slujba celebrată de sufletul unui preot
mort. Nefericită, urmată de stafiile pe care le tulburase din slujbă,
văduva abia a putut să scape prin fugă. A doua zi, mantaua ei a fost
găsită ruptă în mii de bucăţi. Legenda sumbră nu-i înspăimântă prea
tare pe scandinavii de astăzi care sărbătoresc Crăciunul ca o prelungire
a ritualurilor păgâne dedicate zeului Odin.
Bucuriile Crăciunului contemporaneizate
Lumea de astăzi, care stă sub semnul păcatului şi al apostaziei,
vrea să păstreze din credinţa creştină numai un ambalaj superficial,
care să dea impresia că lucrurile merg în direcţia bună. Încetul cu
încetul, pe măsură ce tot ce e curat şi sfânt e izgonit din această lume,
se va renunţa şi la acest ambalaj „de anticariat“. E trist că Naşterea
Domnului s-a transformat din pricină a bucuriei de Crăciun în pretext
al bucuriilor de Crăciun. Adică sub masca unei sărbători duhovniceşti,
oamenii îşi fac cele mai ciudate pofte, îşi împlinesc cele mai rafinate
patimi.

X- mas
E interesant faptul că mulţi comercianţi americani au renunţat să
numească Crăciunul cu denumirea tradiţională, „Christmas“,
numindu-l mai nou „X-mas“... Pentru ei este mult mai potrivit numele
de „X“-mas decât numele de „Crăciun“. De Crăciun nu ar trebui să se
facă petreceri destrăbălate. Şi totuşi, se fac. De Crăciun nu ar trebui ca
oamenii să mănânce peste măsură, şi totuşi o fac. În zilele de Crăciun
sunt pline spitale de oameni care au mâncat până li s-a făcut rău, de
creştini care de bucurie că s-a terminat postul au mâncat mai mult
decât mănâncă păgânii la praznicele lor. Aceia nu sunt creştini decât
cu numele. Aceia nu au postit decât de formă. Credinţa creştină nu
ţine numai cât e postul. Cine e creştin, e creştin şi în posturi, şi în afara
posturilor. E creştin tot timpul. Şi creştinul e cumpătat nu numai în
post, ci tot timpul. Creştinul e de fapt într-un post continuu, care ţine
până la sfârşitul vieţii pământeşti. Aceasta nu înseamnă că el nu ştie să
se bucure de bunătăţile pe care le primeşte de la Dumnezeu. Ştie să se
bucure, păstrând măsura în toate şi mulţumind lui Dumnezeu pentru
ele. Dar nu se lasă robit de ele. Creştinii pentru care sfârşitul postului
înseamnă începutul desfrâului nu sunt creştini. Da, sunt oameni care
după ce au postit tot postul o ţin până la Bobotează numai în chefuri,
numai în beţii. Aceşti oameni sărbătoresc „X-mas-ul“.
Cât de diferit este Crăciunul de „X-mas“, şi trebuie să-i învăţăm
pe copiii noştri să nu confunde cele două momente, chiar dacă, din
punct de vedere cronologic, se suprapun. Cel mai simplu mod de a
diferenţia cele două sărbători este stabilirea legăturii lor cu Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, care S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Şi,
pentru a uşura această diferenţiere, vom porni de la faptul că Hristos,
Pruncul din staulul Betleemului, este Acelaşi Hristos care a fost răstignit
de oamenii pe care i-a iubit, şi Acelaşi Hristos care a Înviat din
morţi, cu moartea pe moarte călcând.
Se duce un război crunt pentru ca de Crăciun glasul Bisericii să
fie acoperit. Mai precis, diavolul a înţeles că cea mai iscusită tactică
pentru a lovi în Biserică nu este cea de a-i acoperi glasul (aceasta ar fi
generat o rezistenţă martirică), ci aceea de a include glasul Bisericii
în corul unei bucurii generale: înaintea emisiunilor de divertisment,
televiziunea transmite secvenţe emoţionante de la slujba ţinută la cine
ştie ce mare catedrală, iar colindele sunt prezente cu multă risipă în

ambianţa programelor de pe marea majoritate a posturilor de
televiziune. S-a ajuns chiar la hibridul colindelor cântate pe muzică
hip-hop sau pe alte ritmuri. Cu voci senzuale, fete tinere cântă despre
Naşterea Domnului cu aceeaşi „evlavie“ cu care cântă despre ultima
iubire de pe plajă. Dar colindele lor nu au nimic din curăţia colindelor
adevărate. Oricât ar fi de prelucrate, melodiile lor nu vor trezi
niciodată fiorul sfânt pe care îl trezesc în suflete vechile colinde. În
înfruntarea dintre Biserică şi mass-media, înfruntare care atinge
apogeul de Paşti şi de Crăciun, există un arbitru pe care mass-media
nu îl poate recunoaşte, deşi uneori îl invocă dezinvolt: e vorba de
Însuşi Dumnezeu. Dumnezeu e de partea Bisericii, Dumnezeu dă
dreptate Bisericii. Şi aceasta nu dintr-o preferinţă accidentală, ci
pentru faptul că Biserica este „Mireasa tainică“ a lui Hristos.
Crăciun fără Dumnezeu (Moş Crăciun sau Moş
Gerilă?)
Iubiţi credincioşi, să-i învăţăm pe copiii noştri să trăiască un
Crăciun adevărat ne stă în putinţă oricât am fi de săraci sau de bogaţi.
Cu aceeaşi insistenţă cu care comercianţii vă trag de mâneca hainei
pentru a cumpăra două ciocolate la preţ de una, sau cinci pachete de
curmale la preţ de două, eu vă trag de „mâneca sufletului“: nu le
răpiţi copiilor Crăciunul! Nu avem dreptul să le răpim copiilor
Crăciunul, aşa cum nu avem dreptul să le răpim copilăria.
Ce înseamnă aceasta? Mulţi dintre părinţi i-au încurajat pe copiii
lor să înţeleagă prin Crăciun o sărbătoare a plăcerilor, a prăjiturilor şi
a distracţiilor, o sărbătoare în care totul este permis şi nimic nu este
refuzat. Copiii trebuie învăţaţi să aştepte Crăciunul bucurându-se de
Naşterea Domnului, şi nu pentru cine ştie ce maşinuţe sau roboţei,
dacă sunt băieţi, sau pentru cine ştie ce păpuşi, dacă sunt fete.
Ce vină au părinţii care au crescut în comunism şi care nu au avut
parte decât de Crăciunuri din care a lipsit Dumnezeu? Cum ar putea ei
să îşi înveţe copiii să cunoască o bucurie pe care ei înşişi nu au
cunoscut-o? Iată o întrebare care pare dificilă. Dar nu e chiar atât de
dificil să răspundem. Părinţii care au crescut departe de Biserică,
părinţii care au crescut aşteptându-l iarna pe Moş Gerilă, ar trebui să
fie foarte sinceri cu ei înşişi şi să recunoască faptul că vieţile lor au

fost triste. Oamenii nu vor să recunoască acest adevăr, că departe de
Biserică nu există împlinire, dar aceasta este realitatea. Viaţa
oamenilor mari este o viaţă foarte diferită de a copiilor. Pentru copii,
viaţa este plină de speranţă, este plină de promisiuni. Pe măsură ce
trece timpul, această perspectivă se metamorfozează dintr-o imagine
de primăvară într-o imagine de toamnă. Viaţa nu este aşa cum vrem
noi. Viaţa este dură, viaţa este plină de greutăţi. Nu neapărat
financiare, bogaţii nu au probleme materiale, dar sufleteşte nu sunt
deloc mai împliniţi decât săracii.
În lumea pe care o cunoaştem în clipa în care am devenit maturi,
în clipa în care avem propria noastră familie, în clipa în care avem
copiii noştri, vor creşte şi aceşti copii. Sunt unii părinţi care vor să îşi
pregătească odraslele pentru supravieţuirea în această junglă
contemporană, crescându-i după principiul „homo homini lupus est“
(omul este lup pentru om). Copiii se maturizează foarte repede, cresc
purtând în sufletele lor duritatea şi ajung fiare sălbatice.
Alţi părinţi încearcă să îşi crească copiii într-un răsfăţ maxim,
confundând datoria de părinţi cu obligaţia de a transforma copilăria
fiilor lor în vârsta tuturor plăcerilor împlinite. Viaţa le va fi plină de
greutăţi, măcar să cunoască acum bucuria dorinţei împlinite. Acest
răsfăţ nu le prinde bine copiilor. Acest răsfăţ le distruge sufletele, şi îi
învaţă că binele este acelaşi lucru cu împlinirea voinţei proprii. Copiii
care aşteaptă Crăciunul doar pentru a-şi mări colecţia de jucării sau
pentru a-şi mări „colecţia“ de vizite în parc vor creşte fără a cunoaşte
bucuria Crăciunului. Ce este bucuria Crăciunului? Este bucuria că
Hristos S-a născut pentru mântuirea noastră. Că Fiul lui
Dumnezeu S-a întrupat pentru ca oamenii cunoască Viaţa cea
adevărată, Viaţa binecuvântată de Dumnezeu.
Copilăria fără Hristos - copilărie sufocată
Mulţi părinţi le pregătesc copiilor un Crăciun din care nu lipseşte
decât Hristos. Ştim în ce lume plină de minciuni, plină de
compromisuri şi de greutăţi creştem noi. Tot în ea vor creşte şi copiii
noştri. Nu suntem îngeri, şi nici copiii noştri nu sunt şi cu toate acestea
nimic în lumea aceasta nu ne poate împlini sufletele decât Dumnezeu.
De aceea nu avem dreptul de a-i lipsi pe copiii noştri de cunoaşterea
Lui. Dacă ei vor simţi dragostea dumnezeiască şi vor înţelege Taina

Pruncului născut în staulul Betleemului, atunci în inimile lor se va
aprinde un foc („focul credinţei“) care va arde toate gunoaiele pe care
lumea aceasta încearcă să le îngrămădească în sufletele lor curate.
Copiii au nevoie de Crăciun. Şi noi avem nevoie. Cu toţii avem nevoie
de împlinire. Să fim sinceri cu noi înşine: putem să ne minţim soţii sau
soţiile, putem să ne minţim prietenii sau rudele, dar pe noi nu putem
să ne minţim (dacă am ajuns să ne minţim şi pe noi, nu mai suntem
oameni). Viaţa fără Dumnezeu este o viaţă stearpă. Şi dacă din cauza
patimilor noastre, noi nu vrem să cunoaştem această viaţă, cel puţin să
nu le răpim copiilor noştri această posibilitate. Să nu le transformăm
Crăciunul doar într-o sărbătoare a cadourilor.
Şi atunci, să renunţăm la cadouri? Nu, nu asta e soluţia. Soluţia
este de a le da cadourilor atenţia cuvenită, dar fără ca această atenţie
să gonească importanţa prăznuirii Naşterii Fiului lui Dumnezeu.
Peste câţiva ani de zile, maşinuţele şi păpuşile de astăzi nu îi vor ajuta
să reziste în jungla înconjurătoare. Da, copiii noştri au nevoie de
jucării (dar de jucării care să le dezvolte capacitatea psiho-motorie,
nu să le spele creierul cum fac majoritatea jocurilor pe calculator).
Dar mai mult decât de jucării, au nevoie să cunoască mila lui
Dumnezeu. Şi, cunoscând dragostea lui Dumnezeu, vor şti şi să se
bucure de cadourile primite şi să aprecieze eforturile făcute de părinţi
pentru a le procura aceste cadouri.
Există părinţi bogaţi care risipesc banii pe toate nimicurile şi care
consideră că, dacă şi-au îngropat copiii în vrafuri de jucării, aceştia nu
vor mai avea nevoie nici de prieteni, nici de dragoste, nici de
Dumnezeu. Îndrăznesc să le spun că nu îşi cunosc copiii. Am rămas
foarte mirat când unul dintre copiii ai cărui părinţi sunt printre cei mai
înstăriţi din grădiniţă mi-a spus: „Ce bine că vin la grădiniţă... Acasă
mă simt ca într-o închisoare, numai jucării, numai jocuri pe calculator.
Aici am prieteni, am cu cine să mă joc...“ Şi peste câteva minute a
continuat: „Ce mult îmi place când ne vorbiţi despre Dumnezeu. Simt
linişte în suflet.“ Îmi părea foarte bine că astfel de vorbe izvorau din
mintea lui. Citisem şi auzisem multe despre modul în care este
sufocată copilăria astăzi, despre influenţa nefastă a jocurilor pe
calculator sau despre modul în care patima iubirii de sine îi strică pe
copii. Dar vocea sinceră a băiatului de la grădiniţă (care cu altă ocazie
m-a rugat să îl duc la Biserică, să vadă şi el o slujbă, că părinţii nu lau
dus niciodată) mi-a confirmat că cele citite şi auzite sunt reale.

Unii părinţi nu vor să înţeleagă un lucru : copiii au nevoie de
Dumnezeu. Fără Hristos lumea ar fi un loc al întunericului.
Părinţii care sunt săraci, dacă îşi vor creşte copiii în dreapta
credinţă, peste câţiva ani se vor bucura clipă de clipă de ei. Bucuria
Crăciunului, ca şi bucuria Sfintelor Paşti, nu va lipsi din casele lor,
pentru că, prin vieţile lor, creştinii sunt dovezi vii ale Învierii lui
Hristos. Peste ani, copiii lor vor păstra o curăţie sufletească pe care
bogaţii necredincioşi nu o vor putea procura copiilor lor nici cu saci de
bani.
Vrei să îţi faci tu singur cel mai frumos dar de Crăciun?
Spovedeşte-te şi împărtăşeşte-te. Vei vedea cum sufletul tău se va
umple de lumină şi de bucurie. Vei vedea cum toate se vor lumina în
jurul tău. Primiţi-L pe Hristos în inimile voastre. Acum nu mai vin
magii cu daruri la Hristos, ci Hristos vine la magii care au plecat din
diferite părţi ale lumii păcatului, ca să Se dăruiască fiecăruia dintre ei
în întregime: Hristos bate la uşa inimilor voastre şi a copiilor noştri.
Să-I deschidem „uşa sufletului“ învăţându-i pe copii cuvintele
Mântuitorului: „Fără Mine nimic nu puteţi face“ (Ioan 15:5), încât
în tot ce vor întreprinde în viaţa lor să zică „Cu ajutorul lui
Dumnezeu!“ ca să nu păţească ce a păţit un creştin cândva:
Un om a hotărât să meargă la vie să o lucreze. „Mâine
dimineaţă, mă duc la vie!“ - i-a spus el soţiei lui. „Cu ajutorul lui
Dumnezeu!“ - i-a răspuns soţia, care era foarte credincioasă şi îşi
punea totdeauna nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. „Cu ajutorul
sau fără ajutorul Lui, eu tot mă duc!“ - a răspuns soţul. A doua zi
dis-de-dimineaţă a plecat spre vie. În timp ce mergea pe drum, s-a
pornit o ploaie atât de puternică, încât a fost nevoit să se întoarcă
acasă. A bătut la uşă şi soţia lui a întrebat: „Cine este?“ „Cu
ajutorul lui Dumnezeu, soţul tău!“ a răspuns creştinul înţelegând
abia acum cele spuse de soţia lui.
Deschide uşa, creştine... (uşa casei şi pe cea a sufletului)
De ce colindă copiii de Crăciun? De Crăciun colindă toţi creştinii.
Colindele se cântă în Biserică. Dar copiii nu colindă numai în Sfânta
Biserică: ei colindă pe uliţele satului, pe străzi şi prin scările blocurilor

care nu au interfoane, sau ale căror uşi au fost deschise prin
bunăvoinţa unui locatar mai credincios.
De ce colindă copiii de Crăciun? Pentru că duc lumii vestea
naşterii lui Hristos. Bine, dar lumea nu ştie că S-a născut Hristos? Ba
da. Dar uită foarte des. De la un an la altul lumea are nevoie de
glasurile copiilor care să îi aducă aminte că Hristos a venit în lume.
Lumea are nevoie de colindele lor. Lumea e o floare care se ofileşte
fără colindele copiilor. De ce? Pentru că viermele întunericului,
diavolul, încearcă să alunge din lume tot ce e frumos, tot ce e curat, tot
ce e sfânt. Diavolul vrea să rupă lumea de Dumnezeu. Şi colindele îl
ard ca nişte rugăciuni. El nu vrea ca oamenii să asculte colindele
copiilor, nu vrea ca ei să mai creadă colindele copiilor. În ultima sută
de ani s-a petrecut, din păcate, o schimbare, o deteriorare atât a
colindelor cât şi a calităţii umane a colindătorilor. La sate, de Crăciun,
toţi creştinii aşteptau colindătorii cu porţile caselor şi ale inimilor
deschise. Copiii veneau, colindau şi erau primiţi cu multă dragoste.
Nu puteai refuza colindătorii, era ca şi cum ai refuza mesajul lor.
Astăzi e “inflaţie“ de colindători. Cum adică? Adică sunt prea
mulţi colindători pe metru pătrat. De Crăciun blocurile, metrourile,
tramvaiele, şi magazinele sunt asaltate de cete de colindători ale căror
voci scârţâie din pricina solicitării la maxim: aproape toţi aşteaptă
bani, cât mai mulţi, ca taxă pentru concertele pe care le susţin. Se
colindă pentru bani, se face negoţ cu colinde.
Bine, dar pe vremuri colindătorii cântau “gratuit“? Nu primeau şi
ei covrigi, nuci, sau tot felul de prăjituri? Ba da. Numai că neobosiţii
colindători de altădată erau pătrunşi de bucuria şi de emoţia
Crăciunului. Erau ca nişte paji care anunţau nunta împăratului. Pe
când unii colindători de astăzi sunt nişte vânzători de colinde.
Agasează oamenii cu melodiile lor, pe care le cântă cu răceala cu care
ar cânta nişte manele (de fapt manelele le cântă cu foc, sau jucând în
jurul focului de bucurie că au strâns suma scontată la „concertul
obligatoriu de iarnă“).
Lumea întreagă se lasă prinsă de vraja sărbătorilor de iarnă,
creştini şi necreştini se lasă prinşi de febra „cadourilor“. Toţi intră în
vârtejul halucinant al cumpărăturilor. Cu ocazia Naşterii lui Hristos,
toţi îşi fac cadouri pentru a fi fericiţi. În exil, fiind întrebat despre cea
mai fericită zi din viaţă, Împăratul Napoleon a spus: „Cea mai
fericită zi din viaţa mea a fost când, în fragedă copilărie, mama

mea m-a dus de mână la Biserică şi am luat pentru prima dată
Sfânta Împărtăşanie“.
Frumuseţea credinţei în Iisus Hristos
Sărbătoarea Naşterii Domnului nu are prea multe în comun
cu Sărbătoarea Darurilor de iarnă. Unii oameni consideră
Crăciunul o sărbătoare a trupului, o sărbătoare în care mâncarea
este din belşug, în care cadourile sunt împărţite în stânga şi în
dreapta, şi în care Dumnezeu e invocat numai pentru a da
impresia că totul este aşa cum ar trebui să fie. Această sărbătoare
este cu mult mai mult: este o sărbătoare sfântă, de care oamenii ar
trebui să se bucure mai ales duhovniceşte.
În Vieţile Sfinţilor găsim nu puţine exemple de părinţi care au
căutat să îi îndepărteze pe copiii lor de credinţa în Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu. Şi numărul acestora nu s-a împuţinat până
astăzi. Ba chiar a crescut. Toţi părinţii din lume ar trebui să-şi
crească fiii în dreapta credinţă, fiindu-le primele călăuze pe calea
mântuirii.
Hristos a venit în lume pentru ca să îi înveţe pe oameni să se
iubească, dar nu cu o dragoste egoistă, nu cu o dragoste de clan, prin
care ne iubim numai rudele şi prietenii, ci cu o dragoste cu care îi
iubim şi pe cei buni şi pe cei răi. Această dragoste simţind-o cei buni,
devin şi mai buni, iar cei răi pun frâu răutăţii lor. Hristos S-a născut
pentru a omorî moartea. Hristos S-a născut pentru a-i învăţa pe
oameni cum să trăiască pentru a dobândi raiul.
Există o legătură directă între Crăciun şi obiceiul cadourilor. Toţi
oamenii îşi doresc cadouri, de la cei mici până la cei mari. Ce sunt
cadourile? Cadourile sunt prilejuri de a înfrunta banalitatea şi
plictiseala, prilejuri de bucurie. Oamenii au nevoie de cadouri tocmai
pentru că viaţa are multe momente triste, însă Hristos este Cel mai
preţios „dar“ pe care îl pot primi creştinii de Crăciun.
Cine nu se împărtăşeşte de Crăciun, nu poate simţi adevăratul
praznic. Se aseamănă celor care se satură de o mâncare doar
simţindu-i mirosul, lenevindu-se să meargă la masă.
Să nu te gândeşti că ai destulă vreme înainte ca să te împărtăşeşti
la fiecare dintre Crăciunurile ce vor urma. Vei creşte şi, pe măsură ce

anii trec, vor apărea din ce în ce mai multe motive ca tu să nu te
împărtăşeşti. Cel mai important dintre ele este faptul că, într-o formă
sau alta, vei fi ispitit de păcat. Să îi luăm ca exemplu pe liceeni, sau
mai bine pe studenţi: câţi studenţi se împărtăşesc la marile sărbători la
Biserica la care mergi tu? Foarte puţini (dacă tu însuţi nu mergi la
Biserică de sărbători nu ai cum să îţi dai seama de acest lucru). De
ce? Pentru că sunt la vârsta la care simt adierea păcatului. Diavolul cel
pierzător de suflete le întinde undiţa şi ei, dacă nu sunt tari în credinţă,
muşcă momeala.
Tinereţea este vârsta la care armatele diavolului distrug mii de suflete:
pentru că, le vor ţine mult mai uşor în sclavie, dacă le-au biruit
încă de acum. Diavolul se teme numai de sufletele curate, de sufletele,
care stau sub binecuvântarea lui Dumnezeu prin rugăciune, post,
participare în fiecare Duminică la Sfânta Liturghie, spovedanie,
împărtăşanie. Copilul trebuie să profite de curăţia vârstei sale,
primindu-L pe Hristos în viaţa sa, prin spovedanie şi împărtăşanie
cel puţin de patru ori pe an.
Celor cărora nu le place să se spovedească, le place să facă
altceva, de obicei lucruri rele... Cu cât Îl va iubi mai mult pe Părintele
ceresc (Dumnezeu), cu atât îi va iubi mai mult şi pe părinţii săi
trupeşti.
Minunat lucru este când copiii încearcă să le facă şi ei daruri
părinţilor lor. Trebuie să încerce să-i mângâie cât mai mult, fiindcă
viaţa lor e plină de greutăţi. Să le dăruiască dragostea lor inocentă.
Aşa cum copiii au nevoie de părinţii lor, atât material cât şi spiritual,
şi părinţii au nevoie de copiii lor. Apropiindu-se Crăciunul, copiii îi
pot ajuta pe părinţii lor să iasă puţin din febra cumpărăturilor şi a
curăţeniei şi să-i odihnească prin dragostea lor. Iubirea nu se vinde şi
nu se cumpără. Iubirea care se cumpără, nu este iubire. Iubeşte-ţi
părinţii şi dacă vei primi darurile aşteptate şi dacă nu le vei primi.
Poate că anul acesta „Moş Crăciun” a fost mai sărac şi nu a putut să
cumpere tot ce şi-ar fi dorit.
De la începutul lumii şi până la sfârşitul ei, vor exista trei
categorii de oameni: bogaţii, săracii, şi oamenii care nu sunt nici
bogaţi şi nici săraci. Cum s-o fi prăznuit Crăciunul în casa unui sărac?
Cu mâncăruri şi băuturi alese? Nu, evident că nu. Dar sunt convins că
în casa lui era mai multă bucurie decât în casele tuturor bogaţilor la un
loc. Săracii pot fi sfinţi, săracii Îl pot avea pe Dumnezeu (desigur că

există mulţi săraci păcătoşi, aşa cum există şi unii bogaţi sfinţi). Dacă
părinţii sunt credincioşi, Crăciunul este plin de bucurie şi Dumnezeu
rânduieşte să fie şi ceva daruri pentru copii şi ceva bun pe masă, iar
atunci când masa e săracă şi copiii şi-ar dori ceva bun, ar trebui să se
roage Domnului să aibă grijă de ei. Şi Dumnezeu nu îi va lăsa. Spre
adeverire, iată o minune din viaţa Sfântului Nectarie din Eghina:
Numele de botez al Sfântului Nectarie a fost Anastasie. A
avut o copilărie foarte grea: foame, frig, singurătate, durere,
lacrimi... Şi iarăşi lacrimi, durere, singurătate, frig, foame ... Ce
copilărie poate fi mai tristă ca aceasta? Şi totuşi, micul
Anastasie credea cu putere în Dumnezeu şi oricât l-ar fi apăsat
răutăţile oamenilor, el nu contenea să-şi ridice ochii către
Dumnezeu. Micuţul Anastasie ne istoriseşte că într-o noapte
L-a visat pe Hristos, care l-a întrebat de ce plânge. Şi pentru că
în vis nu i-a putut răspunde, înecându-se în lacrimi, a doua zi
I-a răspuns prin următoarea scrisoare: „Hristoase al meu, m-ai
întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit
încălţările de mi-au ieşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e
foarte frig acum iarna. M-am dus aseară la stăpânul meu şi
m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei
cele de trebuinţă. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme
muncesc aici şi n-am trimis maicii mele nici un bănuţ... Acum,
ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind,
s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin ţie şi Te iubesc
eu, robul Tău, ...“. A pus scrisoarea într-un plic pe care a scris
destinatarul: “Pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în Ceruri“.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, scrisoarea a fost
deschisă de un om bogat, care i-a trimis tânărului haine,
mâncare şi bani. DECI, CU CÂT MAI MARI NE SUNT
ÎNCERCĂRILE CU ATÂT MAI MARE TREBUIE SĂ NE FIE
CREDINŢA.
Despre adevărata bucurie a Crăciunului
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara
Maria, iar Crăciunul este praznicul Naşterii Sale, pentru a înţelege cât

de mare dar este pentru noi faptul că avem un Dumnezeu care S-a
făcut om pentru mântuirea noastră. Hristos, pruncul din Betleem, e
Cel care a adus omenirii vestea cea bună a faptului că omul poate
ajunge iarăşi în rai. După ce Adam a fost izgonit din rai, raiul a fost
închis, căci raiul a fost făcut pentru om şi fără oameni nu îşi avea nici
un rost. Hristos a venit să îi anunţe pe oameni că Dumnezeu S-a
milostivit de ei şi că îi aşteaptă în Împărăţia Sa. Hristos a venit să ne
arate calea spre rai. Ne bucurăm la Naşterea Domnului ca acei oameni
care, rătăcindu-se prin deşert, dau de cea mai sigură călăuză spre
capătul drumului. Sute şi mii de ani oamenii s-au chinuit să ajungă la
Dumnezeu, au încercat în fel şi chip să-L cunoască pe Dumnezeu.
Pruncul din Betleem e Dumnezeul venit în întâmpinarea noastră.
Putea veni în lume ca un înger, dar a vrut să vină ca un om, să trăiască
viaţa noastră, să simtă greutăţile vieţii, să simtă neputinţa firii
omeneşti.
Hristos a venit în lume pentru ca oamenii să cunoască bucuria
adevărată, care începe pe pământ şi se termină în ceruri. „De ce totuşi
lumea caută alte motive de bucurie de Crăciun?“ De ce sunt foarte
mulţi creştini care vin la Biserică numai în ziua de Crăciun? De ce
toată lumea aşteaptă masa de la sfârşitul postului, când puţini au
postit, s-au spovedit şi s-au împărtăşit?... Pentru a cunoaşte
adevărata bucurie a Crăciunului trebuie să-L primim pe Hristos
în sufletele noastre. Dar cum putem spune că-L primim câtă
vreme Îl refuzăm aşa cum ni Se dăruieşte, adică prin Sfânta
Împărtăşanie?
Iubiţi credincioşi,
După cum spune proorocul David (Psalm 83:6), lumea aceasta este o
„Vale a plângerii“, căci ne naştem în lacrimi şi murim în lacrimi.
Scăpăm de un necaz şi dăm peste două, şi totuşi avem de la Dumnezeu
şi mângâieri pe măsură. De-a lungul anului ne putem bucura
duhovniceşte de Sfânta Liturghie la fiecare sfârşit de săptămână şi la
mari sărbători cum ar fi: Naşterea Domnului, Sfintele Paşti,
Naşterea Maicii Domnului, Adormirea Maicii Domnului,
Înălţarea Sfintei Cruci... Crăciunul reaprinde în inimile noastre
bucuria naşterii Mântuitorului şi sufletele ne sunt copleşite de pace.
Pentru cei dintre noi care şi-au făcut conform tradiţiei curăţenie prin

toate ungherele casei, au împodobit bradul, au pregătit mâncăruri după
poftă şi mai ales după posibilităţi, au spălat trupul, hainele dar au uitat
esenţialul: să-şi spele şi „haina sufletului“ (desigur prin spovedanie
urmată de împărtăşanie), pentru aceia Crăciunul nu-i Crăciun,
fiindcă bucuria lor nu a putut fi deplină. În sufletele lor nu s-a
născut Hristos (în mod spiritual) şi atunci bucuria le-a fost doar
materială, nu şi spirituală. Născându-L pe Hristos, Maica
Domnului L-a născut în acelaşi timp şi în sufletele noastre. Amin!
Cronica Antihristului
(Marţi 19 februarie 2008, de Ioan de la CRUCE)
În lumea anglo-saxonă, în special SUA şi Anglia, de vreo 7-8 ani
s-a declanşat o dezbatere publică, numită „războiul Crăciunului“
(vezi „Cotidianul” din 21 decembrie 2007). Ce înseamnă asta? Pe de
o parte, Camera Reprezentanţilor, marile firme comerciale, consiliile
unor primării de metropole, oamenii politici, guriştii în vogă pe sticla
marilor canale de televiziune, alte persoane publice la modă au decis
să nu mai pună pe felicitări „Crăciun fericit“, ci „sărbători fericite“,
iar bradul împodobit să nu se mai cheme „pom de Crăciun“, ci „brad
de sărbătoare”. Pe de altă parte, unele asociaţii creştine au susţinut
intens ca primele expresii, cele care conţin cuvântul Crăciun, să reintre
în actualitate. Aşa se face, că, de ani buni, ba se spune una, inclusiv la
nivelul oficialităţilor, ba se foloseşte expresia contrarie. Fiecare tabără
se bucură, pe rând, unii că au „biruit Crăciunul“, ceilalţi că au învins
secularizarea şi „corectitudinea politică“.
Bâlciul acesta, că e una, că e alta, îl veseleşte, de fapt, pe Satana,
pentru că nici bradul de Crăciun, nici bradul de sărbătoare nu au
legătură cu Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, ci sunt găselniţe
ale lumii moderne, secularizate. N-am aflat nicăieri nici o referinţă că,
în Biserica primară sau în primul mileniu de creştinism, când toţi eram
una în Hristos, dreptcredincioşii să fi împodobit bradul în cinstea
Naşterii Domnului. „Datina“ cu bradul, mai nou, făcut din bare de
fier, cât mai înalt şi cât mai electrificat - seara, de-a dreptul monstruos
- ziua, (arată ca un zigurat masonic!, de-a dreptul drăcesc), nu
depăşeşte temporar limitele secolului XX. Aşa cum s-au înfiinţat şi
lansat „pe piaţă“ sărbători care nu au nici o legătură cu creştinismul,

nici cu altă religie (8 martie, 1 iunie, 1 mai etc., etc.), cu scopul de a
înlocui praznicele creştineşti şi a întoarce lumea la neo-păgânism, la
fel s-a petrecut şi cu inventarea unui Moş Crăciun, înveşmântat în
pelerină Coca-Cola, cu cipilică asortată şi cu ho-ho-ho, dragii moşului,
care nu poate apărea decât sub un brad împodobit cu globuri de sticlă
colorată, ghirlande cu sclipici ţipător, şiraguri de becuri, stive de
cadouri. Reclamă, consumism, artificialitate. Nimic despre Hristos!
Nimic despre întruparea Lui! La fel de străină de creştinismul ortodox
este şi dezbaterea dintre „crăciunişti“ şi „anticrăciunişti“: reclamă,
maximum de vânzări, vâlvă mediatică şi un gol imens. În realitate,
ambele tabere sunt antihristice, lucrează vârtos la ascunderea sensului
praznicului de la 25 decembrie, care constituie începutul mântuirii
noastre. Încet, dar sigur, mentalitatea oamenilor este adusă la un
numitor comun, să ne distrăm, să ne împlinim toate plăcerile, să
consumăm cât mai mult, să fim fericiţi (adică ghiftuiţi trupeşte), ce
importanţă are cum îi spunem bradului de sub care ne luăm cadourile
sau Moşului care ni le dă. Totul e un joc (Moşul trebuie să fie bun
actor!), o prefăcătorie, mai exact un circ uriaş, amplificat prin
televiziuni şi feerii de lumini artificiale, aşa încât să-L uităm definitiv
pe Dumnezeu şi să pierdem sensul vieţii noastre, fără nici o şansă de
a-l regăsi. Atunci, înseamnă că ne-a biruit diavolul şi e vai şi-amar de
sufletele noastre. Dar cine mai stă să cugete la lucrurile astea în
vacarmul general? Fraţilor, Domnul se naşte, slăviţi-L, dar nu sub
bradul, ci la Sfânta Liturghie, în Biserică, nu la clacă împreună cu
Moş Coca-Cola acela, ci în faţa Sfântului Altar, cu smerenie şi
bună cuviinţă!
BIBLIOGRAFIE: Biblia E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe
religioase, Pr.Prof. Dr. Ene Branişte, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001; Colinde, Anca-
Maria Vacariu, Editura Candy,1998; Viaţa Maicii Domnului, Protos. Nicodim Maăndiţă,
Editura Agapis, 2002; Istoria românilor, Petre Râşcanu,1855;

Cum aşteptăm noi Crăciunul? Maran Atha!

2011-12-17T18:14:00.016+02:00

Părintele Sofian: „Cum aşteptăm noi Crăciunul?”
„Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule!”

Ştim că Pruncul Sfânt, a Cărui naştere o vom prăznui peste câteva zile, este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, aşa cum ne-au învăţat Proorocii şi Apostolii. Dar ce folos avem noi din această ştiinţă despre Iisus? Mă întreb şi vă întreb pe fiecare în parte: câtă credinţă curată şi câtă dragoste sinceră purtăm în inimi Bunului nostru Mântuitor, Care ne-a lăsat cuvânt de nădejde şi de putere în clipa când Se înălţa Ia cer: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20)?
Cum aşteptăm noi Crăciunul?

Ce pregătiri facem noi
pentru
ziua aceasta mare
din
istoria mântuirii?

Cum aşteptăm noi pe Stăpânul Lumii,
pe Stăpânul stăpânilor,
pe Mântuitorul neamurilor?

Va găsi Pruncul Iisus Hristos cu Sfânta lui Maică un colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noastre,
sau aceasta este mânjită şi surpată şi pustiită de păcate
şi
El nu va putea găsi în noi locaşul cuviincios ca să-Şi plece capul?

Şi dacă nu va găsi acest locşor curat ca aurul şi înmiresmat cu smirna şi tămâia smereniei şi a rugăciunii,

El nu va veni şi nu Se va sălăşlui în noi şi atunci

cu adevărat nu vom avea nici un folos de naşterea Lui.

EI va merge Ia alţii, la aceia care îl aşteaptă şi îl doresc cu adevărat.
Betleem sau Efrata înseamnă „casa pâinii”. Şi nu întâmplător are această tâlcuire. Cel ce vrea în aceste zile să găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel tainic, să se apropie de altar, unde este casa Pâinii vieţii. Cel care vrea să prăznuiască după vrednicie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să se mărturisească şi să se împărtăşească.
Acesta este rostul Postului de patruzeci de zile, rânduit de Sfânta noastră Biserică, acela de a ne pregăti pentru Sfânta Mărturisire şi Sfânta împărtăşanie. Aşa ne vom face şi noi părtaşi la bucuria şi pacea cântată de corurile îngereşti deasupra staulului din Betleem.
Să-L aşteptăm cu inima deschisă şi bună şi să-L chemăm cu dor: „Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule, şi goneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. Împacă viaţa noastră, Doamne, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre ca un bun şi iubitor de oameni”. Amin.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Buchet de cuvântări. Predici și meditații, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, pp. 170-175)

Sursa: Doxologia

sursa: Romania uneste-ne! vlad-mihai.blogspot.com

Daca-i spui Bunului Dumnezeu pacatele tale ascultat de duhovnic,prin Sfanta Spovedanie, El trage linie de Lumina sub ele si socoteste totalul scaderilor si adunarilor constiintei si-ti da un rezultat de om bogat: IERTAT!
Si te simti senin , ca cerul fara nori!Si bogat din Darurile Duhului Sfant!

http://www.valeriugafencu.ro/scrieri/indreptar-la-spovedanie.html

,,Aveti grija ca vor veni timpuri grele. La urma de tot n-or sa mai fie preoti, usile încuiate, au sa plânga lacatele la usi, ca nu va mai fi cine sa faca slujba. Sa va duceti dupa un preot cu un picior incaltat si unul descaltat. Cât îi aveti acum, cercetati-i si împartasiti-va. Atunci se va închide cerul si nu veti mai avea de unde lua credinta. Aceea pe care o aveti, aceea sa o pastrati.

Sa nu va mândriti, sa nu mintiti, faceti bine, caci daca faceti pacate piere si credinta. O particica mica în adâncul inimii sta ascunsa acolo si daca faceti o fapta buna mai prinde si ea viata, e vesela. Dar daca voi nu faceti nimic, nu postiti, nu va rugati, nu faceti milostenii, se micsoreaza, se micsoreaza… si gata.``

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/11/23/lista-pregatitoare-de-spovedanie-de-la-fericitul-parinte-martir-constantin-sarbu-indreptar-orientativ-pentru-cercetarea-constiintei/#more-35922

E in tine!

2011-12-16T12:33:00.005+02:00

Glumesc , iti intorci gandurile impotmolite in nisip si nu razi, gandurile isi schimba caii , din armasari albi in rapciugi colorate fistichiu.
Trasura se opreste stricata, la marginea unei paduri.Ea poate deveni oricand o casa pentru pasarele.
Plec pe jos.
Noapte... zi.
Dimineata.
Stropi de apa sarata care se preling pe fata.
Soarele se facu iar mic , cam cat fu si de dimineata.

Ma intind, ma risipesc, ma ridic , intai in genunchi,pornesc de ma ma inalt, pasesc, ma opresc , imi potrivesc bine pantofii cu toc , pantofi din acelasi nisip , cu toata frumusetea desculta si te intreb: Dansezi?

Alta dimineata.Ai vazut?
Era ceata.
Dimineata , cu ceata! Peste cana de ceai aburind o simpla si fugitiva privire amara cade fix pe felia de paine cu dulceata.

Dulceata de cirese amare,
Ca sa ma fac mare! :)

,,Întăi dragostea Ernest Bernea

„Este în firea omului să învingă prin dragoste .Dumnezeu întrupat ne - a dezvăluit lumea nouă,adevărul,viaţa şi puterea prin dragoste.Omul este om prin puterea dragostei sale .Să iubeşti un copac ,o floare ,un copil,o femeie ,să iubeşti pămîntul aspru şi cerul boltit albastru ,să iubeşti totul ,chipuri şi sensuri ,totul : joc ,cântec ,lumină,jocul şi armonia cosmică ,să iubeşti indeosebi omul,fratele tău ,bun sau ticălos,tare sau slab,sa- l iubeşti pe Dumnezeu cu puterile tale însutite peste fiinţa ta legată de păcat . Cine nu iubeşte , nu are simţuri ; toate ferestrele ,de la firicelul de iarbă la steaua ce clipeste liniştea depărtărilor , i se închid .Grăuntele de bine şi frumos ce - l purtăm în inima noastră îl dezvăluie şi - l creşte dragostea ..

Întăi dragostea .Dragostea care înfloreşte cireşul care creşte copilul ,care satură flămândul ,care mângăie răstignitul ,dragostea lui Dumnezeu pentru creaţia sa .

Aşa vine pacea ,pacea adevărată ,pacea raiului şi a vieţii veşnice . Pământul e uşor sub pasul tău ,uşor ca zborul gândurilor pure ,omule , lumina creşte şi înfloreşte pe buzele ,pe ochii ,pe cerul minunilor puse acolo de degetul lui Dumnezeu .Când ai pornit să fii om să ştii că dragostea e cea dintăi virtute ,ea este semnul dezrobirilor .Cântecul tău se îneacă fără dragoste şi mâna ta bâjbăie .Caută sâmburele vieţii .E în tine !”``

,, Când un creştin se întâlneşte cu un preot trebuie să plece puţin capul şi să zică: În numele Domnului, binecuvântaţi-mă, părinte! Iar preotul îi va face semnul crucii pe cap şi va zice: Dumnezeu şi Maica Domnului să te binecuvânteze! Iar creştinul va zice în continuare. Amin! ``Pr Ioan

Intrebari si raspunsuri din timpul c(alato)(opila)riei pe pamant

2011-12-14T10:10:00.004+02:00

-De unde incepe Cerul?(un copil)
-De acolo de unde se face Voia Domnului!(Arhimandrit Adrian Fageteanu)

Sus la poarta raiului, poarta raiului
Paste turma Tatalui, turma Tatalui

Dar la turma cine sta
oare cine sta?
Sta chiar Maica Precista,
Maica Precista.

Suspans Fotografica

2011-12-09T23:21:00.018+02:00

Copilasii dragalasii cind vor sa se ascunda isi acopera ochisorii cu manutele sau se pitula in blana unui catelus si sunt convinsi ca nimeni nu-i poate vedea .
Ca ei si fotografii !
,,O dată importantă pentru fotografii din București dar nu numai…
Posted by Marcel Eremia

http://www.4000dpi.ro/blog/

,.
20 decembrie 2011, ora 18.00``

.

aproximativ

http://www.prezzybox.com/camera-lens-cup.aspx
A perfect gift for any photography fanatic

Cred ca vine Mos Craciun cu daruri pentru fotografi:), dar si pentru fotografii in devenire :)!

...............................................................................

Va felicit si va doresc mangaieri sufletesti !
http://www.4000dpi.ro/blog/?p=3194

Ghicitoare portocalie cu rezolvare

2011-12-07T14:35:00.018+02:00

Din cit esti de mare si vanjos si portocaliu, poti sa ajungi mica , delicioasa si pudrata, o placinta de Sfantul Nicolae in farfuria prietenilor.O politica dreapta intre framantatura si umplutura !

,,Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta.”

"Nifone, Nifone, iti dau putere si stapanire asupra necuratilor draci! Tu, insa, ingradeste-te totdeauna cu adanca smerenie, pentru ca iubesc foarte mult pe cei smeriti si Imi intorc fata de la cei mandri. Ia aminte,

sa nu te juri niciodata,

sa nu razi de nimeni

si minciuna sa nu iasa din gura ta.

Nu te mania
si nu judeca pe cineva,
chiar daca l-ai vedea pacatuind.

Toate aceste pacate le voi pedepsi cu asprime.

Ia aminte, sa nu te aduni cu cei pacatosi.

Nu uita ca umbli printre cursele diavolului; pazeste-te sa nu cazi in vreo una.

Indrazneste! Eu sunt cu tine!"

Dupa cateva zile, Nifon a avut o vedenie. Se facea un drum larg care ducea spre rasarit

si pe care-l pazeau o multime de barbati negri inarmati cu sulite si nu lasau pe nimeni sa

treaca. La inceputul drumului se inghesuiau o multime de oameni dar nu inaintau pentru ca se temeau de acei negri. Intre oameni si afla si Nifon si se intreba cum ar putea trece pe drum fara primejdie. Cum stateau ei nedumeriti nestiind ce sa faca, a aparut un barbat imbracat in alb si s-a oprit langa ei.

- Ce-i cu frica aceasta care va stapaneste pe toti? a intrebat el.

- Ne temem de negrii aceia, au raspuns ei.

- Si tu de ce nu mergi? s-a adresat lui Nifon.

- De aceeasi frica, a raspuns el.

- Nu te-ai rugat niciodata ca sa ti se dea smerenie?

- Ba da, necontenit cer acest lucru de la Dumnezeu.

- Ei atunci iata ca ti-a trimis-o! Vezi minunea?

Se vedea ca si cum ingerul i-a despicat pieptul si i-ar fi scos inima inaintea toturor. A

aruncat-o la pamant si i-a pus alta in loc.

- Mergi acum pe drum, i-a poruncit ingerul. Negrii vor fi neputinciosi la trecerea ta si

nu se va atinge de tine nici unul. Atunci multimea a rugat pe inger:

- Fa si cu noi, rugamu-te, cum ai facut cu el, ca sa putem merge fara impiedicare pe

acest drum.

- Cereti si voi acest lucru de la Domnul cu rugaciune si cu post, si fiti siguri ca veti

primi. Daca nu o cereti, nu o veti lua. Si daca nu o luati, nu puteti trece pe acest drum. Si sa stiti ca acesta este singurul drum care duce la viata. Vedeti, acesta care a luat inima infranta si smerita, de multi ani cere de la Dumnezeu si abia acum a dobandit-o. Uitati-va la el cum merge!

Intorcandu-si privirile, il vad strabatand drumul fara nici o impidicare.
.............................................................................

PLACINTA CU DOVLEAC

1.Aluat pentru foi
2.Umplutura de dovleac

2.Umplutura de dovlac
-2 dovleci placintari
-6 linguri de zahar
-stafide
-nuci taiate marunt
-o lingura de scortisoara
-coaja rasa de la o lamaie

Din doi dovleci placintari neaparat (intrucat sunt mai dulci si mai aromati decat dovleacul de copt), curatati de coaja si dati pe razatoarea mare ( sau mica daca are cineva atata curaj , rabdare si rezistenta)rezulta o cantitate suficienta pentru a umple- :) din belsug, pe saturate- foile de aluat de marimea unei tavi de cuptor de aragaz.

Intr-un vas rezistent la foc se pune dovleacul ras si se invarte pe foc pana cind se domoleste putin cruzimea lui si devine mai moale.Se adauga 6 linguri de zahar , se amesteca inca putin , apoi scortisoara , stafide si nuci(optional)si coaja de la o lamaie.
Se da deoparte , se lasa la racit , se scurge zeama si se intinde peste foaia de aluat intinsa in tava tapetata cu hartie de copt.

!!! Preincalziti cuptorul-180 GRADE- ca sa fie bineprimita placinta in el!!!

1.Aluatul pentru foi
-un pachet de margarina (am folosit Rama, in virtutea amintirilor din copilarie cind asta margarina era pretuita)
-9 linguri de apa
-9 linguri de ulei
-2 linguri de otet
-o lingurita praf de copt sau amoniu pentru prajituri ( se dizolva in apa ...se stinge :) )
-faina 500-800 g

Se amesteca , se framanta pana cind aluatul rapus de blandetea mainilor care-l formeaza , devine maleabil , nu se impotriveste spre a fi modelat , dar ramane ferm.( Daca e prea moale se mai adauga faina, daca e prea tare , se mai adauga apa calduta)Se acopera aluatul cu un stergar frumos si curat si cale de un cantec de leagan este lasat in somnolenta.

Se imparte aluatul in patru mingiute.
Pe blatul de lucru, bine pudrat cu faina se intinde rapid o foaie subtire, se aseaza in tava tapetata cu hartie de copt, se acopera cu ,, umplutura de dovleac``.Deasupra se puna o alta foaie de aluat avand grija sa lipim bine marginile.Se inteapa foaie de aluat de deasupra si toata tava astefl pregatita se abandoneaza in cuptor ( 180 grade )20-30 minute.

SCOATETI PLACINTA si BUCURATI-VA ! Dati-i cu zahar pudra pe deasupra , o sa-i placa si ei si voua!

p.s. Au mai ramas doua bile de aluat , fie le puneti in congelator , fie le umpleti cu mere, praz cu masline , praz cu spanac , alte umpluturi, fie faceti saratele sau biscuiti cu susan, mac si sare grunjoasa.

placinta cu mere si scortisoara ( putin cruda la mijloc :) )

Momente de Duminica

2011-12-04T16:45:00.003+02:00

Prin cuvinte, predica parintelui Nicolae , Duminica la Sfanta Liturghie, se aseaza direct in inima celor ce-au adunat ani de stiu a-i numera sau le-au pierdut sirul, iar prin cine se aduna langa parintele, copiii care au primit Sfanta Taina a Impartasaniei, parintele ne aminteste cum ne vrea Dumnezeu, ne vrea ca niste copii ,,caci a unora ca acestora este Imparatia Cerurilor``

http://fratiapentruadevarsicaritate.ro/invataturi.php

Cineva a intrebat pe altcineva,, de cind incepe cantatul colindelor`` ?Si i s-a raspuns:,, odata cu parastasul parintelui Arsenie Boca``(28 noiembrie) Si da, nicaieri n-am auzit colinde mai calde, mai tainice , mai nadajduitoare, mai smerite, mai copilarite si mai infratite decat acolo ....in noaptea de priveghere la Manastirea Prislop, alaturea cu parintele Petru Vanvulescu.Un nevoitor!

Unul

2011-12-01T11:03:00.006+02:00

La multi ani, intru dreapta credinta!

......................................

<
Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti: “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri şi o ai pe suflet. Ştiu că eşti fecior şi că nu te-ai atins de femei dar eşti mândru că eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăşire.”

- Da, am intrat şi eu în discuţie, cei 4 Sfinţi evanghelişti au câte o fiinţă lângă ei ca simbol şi chintesenţă a mesajului din Sfânta Evanghelie pe care a scris-o fiecare. Sfântul Matei, care a fost vameş înainte să-L cunoască pe Mântuitorul are simbolul Îngerul. Marcu are viţelul, Luca are leul, Ioan are vulturul.>>

O întâmplare minunată a părintelui Arsenie în Sfântul Munte

Între manuscrisele Părintelui Arsenie Boca a fost găsită și dezvăluirea mult așteptată a unei întâmplări minunate din perioada petrecută la mănăstirile din Athos, care redă cu scrisul părintelui și în stilul său inconfundabil unele din nevoințele și trăirile sale inedite din acele locuri sfinte. Facem mențiunea că această povestire a fost publicată și în cartea ”Catisme athonite”, însă datorită valorii inestimabile a conținutului său duhovnicesc, de taină, o tipărim și în această lucrare.

În Sfântul Munte, părintele a lucat atât la chilia Sfântului Ipatie, unde a curățat curtea și a rânduit grădina, împreună cu Părintele Dometie Trihenia, preoțit din 1937, cât și la schitul Prodromul, unde a lucrat la treptele de pe drumul îngust care coboară la peștera Sfântului Atanasie, loc despre care se vorbește și în povestirea părintelui, redată mai jos:

Treptele Sfântului Atanasie Athonitul

Lucram de câteva zile să reconstruim treptele care coboară dinspre schitul Prodromul la peștera Sfântului Athanasie. Peștera se afla aproape în buza mării, la vreo 50 de trepte deasupra ei. Foloseam materialul existent chiar de acolo, bucăţi de rocă destul de tare şi pe care o fasonam cu daltă şi cu barosul. Lucram cu Porfirie şi Dometie de la chilia Sfântul Ipatie, dar primisem ascultarea de la Părintele Arsenie Mandrea, stareţul Prodromului. Pentru mine era un fel de plată sau troc ca să mi se îngăduie să copiez din biblioteca bogată în manuscrise pe Părinţii Filocaliei. Era o misiune pe care am primit-o de la Vlădica Nicolae Bălan şi de la Părintele Profesor Dumitru Stăniloaie. Trebuia să facem muncă de ocnaşi, spărgeam şi fasonam dalele de piatră apoi le trăgeam cum puteam de la vale la deal. Mai foloseam bâte rotunde din lemn de castan şi nişte capete de funii, foste parâme ale corăbiilor din cea trecută vreme, ce miroseau a mare, a alge şi a pește. Mi-era o sete şi o foame, gura mi-era năclăită şi amară, soarele ne bătea dar nu ne prea încălzea în timpul ce greu se desprimăvăra, de început de aprilie. Mă gândeam la sfinţii de pe Muntele Sinai care şi ei au cărări în trepte pe drumul spre piscul muntelui unde Moise a primit tablele legii – Tora. Încercam să-mi aduc aminte din liceu câte trepte erau pe muntele Sinai. Aici aveam de lucrat vreo 300. Porfirie care era mai solid ca mine îmi strigă în ureche:

- Pune mâna Ziane, că-mi rupe bolovanul laba piciorului; tu Dometie ce faci? Te-o bătut soarele în cap? Ţine cu forţă!

M-am trezit din reverie şi mi-am opintit muşchii din toate puterile. Greu canon aveam. Canonul nu e greu dacă te ajută Maica Domnului - Panaghia, Doamna şi Stăpâna Muntelui sfânt. Dometie începu să cânte: Axion Estin. Vrednică eşti, un fel de Ave Maria.

- Şi cu rugăciunile PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu şi a Sfântului Athanasie Athonitul, care şi el a murit când s-a dărâmat schela şi i-a căzut bolta în cap, Doamne miluiește-ne şi ne mântuieşte pe noi păcătoşii. Prinde bine Ziane, că deseară mâncăm o ciorbă de rădăcini îndulcită cu miere din butoiul fratelui Gavriil, dacă ne facem treaba.

- Amin, rosti sec Porfirie. Dometie, tu vrei să fii al doilea Cucuzel pe Sfântul munte? Dacă vrei să te îndumnezeieşti, bine, fă-o, că şi eu vreau, dar nu mi se pare corect să ne ţii fără un strop de apă. Omul trebuie să bea zilnic doi litri de apă, aşa zice medicul de la Vatoped, Siluan, noi nu am avut toţi trei un litru astăzi. Du-te şi adu nişte apă de mare să-mi ud gura, fugi! Încă n-ai venit?

- Eşti prea dur frate Porfirie cu Părintele Dometie, e mai slăbuţ el de constituţie, am intervenit eu. Priveam în jos după Dometie care mergea de parcă zbura. Marea se învolbura şi lovea în valuri înspumate stâncăria de pe faleză. Cred că va trebui să ne ducem să facem o baie de apă sărată până mai e soare. Mă dor şi pe mine oasele, mi-a intrat igrasia şi răceala zidurilor pe care le-am pictat. Chiar vroiam să te întreb frate Porfirie, ce meserie ai avut înainte să te tundă în călugărie?

Treptele Sfântului Athanasie- Am fost mecanic de utilaj greu. Părintele stareţ Arsenie m-a întrebat ce meserie am şi aşa am ajuns maistru constructor de trepte în piatră. Ai grijă Ziane cum te propteşti în coada ţapinului că dacă o rupi nu mai am alta aici, şi o să te trimit sus în păduricea schitului să tai una nouă.

- Am tăiat vreo cinci cozi şi le-am pus la uscat luni când tu erai la moara de lemn, adică la gater, lângă Mănăstirea Iviron, aşa că mâine o să mai montăm două ţapine!

- Ştii că îmi placi diacone de la Sibiu, chit că nu prea ai voce să cânţi, dar te duce mintea!

- Am vrut să mă fac aviator. Dar ca să intru la Cotroceni la şcoala de aviaţie îmi trebuiau bani mulţi şi mama nu avea de unde să-mi dea nici dacă-şi vindea casa. Singura şcoală unde urma să primesc bursa a fost la teologie. Şi cu toate că eram un copil credincios de mic nu m-am simţit vrednic să mă fac preot. Mama voia să mă însoare.

- Dar tu nu şi nu! Nu te-ai însurat, dar cum eşti diacon? Te-a hirotonit celibatar?

- Da, m-a hirotonit pe încredere că nu o să mă însor după ce am primit treapta diaconiei. Ia spune ai adus scripetele pe care ţi l-am cerut dacă tot ai fost la moara de lemn de lângă Iviru? M-am gândit că dacă nu găsim acest scripete, trebuie să facem unul, lucram cu unelte rudimentare.

- Cum ai zis? Nu am auzit acest cuvânt şi nu l-am găsit în nici un ceaslov.

- Rudimentum, pavimentum, ornamentum, postamentum, testamentum, instrumentum, sacramentum…

- Eşti poet? Nu te juca! Ţine bine coada că se dezvârte vârtejul şi ne plezneşte de ne rupe mâinile. Crezi că e uşoară călugăria aici la Sfântul Munte? Şi mai ducem şi o sărăcie lucie că ne ţin grecii cum vor ei, în ciuda ajutoarelor pe care voievozii noştri romani le-au trimis aici la Sfântul Munte. Îmi place să cred că dacă facem scripetele pe care mi l-ai desenat o să ridicăm mai uşor lespezile astea. Am să mă duc mâine şi am să fur un scripete de la Meghisti Lavra, am văzut eu că aveau vreo trei în depozitul de lângă Arsana unde acostează vaporul când vine cu butoaiele cu ulei şi vin de la Atena.

- Dar furtul este un păcat, interveni Dometie care tocmai ajunse cu căldarea în care avea apă de mare.

- Bine ai venit cu apă sărată, ia dă să-mi spăl puţin gura.

Porfirie îşi scufunda palmele în găleata şi bău din pumni apa sărată.

- Mai lasă-mi şi mie, am zis, nu o bea toată.

În vreme ce Porfirie se spală, Dometie recita: “Când vine Domnul la tine te dezlegi de toate, nu numai de nedreptăţile tale ci şi de toată dreptatea ta! Când stai în faţa Domnului eşti mai presus de lumea aceasta, mai presus de trăncăneala şi cârteala vieţii; ai, cu un cuvânt, ceva din liniştea mai presus de lume a lui Dumnezeu.”

- Amin, zise Porfirie, nu te ştiam aşa patericos, din ce Părinte al patericului ai scos cuvântul acesta de folos? Parcă nu ai fi fiu de cioban de la Tilişca, măi Dometie!

- Din Sfântul Arsenie care a pustnicit în pustia Schetică de lângă Nil din Egipt. El era unul care tăcea mult şi aşa, prin trezvie, îşi alegea gândurile şi vorbele îndepărtându-le pe cele rele şi fără de folos. Cu harul Prea Sfântului Duh a ajuns la isihie încă de tânăr.

Se lăsă o tăcere plăcută, Porfirie nu mai zicea nimic, mai mult ca sigur că, cugeta în mintea lui mai puţin şcolita în ale teologiei, cumpănea vorbele pe care le rostise Dometie. Erau vorbe cu greutate. Dometie rupse tăcerea:

- Mă trimitea tata cu oile pe la noi pe sub munte. Acolo într-o viroagă era casa unui călugăr plecat de la Foltea din Sălişte. Era un fel de stână din piatră acoperită cu nişte căpriori de brad puşi unul lângă altul şi acoperiţi cu pământ bătut. Părintele Achim era mic de statură, cam crăcănat şi cu o barbă până la genunchi. Avea nişte ochi albaştri ca marea, aşa cum îi are Părintele diacon Zian.

- Mama mea, Creştina avea ochii albaştri, (mama Părintelui Arsenie Boca n.n.) ea m-a hărăzit din pântecele ei să mă fac preot. Acum mi-am adus aminte de ea că nu i-am scris de peste un an de zile. I-am spus că vreau să mă călugăresc şi s-a supărat. Nu-i mai scriu pentru că vreau să o învăţ să uite de mine. Nu ştiu dacă e bine sau e rău, voi ce ziceţi?

- Nu ştiu, răspunse Porfirie, tu eşti cu mai multă şcoală ca mine. Ori îi scrii ori nu-i scrii ea tot se gândeşte la tine, că e mamă.

- Trimite-i o scrisoare că se va bucura să primească din Grecia şi se va lăuda la vecini cu băiatul ei care a ajuns la Sfântul Munte, Grădina Maicii Domnului.

- Aşa o să fac, dacă zici tu, Dometie.

- Părintele acela de la noi, Achim, m-a învăţat să citesc şi mi-a dat cărţile lui să mă uit prin ele. Când mergeam cu oile, ieşea şi el la deal cu traista, ne opream şi mă învăţa. A fost tatăl meu duhovnicesc. La el a venit un Părinte de aici de la Sfântul Munte ca să meargă prin sate să adune pomeni şi pomelnice pentru restaurarea mănăstirii Zografu unde este steagul lui Ştefan cel Mare cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Aşa am auzit eu de Sfântul Munte pentru prima oară, aveam doar 13 ani. El era român şi trăia intre greci. Mai întâi a fost la chilia Naşterii Maicii Domnului pe moşia Mănăstirii Vatoped, şi l-a avut duhovnic pe Nicodim, ucenicul schivnicului Arsenie. Acest Arsenie era mare sculptor în lemn şi marmură. De la el au rămas multe obiecte frumos lucrate, cruci, candele, potire, felinare, vase de flori…a lucrat şi două sculpturi legendare: ”Răstignirea” şi ”A doua venire”, vreme de 15 ani.

- Am auzit şi eu de Arsenie acesta dar nu l-am văzut, vorbi şi Porfirie. Se spune că pe Arsenie l-a luat Maica Domnului sub mantie şi l-a dus pe vârful Athonului ca să completeze numărul celor 7 pustnici care se roagă pentru pacea lumii şi trăiesc fără mâncare şi fără apă, doar cu cuvântul lui Dumnezeu.

- Te cred, interveni Dometie, am auzit şi eu într-o zi de hramul Sfântului Munte şi de această tradiţie, pe 6 august, când am urcat în vârf. Vorbeau nişte pustnici care stăteau la lumina unui opaiţ chiar sub vârf într-o peşteră să se odihnească. Era pe la ora 4 dimineaţa, eu eram cu Pelaghie, un ucenic al lui Evghenie Vulgaris. Acesta citea dintr-o carte scrisă de Ilie Miniat. Părintele Evghenie avea vreo 80 de ani şi s-a suit pe munte până în vârf. El s-a dus la sihaștrii care povesteau în peşteră şi am auzit că a murit Părintele Hrisogan din cei 7 stâlpi neclintiţi ai Athosului şi că va fi înlocuit de Arsenie sculptorul. Se zice că printre cei 7 stâlpi ai Ortodoxiei era şi veghetorul Părinte Varnava, dascăl al rugăciunii lui Iisus şi românii Martinian, Iona şi Teofilact care s-au rânduit unul pe altul în ceata celor 7. Aceştia toţi erau sculptori: făceau linguri, făceau căni şi doniţe, cofăiaşe pentru ulei sau vin.

- Dar de Părintele Iona ai auzit tu, întreba Porfirie, a fost un om cu şcoala multă, a tradus două cărţi ale Sfântului Nicodim Aghioritul: “Războiul nevăzut şi pază celor 5 simţuri”. Desena şi frumos. Am văzut desenat trupul omului şi inima scoasă din trup şi plămânii. Practica rugăciunea inimii, pe respiraţie şi pe şezutul în scăunel.

- Zise Dometie: oamenii din ziua de astăzi nu au harul lui Dumnezeu. Şi dacă uneori au puţin har ei îl îndepărtează prin gândurile rele. Atunci diavolii stau cu ei.
- Ptiuhh, ucigă-l Sfânta Cruce! rosti Porfirie. Nu e bine să aminteşti de necuratul, că uite m-am lovit la picior şi mi-am spart şi bocancul. Părinte Ziane, de ce n-ai adus o pereche de bocanci noi din România?

Eu tăceam, şi ascultam pe aceşti părinţi minunaţi athoniți. Soarele apunea dinspre vârful muntelui. În lumina lui puteam vedea undeva pe peretele muntelui o chilie atârnată ca un cuib de rândunea. Se vedea şi o figură de om care intra şi ieşea în acel cuib minunat atârnat de peretele muntelui. Din poziţia de unde lucram noi nu prea puteai vedea multe. Înspre mare nu aveai ce vedea pentru că marea aici este foarte neliniştită, sunt curenţi marini şi vapoarele nu se apropie căci s-ar scufunda. Dacă ne imaginăm Sfântul Munte ca un vapor, locul unde lucram noi la peştera Sfântului Athanasie ar fi prora vaporului, adică vârful acestuia. Parcă citindu-mi gândurile Dometie spuse cu glasul lui dulce şi cântat:

- Mari şi minunate sunt lucrurile tale, Doamne, că Tu toate cu înţelepciune le-ai făcut! Aici e un loc sfânt, aici a venit Maica Domnului cu Sfântul Ioan Evanghelistul purtaţi de furtună. În loc să ajungă în Cipru la Lazăr cel înviat a patra zi de Domnul Iisus care era Episcop acolo, au ajuns cu corabia aici. Au căzut statuile idoleşti şi dracii au ieşit din ele strigând: A venit Maica Domnului, să fugim!

Treptele Sfântului Athanasie- DOAMNE MILUIEŞTE şi ajută-ne să terminăm treptele, zise Porfirie.

- Maica Domnului face multe minuni, zise Dometie. Maica Domnului din icoana Portăriţa, care a venit plutind pe mare, i-a redat vederea unui Părinte, Nectarie. Iar Maica Domnului din icoana Axion Estin l-a scăpat de la înec pe călugărul Dorotei când se răsturnase luntrea în care pescuia şi el era înghiţit de valuri. Dar să vedeţi cum s-a întâmplat: Dorotei era păzitorul şi lumânărarul acestei icoane în biserica Protatonului din Karies. Când se scufunda în mare a strigăt din adâncul inimii: Maica Domnului, eu, slujitorul tău, mai mulţi ani te-am slujit şi te-am păzit, acum auzi-mă şi Tu pe mine că mă prăpădesc în valuri.

- Se înserase de-a binelea şi mai aveam de transportat două lespezi. Când te rogi şi vorbeşti despre sfinţi şi mai ales despre minunile Maicii Domnului munca ta are un spor nebănuit. Lucrul sporea ca în poveşti. Aşa fac toţi călugării athoniți, în timp ce lucrează la ascultarea pe care le-a rânduit-o stareţul şi vorbesc despre oameni luminaţi şi sfinţi. Lucrul sporeşte când Dumnezeu miluieşte.

Dometie zise:

- Am ajunat toată ziua, mi-i sete cred că am vedenii, văd mereu o făptură acolo sus pe zid la chilia aceea şi ştiam că e părăsită. Este curios sau este o minune. Acum parcă are figură de leu, acum parcă are de om, voi nu vedeţi?

- Să te lămurească diaconul Zian că el e pictor, eu sunt un simplu călugăr fără școală.

- Da, am intrat şi eu în discuţie, cei 4 Sfinţi evanghelişti au câte o fiinţă lângă ei ca simbol şi chintesenţă a mesajului din Sfânta Evanghelie pe care a scris-o fiecare. Sfântul Matei, care a fost vameş înainte să-L cunoască pe Mântuitorul are simbolul Îngerul. Marcu are viţelul, Luca are leul, Ioan are vulturul.

Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti: “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri şi o ai pe suflet. Ştiu că eşti fecior şi că nu te-ai atins de femei dar eşti mândru că eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăşire.”

Noi tocmai ne opinteam toţi trei să împingem un bolovan mare pe două beţe de castan puse ca role. Dar să împingi la deal este neasemănat de greu. Am simţit deodată că se uşurează povara şi bolovanul merge la deal ca tras cu o funie de sus de către cineva sau de o maşinărie cerească.

Dometie sesiza şi el ce se întâmplă şi exclamă: Născătoare de Dumnezeu! A venit Sfântul. Într-adevăr lângă noi era o făptură parcă om, parcă fiară, cu barba până la pământ şi un păr ca o coamă de leu. Împingea cu noi la bolovan. El era cel care făcea ca bolovanul să meargă parcă tras de cineva de sus. Rosti:

- Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu…

Avea o voce îngerească, nici ţipătoare, nici răguşită dar plăcută. Mi-am adus aminte de un tenor care cânta în corul catedralei mitropolitane din Bucureşti. Toţi cântam “Cuvine-se cu Adevărat”. Vocea mea care nu era exersată la cântat a căpătat inflexiuni melodice şi scotea sunete plăcute pe care nici eu nu le cunoșteam până atunci. Cânta şi Porfirie cu vocea lui de bas iar Dometie ne întrecea pe toţi. Eram ca în rai. Patru făpturi care pe buza unei prăpăstii o preacinsteam pe Maica Domnului. Mintea însă îmi zbura în satul meu natal la Vața de Sus. O vedeam pe mama îngenunchiată la icoana Preacuratei Fecioarei Maria cum se roagă şi cum plânge cu poza mea în mână. Făptura de lângă mine, cu barba lungă îmi spuse:

- Pe mama ta o cheamă Creştina şi e văduvă. Când te-a adus pe lume, te-a afierosit Domnului şi bisericii.

M-am cutremurat, că aveam lângă mine un Sfânt, un Prooroc care-mi ştie trecutul şi numele.

- Părinte, cum te cheamă şi cine eşti? întrebă Porfirie.

Străinul nu răspunse.

- “Nu vă temeţi de Părintele Stareţ Arsenie că nu vă pedepseşte pentru că nu v-aţi dus la vecernie. Ştiaţi că cei nouă stâlpi ai Athosului vin anul acesta de Sfintele Paşti să slujească Sfânta Liturghie în schitul Prodromul? Unul dintre ei este Părintele Matei din Karacalu, un om foarte smerit care slujeşte Liturghia zilnic prin chili şi prin colibe unde este un Sfânt Antimis. Va sluji Liturghia până la ultima lui suflare. Anul acesta de Paşti va ninge pe vârful Athonului. O să ne vedem de Înviere. Frate Zian, nu uita să-i scrii mamei tale.”

Eu nu mă mai puteam minuna de cele ce se petreceau. Părintele sau fratele care vorbise s-a făcut nevăzut dintr-o dată. Parcă mă atrăgea ca un magnet să mă uit după el. Era deja noapte. Nu mai puteam să mă uit după el. Porfirie punea uneltele una lângă alta, ca să le avem mâine dimineaţă în ordine. Dometie era cuprins de o plăcută emoţie şi ca întotdeauna, cânta un imn. Se auzi vocea făpturii care tocmai plecase, a preabunului Părinte; Nu ştiam cum îl chema, dar eram atras înspre în sus şi am început să urc repede. Poteca se lumina de o lumină albăstruie ca de arc electric, lumină care venea de la făptura minunată ca de la un rug ce ardea pe munte deasupra noastră. După mine urca Porfirie gâfâind, şi apoi Dometie cântând. Sfântul nostru ne lumina drumul spre vârful Muntelui. Era un dar dumnezeiesc nesperat căci noaptea se lăsase şi fără lumină ne-am fi prăvălit în abis şi ne-am fi pierdut vieţile. Porfirie zise:

- Sunt de zece ani pe Sfântul Munte şi nu am trăit nici o minune până astăzi, dar astăzi mi s-a arătat milă lui Dumnezeu prin acest Sfânt. Stai Preasfinte, şi nu fugi, căci vedem lumina ta ca pe un far călăuzitor şi putem urca muntele fără să cădem în prăpastie.

- Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii săi, vorbi şi Dometie în psalmi. Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc şi cu proorocie, căci ţi s-a vorbit ţie de sus.

Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfântă emoţie şi de o căldură nemaitrăită. Îmi făcea bine, căci din pricina frigului care se lăsase la malul mării, eram îngheţat. Am ajuns pe buza Muntelui, la crucea din lemn de Dafin. Sfântul nostru se depărta dar încă ne lumina cu făptura lui Îndumnezeită. Vedeam poteca ce duce către schitul Prodromul. Sfântul mergea înaintea noastră, dar parcă sărea ca o roată de foc, ca o pasăre înroşită. În spatele meu, Părintele Porfirie se închina şi recita ritmic, gâfâind: “Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Dometie cânta: “Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi”. Dâra de lumina intră înaintea noastră pe poarta mănăstirii, şi noi după ea. Ajunşi în poarta care tocmai se închidea, ne trezi din revelaţie vocea bărbătească a Părintelui stareţ Arsenie Mandrea, venit el însuşi să închidă porţile mănăstirii.

- Câte trepte aţi lucrat, părinţilor?

- Unsprezece, răspunse Porfirie.

- Bine, consemnă stareţul Arsenie. Puteţi merge să cinaţi la trapeză. Domnul să fie cu voi. Să vă treziţi când începe utrenia cu catismele.

- Amin, concluziona Dometie.

Am alergat la spălător şi ne-am spălat cu apă rece, înghiţind şi câteva guri, dar parcă nu-mi era sete, deşi nu băusem toată ziua nici o gură de apă. Nu băusem nici din apa sărată, aceea pe care o adusese Dometie din mare. M-am dus în camera mea şi m-am întins pe patul tare, athonit, pe burtă, ca ciobanii, căci şi oasele mă dureau şi muşchii de efortul zilei.

Sufletul însă îmi era luminat şi fericit. Astăzi pe Sfântul Munte al Athosului am trăit prima minune, am întâlnit un sfânt. O pară de foc. Mi-am zis în gând “Tatăl nostru” , şi mi-am însemnat patul, făcând cu mâna dreaptă semnul sfintei cruci. Apoi m-am cufundat într-un somn adânc.

(Pr. Arsenie Boca - Se umplu măsurile și se plinesc vremile, Editura ”Credința strămoșească”, pag. 90-104)

Zi si tu ceva

2011-11-26T09:10:00.002+02:00

,,Vedeti cata putere au cuvintele sfintilor batrani? David asemenea ne invata zicand: Fiica Vavilonului cea ticaloasa, fericit este cel ce va intoarce tie rasplatirea care ne-ai rasplatit, fericit este cel ce va zdrobi pruncii tai de piatra. Sa cercam aceste graiuri cu luare aminte.

Vavilon
inseamna tulburare,

căci aşa se talmaceste,

de la Vavel ce este Şihem.

Iar fiica Vavilonului este vrajmasia: ca sufletul intai se tulbura, apoi naste pacatul. O numeste ticaloasa, pentru ca rautatea, precum v-am zis şi alta data nu are nici o fiinta din fire, nici stare, ci prin lenea noastra se face de acolo de unde n-a fost şi iar prin silinta noastra se strica şi piere. Deci zice fericitul David ca şi cum ar vorbi cu rautatea: Fericit este cel ce iti va rasplati tie rasplatirea ce ne-ai dat-o. Sa vedem dar ce am dat şi ce am luat şi ce vrem sa rasplatim. Ne-am dat voia noastra şi am luat pacatul. Drept aceea cuvantul fericeste pe aceia care ii va rasplati ei, adică pe cei care isi zdrobesc voia lor şi intorc pacatul inapoi, parasindu-l. Apoi, mai zice: fericit este cel ce va prinde pruncii tai şi-i va zdrobi de piatra. Adică fericit este acel care nu primeste dintru inceput nicidecum gandurile cele rele, când inca sunt mici ca niste copii, ca sa nu creasca intr-insul şi sa savarseasca rautate, ci degraba cat sunt mici, pentru a nu creste şi a ajunge in varsta, ii prinde şi ii izbeste de piatra, care este Hristos, adică ii prapadeste, nazuind catre Hristos.
Vedeti cum şi Scriptura şi batranii se unesc la cuvant şi fericesc pe cei ce se nevoiesc a taia patimile care sunt crude, inainte de a cerca durerea şi amaraciunea lor. ``

http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/11/avva-dorotei-sa-taiem-patimile-degraba.html

"ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea"

2011-11-20T21:42:00.002+02:00

21 noiembrie
INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI

Mânăstirea Brâncoveanu
21 noiembrie1997

La slujba Sfântului Maslu este o alcătuire, o rugăciune către Maica Domnului, cu următorul cuprins: "Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce esti multlăudată, te rog, curăteste-mi mintea mea cea întunecată cu tot felul de păcate si o fă locas înfrumusetat al dumnezeiestii Treimi, ca să laud si să măresc puterea ta si mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu, netrebnicul robul tău".

Această rugăciune ne pune în atentie măretia Maicii Domnului. O numim pe Maica Domnului "palat preacurat al Împăratului ceresc"; o numim pe Maica Domnului "multlăudată". Dorim ca prin mijlocirea Maicii Domnului să fie curătită mintea noastră "de tot felul de păcate", dorim să fie făcută mintea noastră "locas înfrumusetat al dumnezeiestii Treimi". Cerem aceasta "ca să laud si să măresc puterea ta si mila ta cea nemăsurată". Avem în vedere măretii ale Maicii Domnului pe care ni le pune în atentie Sfânta noastră Biserică, dar pe care noi nu le putem întelege si nu le putem pretui la măsura lor, pentru că nu avem conditiile ca să stăm cu admiratie în fata Maicii Domnului.

O stim pe Maica Domnului "palat al Împăratului ceresc", o stim "multlăudată", o stim mijlocitoare, înfrumusetătoare de suflet, stim că are putere si milă, stim că are mărire, stim că toate acestea trebuie luate în seamă. Pentru toate acestea trebuie să-i aducem laudă Maicii Domnului, dar nu putem face aceasta, pentru că lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi întelese numai din puterea omului.

Maica Domnului este Maica Dumnezeului nostru, este cea aleasă de Dumnezeu ca prin ea să vină în lumea aceasta Fiul Său. Este cea care L-a purtat în pântecele său pe Mântuitorul lumii, este cea care L-a născut pe Cel ce este om adevărat si Dumnezeu adevărat. Maica Domnului este mama Mântuitorului nostru si atunci este multlăudată; nu este nimeni în lumea aceasta ca Maica Domnului, nimeni nu are măsurile Maicii Domnului. Iar măsurile Maicii Domnului sunt mari, pentru că ea este în legătură cu Treimea cea dumnezeiască, cu puterea care a umbrit-o, cu Duhul Sfânt care S-a pogorât peste ea, cu Fiul ei si Dumnezeul nostru pe care L-a născut.

Maica Domnului este locas al Preasfintei Treimi. Este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit si pe Cuvântul L-a născut. Este "mai înaltă decât cerurile si mai curată decât strălucirile soarelui". Este "mai cinstită decât heruvimii si mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii", fiindcă este Maica Dumnezeului nostru. Pe toate acestea noi le spunem cu cuvântul. Am vrea să le întelegem cu gândul si să le trăim cu simtirea, dar din puterea noastră nu putem face aceasta decât la măsurile noastre, si atunci cerem de la Maica Domnului ajutor să întelegem si să lăudăm mărirea ei, puterea ei, mila ei.

Ar trebui să avem mereu astfel de gânduri măcar la sărbătorile Maicii Domnului, cinci fiind acestea:

Nasterea Maicii Domnului în 8 septembrie,

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, în 21 noiembrie,

Soborul Maicii Domnului, în 26 decembrie,

Bunavestire, în 25 martie,

si Adormirea Maicii Domnului, în 15 august.

Dar noi ne întâlnim cu Maica Domnului si în alte zile la slujbele noastre, când zicem: "Spăi-mântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate si ai născut Fiu pe Cel fără de ani, pe Cel ce dăruieste pace tuturor celor ce te laudă pe tine".

Ne gândim la Maica Domnului în timpul sfintelor slujbe, când auzim: "Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii să o pomenim". Ne gândim la Maica Domnului când auzim la sfintele slujbe: "Pe Născătoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, întru cântări cinstindu-o, să o mărim".

Ne gândim la Maica Domnului când ni se spune: "Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce esti multlăudată". Ne gândim la Maica Domnului când se spun cuvintele: "De tine se bucură, ceea ce esti plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc si neamul omenesc; ceea ce esti biserică sfintită si rai cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat si prunc S-a făcut Cel ce este mai înainte de veci. Că bratul tău - scaun l-a făcut si pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, ceea ce esti plină de har, toată făptura, mărire tie!". Ne gândim la Maica Domnului ca la ceea ce este mai presus de minte si de cuvânt, căci ni se spune: "Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte si de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credinciosii, te mărim".

Astăzi, la sărbătoarea aceasta, ne gândim la legătura Maicii Domnului cu Templul din Ierusalim. Templul din Ierusalim era un locas sfânt, ceea ce aveau evreii mai de căpetenie, mai înalt, mai deosebit, un fel de cer pe pământ, un fel de loc în care se uneste cerul cu pământul. Dorinta evreilor era ca fiecare să ajungă la Templul din Ierusalim. Acolo, după Traditia Bisericii, preasfânta Fecioară Maria a stat 12 ani si fost educată împreună cu alte fecioare, până la vârsta de 15 ani.

Templul din Ierusalim era ceva deosebit, dar în el era o încăpere mai presus decât orice în această lume. Acolo era Chivotul Legii, în care erau cele două Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, era Toiagul lui Aaron, care odrăslise, era un vas cu mană din cea care căzuse spre hrana evreilor în pustie, după ce trecuseră Marea Rosie, când au fost eliberati din robia Egiptului, erau doi heruvimi care aveau aripile întinse peste Chivotul Legii... Acolo nu intra decât o dată pe an, singur, arhiereul.

În credinta Bisericii noastre este si adevărul că Maica Domnului a stat în această încăpere, vreme îndelungată, desi sunt unii care spun că lucrul acesta era cu neputintă. Si totusi, Biserica noastră zice, în alcătuirile ei de slujbă: "Ceea ce s-a hrănit în Sfânta Sfintelor, celei îmbrăcate cu credinta si cu întelepciune si cu neîntinata feciorie, maimarele Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune".

Nu trebuie să fim încurcati în gândurile noastre de astfel de nepotriviri, ci trebuie să stim că dacă lucrul acesta n-a fost cu putintă în chip obisnuit, a fost cu putintă în chip mai presus de fire. În Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel este scris că Domnul nostru Iisus Hristos, Arhiereul cel vesnic, n-a intrat niciodată într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mână omenească. Si totusi a intrat în Sfânta Sfintelor, în Sfânta Sfintelor pe care o închipuia Sfânta Sfintelor de aici, de pe pământ. Sigur, asa a fost si cu Maica Domnului.

Maica Domnului, cea pregătită ca să-L nască pe Mântuitorul lumii, cea pregătită ca în pântecele ei să se unească firea omenească cu firea dumnezeiască în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a intrat si ea în Sfânta Sfintelor - prin viata ei, prin gândurile ei, prin măretiile ei, prin darurile ei. A intrat în Sfânta Sfintelor care este smerenia, pentru că la Bunavestire a zis către îngerul binevestitor "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!" (Luca 1, 38), iar Sfânta Elisabeta i-a zis: "Binecuvântat este rodul pântecelui tău!" (Luca 1, 42).

Toate acestea s-au întâmplat având-o în vedere pe Maica Domnului, care este "mai înaltă decât cerurile" si, dacă este mai înaltă decât cerurile Bisericii noastre, dacă este mai curată decât strălucirile soarelui, sigur că prin aceasta a intrat în Sfânta Sfintelor nefăcută de mână omenească - prin viata ei, prin ceea ce purta în suflet, prin ceea ce a avut în gândurile ei când se pregătea să nască pe Mântuitorul, prin ceea ce a gândit, prin ceea ce a simtit când L-a purtat în pântecele ei pe Mântuitorul lumii.

Maica Domnului, ea însăsi este Sfântă a sfintilor, Sfântă mai înaltă decât toti sfintii. La măsurile Maicii Domnului nu există nici un sfânt. Noi asa o cinstim pe Maica Domnului, ca pe cea mai înaltă dintre toti sfintii, ca pe cea mai aleasă, ca pe ceea ce este unică în lumea aceasta. Dacă ea a fost închipuită de Sfânta Sfintelor, de încăperea aceea din Templul din Ierusalim în care nu putea să intre decât o dată pe an singur arhiereul, dacă a fost închipuită de Sfânta Sfintelor, atunci este ea însăsi Sfântă a Sfintelor. Biserica noastră ne-o prezintă ca fiind un "sicriu însufletit", un chivot: "Ca de un sicriu însufletit, ca de un chivot însufletit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necredinciosilor, iar buzele credinciosilor, fără tăcere glasul îngerului strigând, cu bucurie să zică: «Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine!»".

Asa a zis îngerul, asa zicem si noi, de aceea avem bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului. O primim pe Maica Domnului asa cum ne-o prezintă Biserica, o tinem în sufletul nostru cu evlavia câtă o avem si ne silim să urmăm exemplul Maicii Domnului în supunerea fată de Mântuitorul, în grija fată de oameni, în tăcerea care se desprinde din faptul că avem atât de putine cuvinte ale Maicii Domnului în Sfânta Evanghelie. O avem pe Maica Domnului ca exemplu de milostivire pentru cei ce au trebuintă de ajutorul ei si, stiind că Maica Domnului nu este numai mama Mântuitorului, ci si mama noastră, ne gândim si la însusirile de mamă pe care le are preasfânta Fecioară Maria fată de credinciosii care fac ceea ce a zis ea să facă, adică ascultă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Să-I multumim lui Dumnezeu pentru aceste daruri ale Bisericii noastre, să multumim lui Dumnezeu pentru faptul că Maica Domnului este si mama noastră. Să multumim lui Dumnezeu pentru faptul că avem pe Maica Domnului mijlocitoare pentru binele nostru, să multumim lui Dumnezeu că avem pe Maica Domnului ajutătoarea noastră. Să nu uităm că "ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea", si să avem încredere în ajutorul ei. Să-i urmăm cât putem exemplul, ca să avem si noi parte de binecuvântarea Domnul nostru Iisus Hristos acum si pururea, amin!

Arhimandrit Teofil Părăian

Mănăstirea Brâncoveanu

Sâmbăta de Sus

15 , prima zi

2011-11-15T14:01:00.009+02:00

15 noiembrie reprezinta inceputul Postului Craciunului in calendarul ortodox. In aceeasi zi, credinciosii ortodocsi il praznuiesc pe

Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt, cunoscut si sub numele de

Velicikovski.

,,duhul Sfantului Paisie, care via si care isi rasfrangea energiile sale in jur, sfintind, luminand, intorcand oameni la Dumnezeu. ``
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/11/14/sfantul-paisie-de-la-neamt-15-nov-si-inceputul-postului-nasterii-domnului-postul-moderat-si-cumpatat-este-baza-si-capul-tuturor-virtutilor/
Nascut in Ucraina, Petru (numele de botez al Cuv. Paisie) a intrat in viata monahala la varsta de 19 ani, luand numele de Platon. In 1746, pleaca spre Sfantul Munte, unde se va nevoi timp de 4 ani, pentru ca in 1750 sa fie tuns in monahism de Cuv. Vasile de la Poiana Marului, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah si intemeiaza o obste monahala in Schitul Sfantul Prooroc Ilie, unde se nevoieste pana in vara anului 1763, adunand in jurul sau 64 de calugari romani, ucraineni si rusi.

De-a lungul anilor s-a stabilit la Manastirea Dragomirna, la Secu, pentru ca, in final, sa fie timp de 15 ani staret al celor doua manastiri unificate, Neamt-Secu. Riguros practicant al isihasmului, Cuviosul Paisie se ruga neincetat cu rugaciunea inimii, avand darul lacrimilor. O atentie deosebita a acordat Cuviosul Paisie traducerii din limba greaca a scrierilor patristice filocalice, continuand, astfel, sirul traducerilor de la Dragomirna si Secu.

Unii calugari moldoveni, munteni si ardeleni, fiind buni elenisti, traduceau scrierile Sfintilor Parinti din limba greaca veche in limba romana, iar calugarii slavi traduceau in limba slavona, facand din Manastirea Neamt o adevarata

academie patristica si duhovniceasca,
nemaiintalnita in alte tari ortodoxe din acea vreme.

In anul 1974, pe 15 noiembrie, la varsta de 72 de ani, Cuviosul Paisie s-a stins, “Activitatea staretului Paisie la Neamt a fost deosebit de bogata. El intareste aici (la Neamt n.n.) randuielile monahale athonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viata de obste, cu predici,

cu munca si rugaciune –
dupa regula a Sfantului Vasile cel Mare –
cu grija pentru batrani si bolnavi.

La Neamt s-a construit, sub indrumarea sa, un spital, o casa de oaspeti si noi chilii, numarul monahilor trecand rapid de 800: romani, rusi, bielorusi, ucrainieni, greci, sarbi si bulgari.”(N. Iorga)

Cu un astfel de model de credinta si nevointa spirituala, credinciosii incep Postul Nasterii Domnului, primul post din anul bisericesc care a debutat la 1 septembrie. Acest post de 40 de zile se incheie in ajunul Craciunului, pe 24 decembrie si

aminteste de postul lui Moise pe Muntele Sinai,
timp in care acesta astepta sa primeasca Tablele Legii.

Postul nu inseamna numai o infranare de la alimente, ci de la tot ceea ce inseamna viciu, exces, de la tot ceea ce ne face rau noua si celor din jur. Este o perioada de curatire a trupului si a sufletului pentru a intampina asa cum se cuvine

Nasterea Domnului.

,,Patru lucruri sunt rele şi dacă unul din acestea are omul, nu poate să se pocăiască, şi rugăciunea lui nu este primită la Dumnezeu:
1. mândria, când socoteşte că vieţuieşte bine;
2. că mulţi se folosesc şi se zidesc din întâlnirea şi vorbirea cu el;
3. că vieţuirea lui place şi lui Dumnezeu, şi oamenilor; şi
4. că adevărat s-a izbăvit de păcatele sale cele multe după ce s-a depărtat în pustie.
Dacă acestea le socoteşte omul despre sine, nu vieţuieşte Dumnezeu intru el. Ci călugărului, dimpotrivă, i se cuvine a se socoti pe sine mai rău decât necuvântătoarele şi a socoti că lucrul lui nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu; după cum zice proorocul:
„Toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată înaintea lui Dumnezeu“.
(Sf Paisie de la Neamt)``

,,Iar mărturisirea gîndurilor către duhovnici o considera marele stareţ temelia vieţii duhovniceşti şi nădejdea mîntuirii pentru toţi.``
“Să piară toate ale noastre, să piară şi trupul nostru, dar să păzim poruncile lui Dumnezeu şi cu dânsele sufletele noastre!”
“După măsura ostenelilor voastre, cu timpul veţi dobândi lacrimi şi plâns cu nădejde, spre mângâierea sufletului. Se va ivi în voi râvna fierbinte de a trăi după poruncile Domnului şi veţi câştiga smerenie şi răbdare, milă şi iubire către toţi, iar mai ales către cei nedreptăţiţi, către bolnavi şi bătrâni”.

Despre energiile necreate -Sfantul Grigorie Palama

2011-11-14T22:37:00.002+02:00

342. Ce intelegem prin energiile necreate ale lui Damnezeu, dupa invatatura Bisericii Ortodoxe ?

Prin cuvintele " energii necreate ale lui Dumnezeu " se inteleg lucrarile felurite ale lui Dumnezeu prin care El lucreaza si a lucrat din veac la facerea si conducerea lumii vazute si a celei nevazute. Despre aceste energii sau lucrari necreate ale lui Dumnezeu sa se vada in disputele teologice ale Sinodului VI Ecumenic din Constantinopol ( 681 ), in care se arata clar despre cele doua firi si cele doua vointe ale firii dumnezeiesti si umane a lui Hristos. Prin aceste energii sau lucrari necreate, Dumnezeu misca creatia Sa si Se misca si El insusi, ramanand totusi nemiscat si neschimbat. Energiile necreate izvorasc din dumnezeirea comunl a celor trei ipostasuri ale Prea Sfintei Treimi. Prin energiile necreate se impartaseste omul de darul lui Dumnezeu, iar nu de fiinta Sa, care ramane pururea neatinsa de vreo zidire a Sa vazuta sau nevazuta.

343. Ce putem spune despre energiile necreate, pe intelesul tuturor ?

Am zis ca aceste energii necreate ale lui Dumnezeu, pe limba noastra romaneasca se pot numi si lucrari ale lui Dumnezeu. Ca sa inteleaga oricine felurimea acestor energii sau lucrari necreate ale lui Dumnezeu, trebuie sa stie si sa inteleaga ca la Dumnezsu energiile Duhului Sfant sunt nenumarate.
Din aceste multe energii este bine a cunoaste macar pe unele din ele, care sunt : puterea Sa cea atotcreatoare si nemarginita (Psalm 32, 6,13); puterea Sa cea atotstiutoare (I Regi 2, 3; Iov 9, 4,12-13); puterea Sa cea atotsfintitoare (Isaia 57,15; Ieremia 1, 5; Galateni 1,12) etc.
Alta este puterea Sa cea atotvazatoare (Psalm 32,13), alta este puterea Sa cea atotcuprinzatoare si alta este pronia Lui dupa cuvantul : " Cel ce da hrana la tot trupul... " (Psalm 135, 25). Toate aceste energii sau puteri ale lui Dumnezeu izvorasc din fiinta Sa. Prin ele Dumnezeu trimite darurile Sale cele necreate la toate zidirile care lucreaza in multe feluri in toate cele vazute si nevazute.

344. Cum luceaza Dumnezeu prin energiile Sale in ingeri, in natura si in oameni ?

Lucreaza in toata zidirea precum voieste si precum stie ca este de folos. Prin dumnezeiestile energii, " pe ingeri ii face duhuri si pe slugile Sale para de foc "; planetele si intreg universul le conduce, iar pe oameni ii umple de intelepciune, de credinta si de tot felul de daruri, spre mantuire.

345. Cum lucreaza Dumnezeu prin energiile Sale crestini si in cei care nu sunt crestini ?

La crestinii cei botezati in numele Prea Sfintei Treimi, lucreaza prin darul cel felurit al Duhului Sfant (I Corinteni 12, 4-6), iar la popoarele pagane lucreaza prin pronia, prin mila si nemarginita Sa putere si intelegere (Romani 9, 15-16), caci Dumneznu nu este numai al crestinilor, ci al tuturor popoarelor (Psalm 116,1-2).

346 Ce legatura este intre energiile necreate ale lui Dumnezeu si harul Sfantului Duh pe care-l primeste crestinul la Sfantul Botez ?

Harul Prea Sfantului Duh este una dintre energiile divine si face pe crestini prin Botez fii ai lui Dumnezeu dupa dar (Tit 3, 3-5; Ioan 3,1), iar harul Duhului Sfant, dupa care primim infierea cea dupa dar, vine la noi prin energia cea atotsfintitoare a lui Dumnezeu. Nu se trimite fiinta lui Dumnezeu la om, ci harul, dupa cum zice dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur ca " Dumnezeu nu se trimite, ci harul. Nu Duhul curge din har, ci harul curge din Duh" (Vezi si Filocalia, vol. 7, Bucuresti,1977, p. 218).

347. Cand omul cade in pacate de moarte, se indeparteaza de la el harul Sfantutui Duh primit la Botez ?

Darul Sfantului Duh, care se trimite la Sfantul Botez prin lucrarea lui Dumnezeu cea atotsfiintitoare, lucreaza in om dupa masura credintei lui, fiindca el este fagaduit de Dumnezeu celor ce vor crede in El (Isaia 44, 3; 59, 11; Iezechiel 36, 27). Darul Sfantului Duh se da omului care se roaga, crede in El si se pocaieste de pacatele sale (Luca 11,13; Fapte 8,15; 2, 38).
Insa darul Prea Sfantului Duh se departeaza de om din cauza pacatelor sale grele. Dar daca omul isi cunoaste greutatea pacatelor sale si se va intoarce din toata inima cu credinta tare spre Dumnezeu, atunci - prin energia lui Dumnezeu cea atotsfintitoare - iarasi va dobandi de la Dumnezeu darul Prea Sfantului Duh pe care l-a pierdut prin pacat. Iar de va ramane crestinul in pacate grele si nu se va intoarce prin pocainta si fapte bune catre Prea Bunul Dumnezeu, unul ca acela ramane in osanda si intuneric fata de darul lui Dumnezeu. Caci Dumnezeu nu mantuieste cu sila pe om, caci El nu este spargator de usi (Apocalipsa 3, 20).

348. Pana la Sfantul Grigore Palama (sec. XIV), teologul energiilor necreate, ce invatau Sfintii Parinti despre energiile divine ?

Pana la Sfantul Grigore Palama, Sfintii Parinti cei vechi si mari luminatori, ca : Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigore Cuvantatorul de Dumnezeu, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Atanasie cel Mare si multi altii ziceau ca energiile necreate ale lui Dumnezeu sunt lucrari si desavarsiri ale insusirilor Lui (vezi Dictionar de Teologie Ortodoxa, Pr. Prof. Ioan Bria, Bucuresti, 1981, p.141-143).
Energiile divine lucreaza taina mantuirii in oameni prin darul Duhului Sfant si prin darurile ce izvorasc din El. Caci atat harul cat si darurile harului sunt energii necreate ale lui Dumnezeu.

349. Intelepciunca lui Dumnezeu, adica Sophia, este si ea una din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Intelepciunea si atotstiinta lui Dumnezeu sunt si ele desavarsite energii ale Sale (I Regi 2, 3; Iov 12,13; Pilde 8,14). Intelepciunea lui Dumnezeu este preainalta (Iov 21, 22; 28, 24; Daniel 2, 21; Fapte 15,18). Intelepciunea si stiinta lui Dumnezeu sunt neratacitoare (Iov 36, 3). Intelepciunea lui Dumnezeu este nemarginita si nemasurata ( Psalm 91, 5; Psalm 146, 3; Isaia 40, 28; Romani 11, 33); este mai presus de intelegere (Psalm 138, 5-9), nu are hotar si lucreaza in creatia lui Dumnezeu in multe feluri (Efeseni 3,10).

350. Ce legatura dumnezeiasca nepatrunsa este intre intelepciunea si pronia lui Dumnezeu ? Cum lucreaza una si cum cealalta ?

Atat intelepciunea cat si pronia lui Dumnezeu sunt energii dumnezeiesti necreate si Dumnezeu lucreaza mai presus de mintea omului dupa voia si planurile Lui necunoscute de noi (Ieremia 32, 19; I Corinteni 1, 21).

351. Cum se impartaseste omul din intelepciunea divina ? Care este legatura intre intelepciunea lui Dumnezeu intelepciunea omului, mai ales a sfintilor ?

Toata intelepciunea oamenilor vine de la Dumnezeu (Facere 41, 38-39; Iesire 28, 3; 31, 3-6). Deosebirea intre intelepciunea lui Dumnezeu si cea a oamenilor este ca intelepciunea lui Dumnezeu este preasfanta si nemarginita pentru ca izvoraste din fiinta Lui cea necreata si atotcuprinzatoare (Romani 1 1, 33; Psalm 91, 4-5); iar intelepciunea oamenilor credinciosi si sfinti este izvorata din darul Duhului Sfant dat lor de Dumnezeu, fiind marginita si dupa masura credintei fiecaruia (Facere 18, 19; I Regi 16, 12-13; II Paralipomena 16, 9; Iov 14,16).

352. Oamenii indumnezeiti si sfinti " purtatori de Dumnezeu" poarta in ei mai multe daruri si o mai mare parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Duhul este unul, iar darurile sunt impartite si felurite, dupa vrednicia fiecaruia (I Corinteni 12, 4). La fel si lucrarile sunt felurite, dar acelasi Dumnezeu lucreaza toate intru toti (I Corinteni 12, 6).
Daca darurile si lucrarile Duhului sunt felurite, apoi si energiile necreate prin care Dumnezeu trimite darurile Sale celor sfinti si credinciosi sunt felurite. Caci prin energia sfinteniei ii sfinteste, prin energia cea duhovniceasca si atotluminatoare ii lumineaza si prin energia proniei Sale poarta grija de ei. Caci darurile lui Dumnezeu sunt felurite, dar din acelasi Duh Sfauit izvorasc.

353. Energiile necreate lucreaza in om de la zamislire ? Dar harul Duhului Sfant il primeste omul numai la Sfantul Botez ? Sau i se mai adauga noi daruri in cursul vietii, dupa masura sfinteniei personale ?

De la zamislire, in cei mai multi oameni lucreaza numai energia sau puterea lui Dumnezeu atotcreatoare, apoi pronia si altele. Iar darul Prea Sfantului Duh, prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu dupa dar, il primeste cand se boteaza in numele Prea Sfintei Treimi (Tit 3, 3-5; I Ioan 1, 2; Fapte 2, 38). Celelalte daruri diferita, precum al inainte-vederii, al proorociei si al vindecarilor se dau ulterior omului de la Dumnezeu dupa voia Lui (I Corinteni 12, 11) si dupa masura credintei (Galateni 3, 5), pentru intarirea Bisericii (I Corinteni 12, 7) si pentru convertirea necredinciosilor (I Corinteni 14, 10). Darurile lui Dumnezeu trebuie sa fie intru bunatate, spre folosul tuturor (I Corinteni 4,1-2; I Timotei 4,14; I Petru 4,10).

354. Ingerii se impartasesc si ei din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Ingerii, ca si oamenii, au fost creati de Acelasi Dumnezeu si se impartasesc si ei de felurite energii ale lui Dumnezeu, precum intelepciunea, sfintenia si altele.

355. Diavolii poarta si ei o parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Nici o zidire a lui Dumnezeu nu poate fi lipsita de una sau mai multe energii necreate ale lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este nescris imprejur si necuprins pretutindenea, aratandu-se in toate si peste tot. Dumnezeu este si in satana si in diavoli, fiindca este necuprins si pe toate le cuprinde. Deci, precum satana este in vazduh dar nu se vatama, fiind si Dumnezeu de fata acolo, si precum pacatul este prezent in suflet, asemenea si darul lui aste prezent in suflet, nimic vatamandu-se sau amestecandu-se, intunericul cu lumina, nici nu poate rautatea sa aiba impartasire cu curatenia.
Deci la Dumnezcu nu este nici o rautate ipostatica de vreme ce El nu se vatama de nimic (Sfantul Macarie cel Mare, Cuvantul 16, Omilii, Bucuresti, 1775). Energiile lui Dumnezeu care sunt in diavoli formeaza puterea Lui cea atotstapanitoare, deoarece diavolii nu pot face nimic fara voia si ingaduinta lui Dumnezeu (Iov 1,12-13; 2, 4-7; II Corinteni 12).

356 De ce nu-si retrage energiile divine de la ingerii cazuti ci ii lasa sa ne faca rau si sa ne impiedice de la mantuire ? Se poate spune ca diavolii folosesc puterea divina data lor la pierderea sufletelor omenesti ?

De mare nevoie este ca Dumnezeu sa nu-si retraga puterea Sa atotstapanitoare acum din ingerii cei rai, caci daca ei ar fi lasati liberi ar face din lume un al doilea iad. Numai la sfarsitul lumii va fi dezlegat satana timp de 1260 de zile (trei ani si jumatate) spre a lucra asupra celor credinciosi cu inselaciunile sale (I Ioan 2,18) si multi antihristi vor fi in timpurile din urma (Matei 24, 12; II Tesaloniceni 2, 3; I Timotei 4,1). Ispitele ne sunt in viata de mare folos, de vom avea rabdare in ele. Deoarece ele se trimit cu ingaduinta lui Dumnezeu pentru incercarea credintei noastre (I Petru l, 6-7), Pentru incercarea dragostei noastre fata de Dumnezeu (Deuteronom 13, 3) si pentru incercarea supunerii hoastre, deoarece Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni (Ioan 13, 14). Apoi, Dumnezeu fiind prea drept, nu ingaduie ca noi sa fim ispititi mai presus de puterile noastre (I Corinteni 10,13).

357 Cum se inteleg cele aratate de Sfantul Dionisie Areopagitul, care zice asa : " Dumnezeu este totul intru toate si intru nimenea nimic.
Si dintru toate, tuturor se cunoaste, iar din nimic nimanui" ? (Despre dumnezeiestile nume,cap. 7).

Taina acestor cuvinte se arata luminat prin teologia catafatica (afirmativa) si prin teologia apofatica (negativa). Sa se stie : " Cand mintea noastra se suie prin zidiri catre Ziditorul, vazand si intelegand cuvintele cele din zidiri, asemanandu-se cu Ziditorul, atuncea unelteste teologia cea adeveritoare si suitoare (catafatica), numind pe Dumnezeu Intelept, Bun, Lumina, Soare, Aer, Foc si toate cele ce sunt, fiind pricinuitor al acestora. Iar dupa ce se va sui cu duhul Si mai presus de fire la Ziditorul si va vedea ca nu este asemenea cu toate zidirile, ci fara de asemanare le intrece pe acestea, atunci unelteste teologia apofatica, numind pe Dumnezeu cu tagaduire si covarsire mai presus de intelepciune si mai presus de bunatate..." .
Si Sfantul Ioan Damaschin, aratand ca nici o zidire nu poate atinge fiinta lui Dumnezeu, zice asa : " Dumnezeu a creat astfel lumea spirituala, adica pe ingeri Si pe toate cetele ceresti, si este clar ca acestea au o natura spirituala si incorporala in comparatie cu materia caci numai Dumnezeirea este cu adevarat nemateriala si incorporabila. Dumnezeu apoi creaza pe om cu mainile Sale proprii din natura vazuta si nevazuta, dupa chipul si asemanarea Sa. A facut corpul din pamant, iar sufletul rational si ganditor l-a dat prin insuflarea Sa..." (Dogmatica).
Aceasta numim la om chip dumnezeiesc caci cuvintele " dupa asemanare" arata asemanarea cu Dumnezeu in virtute, atat cat este posibil. Trupul si sufletul au fost facute simultan si nu mai intai unul si apoi celalalt, dupa cum in chip gresit arata Origen. Sfintii Parinti spun ca omul este facut de Dumnezeu ca un alt Dumnezeu dupa dar, nu dupa fiinta.
Sa intelegem, deci, ca atat ingerii cu toate cetele ceresti, cat si omul zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu nu ating cu nimic fiinta lui Dumnezeu, care e in veci neinteleasa de nimeni. Aceasta inseamna ca Dumnezeu este totul in toate prin energiile Sala cele necreate, nu prin fiinta Sa. Iar prin fiinta sa nu este cunoscut nimic nimanui.
Intreaga creatie a lui Dumnezeu se imparte in patru categorii : vietuitoare nemuritoare si insufletite, cum sunt ingerii; altele care au minte, suflet si duh, precum sunt oamenii; altele au numai duh si suflet, cum sunt animalele; iar altele au numai viata, cum sunt plantele de tot felut. In ierburi dainuieste singura viata, fara suflet, fara duh si fara minte.
Am spus acestea spre a se intelege ca Dumnezeu Se cunoaste si Se descopera tuturor oamenilor prin intreaga Sa creatie, care este condusa de pronia si puterea Sa, adica de energiile divine necreate. Iar fiinta lui Dumnezeu nu se descopera, nici se poate cunoaste vreodata nimanui din nici o creatie si nici o minte a celor din cer si de pe pamant n-o poate cuprinde in veci.

Viaţa şi activitatea Sfântului Grigorie Palama
Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigorie a devenit un importantdemnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a muritla scurt timp, Andronicus devenind turorele copilului Grigorie rămas orfan.Înzestrat cu abilităţi intelectuale şi ambiţie, Grigorie a stăpânit toate subiectelede studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educaţiesuperioară medievală. Împăratul spera ca tânărul să se îndrepte spre munca încadrul guvernului, dar Grigorie, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în MunteleAthos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la MănăstireaVatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped
2
(prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfinţeniei. Un an maitârziu, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis şi i-a promis că-l va proteja pe calea sa duhovnicească.
http://www.cartigratis.eu/carte/190631/energiile-necreate-in-opera-sfantului-grigorie-palama

Traim in prezent

2011-11-12T11:30:00.024+02:00

,,Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist,

se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea.

Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.
Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani,

iar dragostea va pieri.

Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga.
Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii.Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei.

Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani.``

,,Dupa nasterea lui Antihrist va veni toata lipsa in lume. Intai, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curatia si frica lui Dumnezeu.`` Ce ziceti, s-a nascut ?

,,In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri si bauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi. ``

,,Caci auzind oamenii ca in alte parti este pace, se vor muta acolo,

dar, dimpotriva, vor gasi mai multa lipsa si vor auzi de la locuitorii locului aceluia, zicand: “Cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca?“. Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc.``

,,Caci cei ce nu se vor pecetlui cu pecetea lui Antihrist, vor mosteni Imparatia cerurilor, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci si se vor izbavi de osanda iadului. Daca flamanziti, rabdati, ca Dumnezeu va va trimite ajutorul Sau dintru inaltime.``

,,...cumparari de copii, si vor curvi pe drumuri.``

(http://www.jurnalul.ro/observator/adoptii-internationale-homosexuali-596220.htm)

http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/11/proorocirile-sfantului-nil-atonitul.html

Cit de desuet ni se pare sa catalogam dupa judecata noastra si nu dupa ascultarea de Dumnezeu,,, pacat`` purtarea pantalonilor ( straie barbatesti) de catre partea feminina ?Sau parul lung la barbati si parul scurt la femei? Si totusi , aceasta neascultare , mica asa cum o consideram noi si cum o scuzam sub pretextul ,,ne e frig iarna in fusta``sau altfel, e si ea parte dintr-un pas catre faradelege.Imi spunea cineva ca fumatul si prin analogie zic si purtatul pantalonilor de catre partea feminina, nu-i un pacat mare.Intrebarea , pe care am gasit-o in cartea unui mare duhovnic era: ,,Daca nu poti birui un pacat asa de mic, vei putea oare sa -l birui pe unul mai mare? Cum?``

Nu am considerat necesar sa insotesc textul de barbati imbracati in femei si de femei in pantaloni, fiecare vedem .
Privind-o pe Maica Domnului in icoana Grabnic Ascultatoare ( Manastirea Lainici )fiecare dintre noi ne amintim despre ei sau despre noi si asa cum Ea, Imparateas Cerului si a Pamantului se roaga pentru noi toti , asa ne putem si noi ruga ei sa ne asculte motivele pentru care nu vedem bine pe Dumnezeu si cadem in drum.
In ziua Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului (1 octombrie) a primit si acoperamantul cu pamant si loc pentru suflet in Cer, parintele Adrian Fageteanu,duhovnicul cu lacrimi de lumina.

”Cerul e acolo unde se face voia lui Dumnezeu”

Cuvinte de folos de la Parintele Adrian

,,Infranarea

Infranarea si puterea rugaciunii le sunt date tuturor oamenilor. Daca vrem sa ne infranam trupul de la cele necurate si daca vrem sa ne rugam, nu exista "nu pot".
Rugaciunea
Oamenii il cauta pe Dumnezeu numai la necaz, greutati si suferinte. Dumnezeu ne-a spus: "Nu va puneti nadejdea in oameni", si noi ne aducem aminte de aceasta la nevoie. Ii sfatuiesc pe toti crestinii sa nu uite de rugaciune nici cand le este bine. Si sa nu puna pe altii sa se roage pentru ei. Sa se roage ei insisi.``http://blog.patermihail.ro/arhive/1645

Ce e de facut?

Daca ai duhovnic , faci ascultare , stai treaz , ca si el poate sa greseasca, te rogi mult pentru el.
Daca n-ai duhovnic degraba rugaciune fierbinte la Maica Domnului ca sa ti-l scoata in cale , sa te lumineze incotro sa-l gasesti.
http://www.crestinortodox.ro/diverse/cuibul-satanei-strica-prin-deasa-spovedanie-123969.html
Duminica si in Sarbatori sa ne intalnim la Sfanta Liturghie.Fiecare oriunde am fi.
MILOSTENIE din toata inima fara sa judecam , sa dam Lui Dumnezeu cind dam , nu patimii ori pacatului omului care e in nevoie.
Si vorba buna, din inima curata e tot milostenie.
POST
SI
RUGACIUNE!

Binecuvantarea Domnului peste noi toti, cu al Sau Har si cu a Sa Iubire de oameni in toate zilele vietii noastre si in vesnicie !

Despre dragostea mea

2011-11-10T18:28:00.003+02:00

2011-11-07T20:21:00.007+02:00

Mi-a foame, mi-e pofta, dar nu de soareci .
Asasa ca...m-am orientat...

Desigur, pentru aceasta schimbare de nutritie , voi fi alungat de la curte si cum sunt eu asa ...si asa....am gasit pe cine sa dau vina.
Pe cel care munceste, caci sunt timpurile in care el ,,sa plateste``

Despre Iair

2011-11-06T15:59:00.002+02:00

http://ramurainflorita.blogspot.com/2011/11/invierea-fiicei-lui-iair.html

Învierile din Sfânta Scriptură - Noul Testament

Iubiţi credincioşi,
În Sfintele Evanghelii ni s-au păstrat istorisirea câtorva învieri din morţi, trei, şi anume:
- învierea tânărului din Nain,

- învierea fiicei lui Iair
şi

- învierea lui Lazăr.
Iar în cartea Faptelor Sfinţilor Apostoli avem de asemenea două istorisiri de minuni ale învierii şi anume
- învierea unei tinere, Tavita, despre care citim, în Faptele Sfinţilor Apostoli în capitolul IX, că Sf. Apostol Petru a înviat pe o tânără,
- învierea unui tânăr, Eutihie, minune descrisă tot în Faptele Sf. Apostoli, şi pe care a făcut-o tot Sf. Apostol Pavel (F. Ap. 20).

Mosii de toamna, pomenirea mortilor...

2011-11-05T11:18:00.007+02:00

Parastasele sunt cel mai bun avocat pentru sufletele celor adormiţi.
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/11/04/pomenirea-mortilor-mosii-de-toamna-viata-dupa-moarte-cel-mai-bun-parastas-pentru-cei-adormiti-cuviosul-paisie-aghioritul/

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/22/preotul-marturisitor-constantin-sarbu-aveti-grija-ca-vor-veni-timpuri-grele/

,,Aveti grija ca vor veni timpuri grele. La urma de tot n-or sa mai fie preoti, usile încuiate, au sa plânga lacatele la usi, ca nu va mai fi cine sa faca slujba. Sa va duceti dupa un preot cu un picior incaltat si unul descaltat. Cât îi aveti acum, cercetati-i si împartasiti-va. Atunci se va închide cerul si nu veti mai avea de unde lua credinta. Aceea pe care o aveti, aceea sa o pastrati.

Sa nu va mândriti, sa nu mintiti, faceti bine, caci daca faceti pacate piere si credinta. O particica mica în adâncul inimii sta ascunsa acolo si daca faceti o fapta buna mai prinde si ea viata, e vesela. Dar daca voi nu faceti nimic, nu postiti, nu va rugati, nu faceti milostenii, se micsoreaza, se micsoreaza… si gata.``

2011-11-03T23:58:00.000+02:00

Am cazut sau voi cadea
Intregitu-s-a toamna!

Ganduri dintr-o excursie

2011-10-19T10:50:00.007+03:00

Ieri am fost in excursie cu parintii!Numai aventuri, de la Dacia cu tarif de limuzina care ne-a dus pana in orasul mare , pana la autocarul cu scaune moi si suficiente locuri la geam pentru toti copiii(noi am stat in poala la mami si la tati, pe rand la geam , nu voiam sa ne despartim),pana la trenul acela de sub pamant facut probabil metru cu metru din oua , altfel de ce sa-i fi zis oare ,,metrou``?
Apoi am intrat intr-o curte cu multe cladiri si masini cu becurui colorate.La capatul aleii cu frunze cazute pe asfalt( era sa ne descaltatm, am crezut ca e covor)ne-a asteptat o tanti vesela, care ne-a bucalat un pic , bland , nu ca mosu` ala de la noi de pe strada care cum ne prinde de obraji, vrea sa se devina brusc ,,Nea Cleste``, zice uneori cind merge in zig zag ca iepurele de cimp ca el a vrut sa fie clestar, ori noi stim din povesti ca asta trebuie sa fie o oglinda sau cam asa ceva si nu inteleg nimic, nimic ce e cu mosu asta, mosul de clestar.
Intram inauntru, peretii sunt curati, pe aici nu prea deseneaza copiii , ce-ar fi sa le aratam ce stim noi?Dar uite ca nu e timp , mami ne zguduie putin de umeri, stam cu ochii mari si vedem si-un nene vesel.Nu stiu ce vorbeste cu tati , dar el si citeste si vorbeste in acelasi timp.Oare cati ani va trebui sa mergem al scoala sa putem face acelasi lucru?
Si mai e ceva ce nu inteleg , de ce noi sa stam nemiscati , pe bancuta asta cind uite neni si tantile ( toti veseli)intra si ies pe toate usile si se intersecteaza( nu se lovesc, se evita impactul in ultima secunda, cred ca unii au cheie), uf!
A mai venit o tanti vesela catre noi, scoate o punga maaaaaaaaaaaaare ( in soapta:maaaaaaaaaaaaaaare)de bomboane si se uita la noi intrebator raspunzindu-si :,,voua nu va plac bomboanele , nu-i asa?``E gata sa le bage inapoi in poseta ei , dar in timp ce vorbeste cu tati si citeste ce-i da mami , ma roaga sa le tin eu.Nu indraznesc sa le desfac , sa nu le fie si lor cald, dar tanti isi aminteste si le desface ea, ba chiar ne da cate una s-o racorim in gurita.
Mami se duce pe un scaun in fata noastra, tati e langa ea, impreuna cu o tanti grasuta ( vesela si asta).Mami intinde mana si vad ca strange pumnul, ca doar nu vrea sa se ia la bataie cu oamenii astia veseli...poate a zis tati ceva nepotrivit, nu stiu , ca tanti cu grija pentru bomboanele sufocate de caldura ne ia afara.
Ne intreaba cate si de toate , inclusiv daca i-am data sa bea apa la catelusa mea, din sticla.Eu i-am dat , e adevarat, dar ea nu prea a baut.
Ne face o fotografie, mami si tati fac si ei o fotografie in alta parte, mai mult mami, tati zice ca nu are parul aranjat, nu-l primesc acolo asa ca ni se alatura noua, noi il primim ca e dragut , de obicei face tot ce-i cerem.
Mami se intoarce cu o fotografie superba zice ea si tata , iar noi ne miram , ca nici ea nu avea parul aranjat, cum de pe ea au primit-o si pe tata , nu?Si nu numai ca nu era aranjat, si-l tunsese de tot.
E cald , canta pasarelele , ca la noi cind rasar papadiile si poti sa mergi descult in iarba.
A fost o excursie frumoasa, ne-am pus tot felul de intrebari, am aflat ca unii dintre voi, care sunteti mai veseli,ne- ati trimis gandurile voastre bune si Dumnezeu a zis ca erau rugaciuni.Pentru toate acestea mami are o fotografie superba si acum abea peste un an mai vine sa se fotografieze.Sper sa primiti si voi multumirile noastre pentru ca am petrecut o excursie grozava in orasul vostru cu oameni veseli si Dumnezeu la fel sa va zica si voua ca sunt rugaciuni.
Dumnezeu si Maica Domnului sa va binecuvanteze!

http://din--dragoste.blogspot.com/2011/01/unde-e-iubirea-mea.html

Cuvinte vii si o cescuta cu lapte, dupa masura

2011-10-17T23:26:00.005+03:00

Fragment din subcapitolul „Dumnezeu se roagă” - partea a III-a

„Ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mântuiască nu poate fără noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-l cunoaştem ca Tată şi pe noi întreolaltă ca fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte. O cunoştinţă sigură despre acestea - iar credinţa ajută şi duce la această siguranţă - înclină inima, sau dragostea, ca să împlinim cu toată voia porunca cea mare a iubirii, în care se rezumă toată strădania lui Dumnezeu. Căci firul iubirii ridică fiii spre cerescul Tată, şi pogoară pe Tatăl, Fiul şi Duhul în fii. Iar pe fii Dumnezeul iubirii îi leagă întreolaltă ca să fie una, ceea ce când se împlineşte, minunează lumea, şi o sileşte să cunoască pe Dumnezeu, din fii, căci fiii uniţi în iubire trăiesc în El şi arată în lume capătul pământesc al Împărăţiei cereşti. Aceasta e pe scurt voia Tatălui şi rugăciunea Fiului, să prindă şi societatea omenească în aceeaşi iubire Treimică. La această trăire a vieţii veşnice, cu începere de aici, Dumnezeu îşi cheamă copiii prin mai multe graiuri, prin mai multe surle. Iată câteva dintre ele:

1.Chemarea lăuntrică a conştiinţei;

2.Chemarea din afară a cuvântului;

3.Chemarea prin necazurile vieţii;

4.Chemarea prin necazurile morţii;

5.Chemarea prin semnele mai presus de fire;

6.Chemarea prin chinurile.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

2011-10-13T14:14:00.024+03:00

,,46. Si pentru ce Ma chemati: Doamne, Doamne, si nu faceti ce va spun?``
Sfanta Evanghelie dupa Luca-capitolul 6
http://www.biblia-ortodoxa.ro/noul-testament/sfanta-evanghelie-dupa-luca/

“cei ce au urechi sa auda si cei care au ochi sa vada”
“Vor fi multi surzi si multi orbi…”
În vremurile grele, rugăciunea inimii este o necesitate vitală pentru fiecare credincios.

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/08/04/sf-lavrentie-de-cernigov-vor-fi-multi-surzi-si-multi-orbi/

Noa - Life Is Beautiful

Asculta mai multe audio diverse

Beautiful That Way
Music: Nicola Piovani
Lyrics: Noa + Gil Dor
Smile, without a reason why
Love, as if you were a child
Smile, no matter what they tell you
Dont listen to a word they say
'Cause life is beautiful that way

Tears, a tidal-wave of tears
Light that slowly disappears
Wait, before you close the curtain
Theres still another game to play
And life is beautiful that way

Here, in his eyes forever more
I will always be as close as you remember from before.

Now, that you're out there on your own
Remember, what is real and what we dream is love alone.

Keep the laughter in your eyes
Soon, your long awaited prize
Well forget about our sorrow
And think about a brighter day
'Cause life is beautiful that way

From the motion picture "Life IS Beautiful" / "La Vita E Bella" (Included on Noa's Album "Blue touches Blue")

Cine !Toamna!Cina!Taina!

2011-10-11T19:34:00.018+03:00

Organele trupului sunt :(si le enumeri)
Organele sufletului sunt: VIRTUTILE-si le pazesti!

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/10/11/rugaciunea-de-dimineata-a-staretilor-de-la-optina-11-octombrie-rugaciune-pentru-izbavirea-de-antihrist/#more-35277

Astazi, 11 octombrie sunt praznuiti, in Sobor, toti Sfintii Optinei - renumita vatra duhovniceasca a Rusiei din secolul al XIX-lea – mari luminatori si povatuitori ai Rusiei si ai lumii pentru vremurile din urma. leonid-de-optina3.jpgTot astazi este pomenit si personal unul dintre ei, Sf. Cuvios Leon(id), primul din lungul sir de Stareti ai Optinei, iar ieri a fost praznuit Sfantul Ambrozie de la Optina. Este binecunoscuta si deosebit de frumoasa si folositoare Rugaciunea de dimineata a ultimilor Stareti de la Optina:

Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.

Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.

În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.

Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.

***
Rugăciune pentru izbavirea de Antihrist a Sfântului Anatolie († 1922) de la Optina

Să mă izbăveşti, Doamne,
de cursele vicleanului şi urâtorului de Dumnezeu, antihrist, celui ce va să vină curând şi

ascunde-mă de răutatea lui
în pustia cea tainică a mântuirii Tale.

Dăruieşte-mi, Doamne, putere şi bărbăţie
ca să mărturisesc cu tărie
Numele Tău cel Sfânt,
să nu fug de frica diavolului şi
să nu mă lepăd de Tine,

Mântuitorul şi Răscumpărătorul meu, nici de Sfânta Ta Biserică.

Dăruieşte-mi, Doamne,
şi ziua şi noaptea,
plângere şi lacrimi pentru păcatele mele
şi Te îndură de mine, Doamne,
în ceasul Înfricoşătoarei Tale Judecăţi !

Amin.

2011-10-10T18:28:00.003+03:00

http://sebastiancolgiu.blogspot.com/

...

absolut din intamplare.

2011-10-10T09:42:00.007+03:00

Gelozie

Poezie de dragoste de Gh. Toparceanu

Daca nu te-as fi-ntalnit

absolut din intamplare,

tu pe altul orisicare
tot la fel l-ai fi iubit.

Daca nu-ti iesiam in drum

ai fi dat cu bucurie

altuia strain, nu mie
mangaierile de-acum.

Ai avea si vreun copil,

care poate: idiotul!

ar fi semanat in totul
cu-acel tata imbecil.

Dar asa ce lucru mare

cantr-o zi te-am inalnit!

si sant plin de bucurie
absolut din intamplare.

Fara nici o legatura poezia cu fotografia? Nici vorba, nici poveste!In fotografie este locul in care a copilarit poetul, Manastirea Valeni din judetul Arges, siunde a sa mama s-a calugarit fiind o maestra a tesaturilor manuale.

Nimic nu e intamplator , totul e randuit de Dumnezeu.Dumnezeu stie ce face si cel mai subtire fir de par din capul nostru.

Adesea aud cum il trag de guler pe Dumnezeu unii si altii,, Unde era Dumnezeu cind nu stiu ce dezastru s-a intamplat?De ce n-a intervenit, de ce a lasat sa moara copii?``Si ma intreb si eu pe mine asa cum i-as intreba si pe ei, noi unde suntem cind Dumnezeu ne cheama la Sfanta Liturghie de pilda, Duminica dimineata ?De la ora 9 la ora 11! La ceasul al treilea , adica ora 9, atunci a pogorit Duhul Sfant asupra apostolilor!Duhul Sfant =BUNUL SIMT=al saselea simt!

Dar, sa revenim la gelozie :)

Gelozia - arma cu doua taisuri
http://calauza-ortodoxa.trei.ro/?item=183

Ce parere aveti despre ceea ce Dictionarul de Psihologie defineste ca fiind :
« teama de a nu fi privat / deposedat de ceva de care cineva este foarte atasat ; nelinistea banuitoare ca cel pe care il iubesti ar putea prefera pe altcineva»...
...cred ca ati banuit, este vorba de gelozie.
Eu unul, recunosc, am simtit gelozia (nu in casnicie)...... mi-am facut rau, mi-am facut bine, dar am invatat ca Gelozia, este o arma cu doua taisuri.
Gelozia tine de sentimentul de iubire?
Raspunsul meu este, Nu. Dar acest raspuns tine pana la un anumit punct, dupa cum spuneam, Gelozia, este o arma cu doua taisuri.
In cartea Iesirea ( Exod), cap. 20 , gasim scris:
"2. Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamantul Egiptului si din casa robiei.
3. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!
4. Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant!
5. Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti, ca Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor ce Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam..."
Am fost surprins de acest lucru, eu gandeam ca gelozia e ceva rau, insa mi-am dat seama ca Dumnezeu este indreptatit sa spuna lucrul acesta, pentru ca El nu atribuie geloziei, conotatia amoroasa pe care noi oamenii o atribuim geloziei.
Oamenii isi manifesta gelozia in alte ipostaze decat Dumnezeu. Gelozia lui Dumnezeu nu are termenii si caracteristicile a ceea ce numim noi gelozie.
Sf. Ap. Pavel spune in 2 Corinteni, cap. 11:
"1. O, de mi-ati ingadui putina neinteleptie! Dar imi si ingaduiti,
2. Caci va ravnesc pe voi cu ravna lui Dumnezeu, pentru ca v-am logodit unui singur barbat, ca sa va infatisez lui Hristos fecioara neprihanita.
3. Dar ma tem ca nu cumva, precum sarpele a amagit pe Eva in viclenia lui, tot asa sa se abata si gandurile voastre de la curatia si nevinovatia cea in Hristos.
4. Caci daca cel ce vine va propovaduieste un alt Iisus, pe care nu l-am propovaduit noi, sau luati un alt duh, pe care nu l-ati luat, sau alta evanghelie pe care nu ati primit-o, - voi l-ati ingadui foarte bine.
5. Dar eu socotesc ca nu sunt cu nimic mai prejos decat cei mai de frunte dintre apostoli.
6. Si chiar daca sunt neiscusit in cuvant, nu insa in cunostinta, ci v-am dovedit-o in totul fata de voi toti.
7. Sau am facut pacat ca v-am propovaduit in dar Evanghelia lui Dumnezeu, smerindu-ma pe mine insumi, pentru ca voi sa va inaltati? "
Iata, la Sf. Ap. Pavel, un exempul de gelozie ca a lui Dumnezeu.
O, de am avea si noi o astfel de gelozie!
Spuneam ca gelozia nu tine de sentimentul de iubire, atunci cand iubesti cu adevarat dragostea ta trebuie sa aibe la baza acea incredere deplina in celalalt si cand lucrul acesta se realizeaza, nu cred ca poate fi vorba de gelozie. Intr-o dragoste sincera si dupa voia Lui Dumnezeu gelozia nu-si gaseste loc, pentru ca cel ce iubelse, stie ca Dumnezeu este cel care a ales in locul lui si are incredere...
In fine, gelozia( dupa cum o inerpreteaza omul), este un pacat. In cartea Numeri 5, 30, gasim scris despre ”duhul geloziei”, adica despre demonul care ne indeamna sa fim geloși: "Sau pentru omul, asupra caruia ar cadea duhul geloziei si ar banui pe femeia sa. Atunci sa puna el pe femeie inaintea fetei Domnului si sa faca preotul cu ea dupa legea aceasta. "
Iata din nou un exemplu clar ca gelozia nu tine de sentimentul de iubire, ci este mai degraba o carența a ei.
Sfanta Scriptura, ne ofera o multime de exemple, iata trei dintre acestea:
- Cain. ( Facerea cap. 4)
- Iosif si fratii sai ( Facerea cap. 37)
- David si Saul ( 1 Regi, cap. 17 - 18 )
Exemplele acestea, ma fac sa pun semnul " = " intre gelozie si invidie si sa spun si eu ca Sfantului Ioan Gura de Aur: "O, invidie… care esti cui ascutit in inima. Caci ce cui se-nfige atat de mult si strapunge inima ca invidia?".
Se spune ca multe casnicii nu reusesc din cauza acestei gelozii. Tocmai de aceea, este esential sa invatam a dialoga, a rezolva problemele vietii impreuna. Este necesar sa ne formam un caracter puternic, sigur, altruist, senin si intelegator. Este necesar sa invatam sa dialogam cu prietenii, cu vecinii, cu colegii de munca, pentru a fi apti sa purtam un dialog sincer cu sotul sau sotia si cu proprii nostri copii.
Trebuie sa invatam sa iubim corect. Cred ca ceea ce s-a spus pana acum despre iubire, ne poate ajuta sa avem idei clare despre ceea ce este si ceea ce nu este iubirea. A iubi inseamna, in sinteza, a vrea binele celuilalt chiar si cu pretul sacrificarii propriului bine.

“Stapaniti pamantul”

2011-10-07T14:50:00.011+03:00

,,- Cand Dumnezeu a zis omului: “Stapaniti pamantul” a avut in vedere stiinta care este un dar divin. Depinde de om cum o foloseste, in bine sau in rau. Fiti convins insa ca orice ar inventa omul, daca este folosit impotriva vointei lui Dumnezeu, impotriva firescului, impotriva binelui, va fi rasturnat cu puterea celui Preainalt. Nimic nu poti sa stapanesti fara voia lui Dumnezeu. Nu trebuie sa ne ingrozeasca vraja cu care vin ei acum spre noi. Comunismul ne persecuta, ne constrangea sa facem ce nu vrem.

- Aveti dreptate, acum se duc oamemi de bunavoie la noua forma de ateism …

- Ii inseala cu usurinta pe cei lipsiti de educatie religioasa, ca nu s-a facut jumatate de secol asa ceva, ii inseala cu bunuri materiale, apoi pe naivii care alearga dupa senzational. Oamenii sunt derutati intrucat Dumnezeu ingaduie multe. Il lasa pe om sa cerceteze multe, sa se ispiteasca, sa se scufunde in intuneric pentru a avea de unde se intoarce. Dar sa nu uitam ca Hristos este puterea si ca El hotaraste toate, ca in mana Lui se afla totul. Ceea ce fac magii de la New Age e praf si pulbere in fata lui Dumnezeu.``

http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/05/05/fetele-antihristului-de-arhimandrit-mina-dobzeu/

Sper ca tot ce a facut Steve Jobs a fost din dragoste pentru Dumnezeu si pentru oameni si ca acest post-youtube e o pe alocuri o prostie.Dumnezeu ,doar El vede ce e in inimile noastre!

Faca-se Voia Domnului!

,,Exemple de cenzura

Dintre multele exemple de cenzurare a crestinilor mentionate in studiul NRB redam urmatoarele.

* De mai multe ori Apple a eliminat applicatii crestine care afirmau pozitiile Bibliei privind imoralitatea sexuala. De fiecare data Apple a recunoscut in mod specific ca acesta a fost motivul pentru eliminarea aplicatiilor crestine. Un incident s-a petrecut in toamna anului trecut cind Apple a blocat Declaratia Manhattan (The Manhattan Declaration), o Declaratie a consiintei crestine lansata de crestinii americani in toamna anului 2009. (Declaratia de la Timisoara, emisa de AFR in august 2010 este de aceasi natura). Al doilea incident s-a petrecut in martie anul acesta cind Apple a blocat aplicatia lui Exodus International, o organizatie crestina care asista persoanele care doresc sa abandoneze relatiile sexuale cu persoane de acelasi sex. Iar un alt incident s-a produs tot anul acesta in iulie cind Apple a dezactivat aplicatia lui Christian Values Network, o organizatie crestina americana care contribuie financiar la diverse proiecte caritabile, printre care si unele pe care homosexualii le-au etichetat ca fiind “antihomosexuale.
...
A MURIT STEVE JOBS

Tocmai cind ne pregateam sa lansam editia de astazi am aflat ca Steve Jobs, fostul sef al lui Apple, a murit la 56 de ani de cancer pancreatic. http://news.yahoo.com/steve-jobs-dies--apple-chief-created-personal-computer--ipad--ipod--iphone.html El a decis, sub presiune, acum un an, eliminarea aplicatiei Declaratiei de la Manhattan. Petitia a zeci de mii de crestini pentru reactivarea aplicatiei l-a lasat rece. Dumnezeu sa aibe mila de el. ``
tot articolul aici : http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/10/studiu-media-sociala-facebook-google.html

Nu te teme

2011-10-06T18:09:00.002+03:00

,,Nu te teme, nu esti singur. Singur este cel care nu stie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toti oamenii tovarasi. Unul ca acesta si intr-o tovarasie cat se poate de numeroasa va spune, cum spun si acum unii: “Ma plictisesc! Nu stiu ce sa mai fac. Toate ma plictisesc cumplit”. Acestea sunt suflete goale de Dumnezeu, cenusa fara foc. Iar tu nu esti singur, fiindca stai cu Domnul, si Domnul e cu tine.

Omul poate trai fara orice si fara oricine, numai nu fara Dumnezeu. Aceasta este marturia lor, pe care au lasat-o Bisericii ca pe un capital. Insa nu se stie sa fi trait vreun ateu cincizeci de ani in deplina singuratate, in pustie. Un asemenea fapt n-a fost inregistrat in istoria neamului omenesc.
Ateul nu-i in stare de asa ceva. El simte plictis si in tovarasia oamenilor, plictis care devine cumplit de chinuitor, chiar de nesuferit in lipsa lor. El cauta oameni pentru a-i intepa cu acul veninos al ateismului sau si a se hrani cu durerea lor. Iar in pustie pe cine sa intepe afara de sine insusi? Si cu a cui durere sa se hraneasca, afara de durerea sa?

Ca atare, trebuie sa zbori neincetat cu gandurile la inaltimea duhovniceasca, unde salasluieste Cel a Carui tovarasie este mai insemnata si mai vrednica de iubit decat orice tovarasie de pe pamant. Lui slujeste-I, cu El intovaraseste-te; Lui tamaiaza-I, de El indulceste-te; Lui vorbeste-I, despre El graieste; pe El iubeste-L, si iubeste-L, si iubeste-L, cu toata inima, cu toata puterea, cu toata mintea ta. Si pentru dragostea ta El va afla un mijloc sa le deschida celor din preajma ta ochii si inimile si sa le insufle credinta vie in El, asemanatoare credintei tale.
Atunci la voi va canta slava lui Dumnezeu nu un solist, ca acum, ci un cor intreg.

Pace tie si sanatate de la Domnul.

Sfantul Nicolae Velimirovici
“Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi”, Scrisoarea nr. 236.``
http://www.petru.jigorea.ro/?p=1550

ad absurdum

2011-10-04T09:29:00.004+03:00

“În viaţă, sunt lucruri esenţiale, importante şi secundare.Esenţial este să crezi în Dumnezeu… La greci, în cetatea antică, cine nu credea în zei era socotit ciuma cetăţii!Importantă este profesia… Dar şi viaţa de familie… Pentru că poţi să fii profesionist oricât de bine realizat…, dacă n-ai realizat şi viaţa de familie…, îţi dă peste aripi, ţi le frânge şi nu mai poţi să zbori…Şi secundar este tot ce ţine de biologic: ne reproducem, ne nutrim, ne îmbrăcăm, ne distrăm… şi mai ştiu eu ce facem…Şi, din nefericire, oamenii trăiesc in secundar. În orice moment si în orice loc, la colţ de stradă, în tren, în tramvai… o să sesizaţi că oamenii trăiesc în secundar…. Sport, politică, femei, alcool…”

“Cu ce valori operezi, asa rezultate obţii…Cine urăşte, are parte de ură. Cine cleveteşte, va fi clevetit. Demnitatea provoacă demnitate, omenia – omenie, bunătatea – bunătate, curajul – curaj.Cu ce valori operezi, aşa rezultate obţii… Şi oamenii nu operează cu valori frumoase…”

"Cei mai mulţi oameni cred că cred… De unde ştiu asta? De la mine… (râde…) Şi eu am fost ani la rândul în poziţia asta… DAR, când vine o adiere mai puternică, se clatină…Chiar la închisoare, să ştiţi că am stat cu oameni care aveau două doctorate, şi spuneau: ”Fac asta că e frumos, şi nu fac asta că nu e frumos”. Etica lor, aparent frumoasă! DAR, când au venit încercari grele, … au făcut ce nu era frumos… Şi nu au rezistat decât cei care au crezut!… şi nici aceia toţi!!! Cei care au crezut nelimitat!

ad absurdum!!

Să te vezi condamnat pe nedrept…, bătut, înfrigurat, înfometat, denigrat, umilit în toate felurile…! şi totuşi să crezi… Asta e credinţa nelimitată!… De aceea, vroiam sa vă spun, fenomenul acesta al credinţei are o forţă extraordinară!… Noi nu practicăm…, n-o trăim…, dar are o forţă extraordinară! Poate învia şi morţii!!!…”

"Noţiunea de Dumnezeu e indisolubil legată de noţiunea de neam şi de individ. Ca entitate în faţa lui Dumnezeu este neamul, şi, în cadrul neamului, individul. Iar neamurile nu sunt ceea ce voiesc ele, ci, aşa cum spunea un scriitor rus, Soloviov, mi se pare, ceea ce a rânduit Dumnezeu despre ele. Asta e concepţia noastră creştină. Şi, dacă-mi îngăduiţi, am să citez o definiţie a neamului. (…) “Neamul cuprinde: toţi românii aflători în prezent în viaţă, toate sufletele morţilor şi mormintele strămoşilor; toţi cei care se vor naşte români. Neamul are: un patrimoniu fizic – biologic; un patrimoniu material – pământul ţării şi bogăţiile lui; un patrimoniu spiritual care cuprinde concepţia lui despre Dumnezeu, lume şi viaţă; onoarea lui, ce străluceşte în măsura în care neamul s-a putut conforma… concepţiei lui despre Dumnezeu, lume şi viaţă”.Neamul este deci o entitate care-şi prelungeste viaţa şi dincolo de mormânt. Neamurile sunt realităţi şi în lumea aceasta şi în cealaltă.“

"Uniformitatea este moarte… Numai comunismul a vrut uniformitate… Nu e posibilă uniformitatea…. priviţi unde vreţi dumneavoastră, în iarbă, în flori, în trandafiri… uniformitatea este moarte…Şi-n cer este ierarhie… Arhangheli, serafimi, heruvimi, scaune, stăpânii, domnii, puteri, îngeri… Fiecare cu rolul lui.”

"Şeful nu se numeşte, şeful nu se alege… şeful se impune prin virtute!“

(de unde trebuie să înceapă cineva întors de curând la credinţă)

"Totul începe de la mărturisire, spovedanie, cum se spune în popor. Confiere! Ca să clădeşti, trebuie aşternut curat, temelie solidă. Nu poţi porni altfel! Confiere faţă de duhovnic, care are puterea de a lega şi de a dezlega greşelile şi păcatele oamenilor… Şi, când ai conştiinţa că ai aşternutul curat, atunci poţi să clădeşti.”

Pr Atanasie (Sandu) Stefanescu- nascut la Orlea (Oroles=Vulturul), judetul Romanati
http://www.fericiticeiprigoniti.net/parintele-atanasie-sandu-stefanescu?layout=default

2011-09-30T13:53:00.007+03:00

Sfantul Ignatie Briancianinov

DESPRE ÎMPOTRIVIREA SUFLETELOR CĂZUTE FAŢĂ DE RUGĂCIUNE

Spiritele căzute se opun cu violenţă la toate poruncile Evangheliei, dar în mod deosebit rugăciunii, ca şi maică a virtuţilor. Proorocul Zaharia l-a văzut "pe Iosua, marele preot, stând înaintea îngerului Domnului, şi pe Satana, stând la dreapta lui ca să-l învinuiască" (Zaharia 3,l). La fel şi astăzi diavolul se ţine mereu aproape de fiecare slujitor al lui Dumnezeu cu intenţia de a-l împrăştia şi de a-i pângări ofranda duhovnicească, de a nu-i îngădui să aducă jertfă, de a o întrerupe sau a o suprima total. "îngerii căzuţi sunt roşi de invidie faţă de noi, zice Sfântul Antonie cel Mare, şi nu încetează de a pune în lucrare toată răutatea lor pentru a ne împiedica să le ocupăm vechile lor tronuri din cer". în mod deosebit "dracul este foarte invidios, spune Sfântul Nil Sinaitul, faţă de omul ce se roagă, şi recurge la toate vicleniile imaginabile pentru a-l întrerupe".
Diavolul depune tot efortul pentru a ne împiedica de la rugăciune sau pentru a face rugăciunea nefolositoare şi seacă. Pentru acest spirit căzut din înălţimea cerului din pricina mândriei şi a răzvrătirii faţă de Dumnezeu, înveninat de o pizmă şi o ură implacabilă faţă de neamul omenesc, însetat de dorinţa de a-l face pe om să piară, preocupat zi şi noapte de a-l ruina, este de nesuportat ca să-l vadă pe om, fiinţă mizerabilă şi păcătoasă, intrând în dialog cu Dumnezeu însuşi şi reîntorcându-se marcat de pecetea milostivirii Sale, cu nădejdea de a moşteni cerul, cu speranţa de a-şi vedea însuşi trupul său stricăcios transfigurat în trup duhovnicesc. Această perspectivă nu o poate suferi spiritul condamnat pentru totdeauna să se târască şi să se tăvălească, ca într-o mlaştină rău mirositoare în gânduri şi simţăminte exclusiv trupeşti, materiale şi păcătoase, şi care, în sfârşit trebuie să fie aruncat în iad şi închis acolo pentru veşnicie. El turbă de mânie, acţionează cu viclenie şi făţărnicie, face crime şi nelegiuiri. Trebuie să fii prudent şi pus în gardă: numai în caz de extremă necesitate, când ascultarea o cere, poţi face altceva în timpul fixat pentru rugăciune.

Frate preaiubit! Nu lăsa rugăciunea fară un motiv foarte serios. Cel ce neglijează rugăciunea, îşi neglijează mântuirea; cel ce părăseşte rugăciunea îşi pierde mântuirea.
Un călugăr trebuie să fie foarte atent cum îşi organizează viaţa, căci vrăjmaşul încearcă să-l încercuiască din toate părţile cu vicleniile sale, să-l înşele, să-l seducă, să-l tulbure, să-l întoarcă de la calea arătată de poruncile evanghelice, să-l ducă la pieirea vremelnică şi veşnică. Când duci o viaţă atentă şi trează vei înţelege această prigoană înverşunată pe care vrăjmaşul o exercită împotriva noastră cu viclenie şi răutate. Vom remarca că tocmai în momentul când ar trebui să ne rugăm, vrăjmaşul ne aduce alte ocupaţii şi ne sugerează că acestea sunt foarte importante şi nu suferă amânare: în realitate singurul lucru important este ca monahul să se ancoreze în rugăciune. In acelaşi timp lucrăturile vrăjmaşului se întorc în avantajul nevoitorului vigilent: văzând mereu alături de sine pe un ucigaş înarmat cu un pumnal înfricoşător şi gata de a lovi, bietul călugăr neajutorat strigă fără încetare către Dumnezeu Atotputernicul cerându-I ajutor - şi îl primeşte.
Când duhul rău nu reuşeşte să deturneze în favoarea sa timpul hărăzit pentru rugăciune, se strădiueşte să-l fure şi să întineze rugăciunea. Pentru acest lucru se foloseşte de gânduri şi imaginaţii. Cea mai mare parte a timpului, travesteşte gândurile sub masca dreptăţii, pentru a le asigura puterea de pătrundere; imaginaţiilor le dă o formă foarte atrăgătoare. Rugăciunea este furată şi ruinată atunci când, în timp ce te rogi, mintea nu-i cu totul atentă la cuvintele rugăciunii, ci se lasă cuprinsă de gânduri şi imagini împrăştiate. Rugăciunea este întinată atunci când mintea se lasă distrasă de la rugăciune, fixându-şi atenţia asupra gândurilor şi imaginaţiilor păcătoase sugerate de către vrăjmaşul. Atunci când îţi vin gânduri şi imaginaţii păcătoase nu le acorda nici o atenţie. De îndată ce mintea ta le sesizează, închide-o în cuvintele rugăciunii şi, printr-o rugăciune fierbinte şi atentă, imploră-L pe Dumnezeu să-i împrăştie pe vrăjmaşii tăi.
Spiritul cel rău îşi organizează trupele cu o abilitate remarcabilă. In faţă se află gândurile îmbrăcate în haina adevărului şi dreptăţii şi imaginile pe care un ascet fără experienţă le poate socoti, nu numai inofensive, de inspiraţie duhovnicească sau chiar arătări sfinte şi cereşti. După ce mintea le-a primit, şi şi-a pierdut libertatea, comandantul trupelor răufăcătoare aruncă în luptă imaginaţiile în mod voit păcătoase. "După gândurile nepătimaşe, zice Sf. Nil Sorski, vin gândurile pătimaşe: dacă le laşi pe primele să intre, le dai prilej şi celorlalte să forţeze intrarea".

După ce de bunăvoie mintea şi-a pierdut libertatea, de la prima întâlnire cu vrăjmaşii, rămâne dezarmată, slăbită, înlănţuită, nefiind în stare să depună cea mai mică rezistenţă în faţa vrăjmaşilor. Este repede învinsă şi n-are decât să se supună şi să rămână în robie.
Cînd te rogi, trebuie neapărat să-ţi închizi mintea în cuvintele rugăciunii şi să înlături orice gânduri, fie bune, fie rele. Orice gând, oricum s-ar travesti, din moment ce ne distrage de la rugăciune, aparţine armatelor străine şi este trimis "ca să înfrunte pe Israel" (l Regi l7,25).
In războiul nevăzut pe care îngerul căzut îl duce împotriva oamenilor, mai ales cu ajutorul gândurilor şi imaginaţiilor, se sprijină pe afinitatea reciprocă ce uneşte păcatele între ele. Acest război nu încetează nici ziua nici noaptea, dar se înteţeşte atunci când nu ne sculăm la rugăciune. Atunci, ca să ne exprimăm în graiul Sfinţilor Părinţi, diavolul adună de peste tot gândurile cele mai împrăştiate şi le porneşte asupra sufletului nostru. La început ni-i reaminteşte pe toţi cei care ne-au necăjit sau ne-au rănit; ne alcătuieşte un tablou cât mai viu al criticilor şi al înfruntărilor la care ne-au supus; ne sugerează faptul că ripostându-le, nu vom face altceva decât să ne satisfacem un elementar act de dreptate, de bun simţ, de autoapărare, de necesitate. Este limpede că vrăjmaşul încearcă să zdruncine însăşi temelia rugăciunii-bunătatea şi blândeţea-pentru ca edificiul să se prăbuşească de la sine. Iată cum se petrec lucrurile: omul plin de pizmă şi care nu iartă greşelile aproapelui său, este absolut incapabil să se concentreze la rugăciune şi să ajungă la înduioşarea inimii. Gândurile mâniei împrăştie rugăciunea; o împrăştie în toate părţile, precum o rafală de vânt împrăştie seminţele pe care agricultorul le seamănă în ogor. Atunci ogorul sufletului nostru rămâne neînsămânţat, şi toată strădania nevoitorului e fără rod. Este foarete bine cunoscut faptul că temelia unei rugăciuni rodnice constă în iertarea ofenselor şi suferinţelor pe care le-ai suferit, în înlocuirea criticii pe care o faci altora cu o înţelegere binevoitoare şi, în sfârşit, în a te judeca pe tine însuţi.
Adesea, când ne aşezăm la rugăciune, vrăjmaşul ne aduce gânduri şi imaginaţii de reuşită pământească: ne prezintă slava omenească pe care, în sfârşit, o să o primim ca răsplată a virtuţilor pe care oamenii ni le recunosc; alteori ne arată tabloul, tot aşa de seducător, al bogăţiilor pe care le vom avea, şi care ne vor ajuta să creştem în virtute. Amândouă evocările sunt mincinoase. Ele sunt în contradicţie directă cu învăţătura Mântuitorului, şi constituie un mare pericol pentru ochiul interior ce le contemplă şi chiar pentru suflet, care devine infidel faţă de Domnul său, lăsându-se sedus de către asemenea năluciri sugerate de diavolul.
în afara crucii lui Hristos nu există biruinţă pentru un creştin.
Domnul a zis : "Slavă de la oameni nu primesc... Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? (Ioan 5,4l-44). Când faceţi fapte bune "nu fiţi ca făţarnicii" (Matei 6,l6), care fac binele pentru slavă deşartă, care aşteaptă laudă de la oameni pentru virtuţile lor şi îşi pierd răsplata veşnică (Matei 6,l-l8). "Să nu ştie stânga ta (adică slava deşartă) ce face dreapta ta (adică voinţa călăuzită de poruncile evanghelice) şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie" (Matei 6,3 şi l8). "Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona" (Matei 6,24). "Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, nu poate să fie ucenicul Meu" (Luca l4,33).
Trebuie să remarcăm faptul că diavolul, atunci când L-a ispitit pe Dumnezeu-Omul, î-a sugerat gândul plin de mândrie de a deveni celebru făcând o minune în public şi a încercat să-i pună în faţa ochilor posibilitatea de a ocupa poziţia cea mai puternică şi înaltă. Domnul a refuzat amândouă alternativele (Matei 4 şi Luca 4). Ne-a arătat că la desăvârşire nu se poate ajunge decât pe calea cea strâmtă a renunţării şi a umilinţei, cale mântuitoare pe care El însuşi a trasat-o. Trebuie să urmăm exemplul şi învăţătura Domnului care a respins gândul de mărire şi de bogăţie pământească. Trebuie să refuzăm plăcerea pe care ni-o provoacă închipuirile de acest fel, căci ele distrug în noi, concentrarea minţii şi atenţia din timpul rugăciunii şi deschid porta părerii de sine şi a împrăştierii. Dacă primim gândurile şi imaginaţiile de mândrie, de zgârcenie şi de dragoste faţă de lume, dacă nu le respingem, ci le cultivăm şi ne desfătăm cu ele, intrăm în comuniune cu satana şi puterea lui Dumnezeu care ne ocrotea se retrage de la noi. Când vrăjmaşul vede că ne-a părăsit ajutorul lui Dumnezeu, el porneşte împotriva noastră două mari atacuri: cel al gândurilor şi imaginaţiilor desfrânate, precum şi cel al tristeţii. Dacă rezistăm la primul, nu vom rezista la al doilea. Este exact ceea ce spune o maximă a Părinţilor: Dumnezeu îi îngăduie lui satan să ne calce în picioare până când devenim smeriţi.

Este clar că gândurile de ură, de a-i judeca pe alţii, de slavă şi de reuşită pământească, au la origine mândria. Lepădând aceste gânduri, lepădăm în acelaşi timp mândria. Când smerenia se instalează în suflet, ea expulzează mândria. Smerenia este maniera de a gândi a lui Hristos şi din ea se naşte focul Sfântului Duh, prin care se nimicesc şi se alungă din suflet toate patimile.
Invaziei gândurilor desfrânate şi plictiselii îi urmează tristeţea, nesiguranţa, deznădejdea, împietrirea, orbirea, hula şi disperarea. Dacă prinzi gustul dorinţelor trupeşti, urmările vor fi foarte grave., Părinţii numesc aceste dorinţe profanatorii templului duhovnicesc al lui Dumnezeu. Dacă ne desfătăm cu ele, harul lui Dumnezeu ne părăseşte pentru mult timp şi gândurile şi imaginaţiile păcătoase capătă un ascendent foarte puternic în noi. Ne covârşesc şi ne ameţesc în aşa măsură încât nu vom putea atrage harul din nou, decât printr-o pocăinţă sinceră şi printr-un refuz de a ne lăsa cuprinşi de sugestiile vrăjmaşului. Un călugăr atent va cunoaşte toate aceste lucruri din experienţă.
Cunoscând strategia şi tactica vrăjmaşului în lupta sa contra noastră, ne putem organiza rezistenţa în consecinţă. Nu vom judeca şi nu vom condamna sub nici un pretext pe semenul nostru şi vom ierta altora greşelile. Din momentul în care va încolţi în noi un gând de răutate contra aproapelui nostru, ne vom întoarce către Dumnezeu rugându-ne pentru el, cerându-i lui Dumnezeu să fie milostiv cu el şi în veacul acesta şi în cel viitor. Vom renunţa la noi înşine, adică la slava ce ne vine de la oameni, la confortul pământesc şi la tot felul de avantaje, şi ne vom lăsa total în voia lui Dumnezeu, mulţumindu-I şi preamărindu-L pentru trecutul şi prezentul nostru şi punând în mâinile Sale viitorul nostru.
O asemenea atitudine şi o asemenea orientare ne va sluji, va fi temelie pentru rugăciune. înainte de a începe rugăciunea, să ne smerim în faţa fraţilor noştri, să na reproşăm nouă înşine faptul de a-i fi smintit, şi să continuăm să facem acest lucru pentru păcatele noastre. Să începem rugăciunea prin a ne ruga pentru vrăjmaşi. Să ne unim prin rugăciune cu umanitatea întreagă şi să-L rugăm pe Dumnezeu să aibă milă de noi şi de lumea întreagă, nu pentru că noi suntem vrednici să ne rugăm pentru lume, ci pentru a împlini porunca iubirii care ne este prescrisă :" rugaţi-vă unii pentru alţii" (Iacov 5,l6).
Cu toate că adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu au de luptat cu multe sugestii păcătoase aduse de satan şi care răsar din firea noastră atinsă de cădere, mâna atotputernică a lui Dumnezeu este mereu prezentă pentru a-i sprijini şi a-i călăuzi. Lupta însăşi este foarte folositoare, căci ea îi dă posibilitatea călugărului să dobândească o experienţă monahală, o cunoştinţă clară şi profundă a ravagiilor provocate firii omeneşti, de către păcat şi de către îngerul căzut; aceste cunoştinţe îl fac pe ascet să aibă o inimă blândă şi smerită, să se plângă pe sine şi lumea întreagă.

Sfântul Pimen cel Mare ne povesteşte despre Sfântul Ioan Colov, nevoitor plin de Duhul Sfânt, că rugându-se îndelungat lui Dumnezeu, a contenit lupta provocată de neputinţa firii umane căzute. I-a relatat acest lucru unui bătrân dăruit cu un deosebit discernământ duhovnicesc, zicându-i: "mă odihnesc şi nu am nici un război. Şi i-a zis lui bătrânul: du-te, roagă-te lui Dumnezeu, ca să-ţi vină războiul şi zdrobirea şi smerenia pe care le aveai mai înainte! Că prin războaie sporeşte sufletul. Deci, s-a rugat şi după ce a venit războiul, nu s-a mai rugat să-l ia de la dânsul, ci zicea: dă-mi Doamne răbdare în războaie!".
încredinţându-ne pe de-a-întregul voii lui Dumnezeu, ne arătăm dispuşi să-i împlinim voia. Prin rugăciune stăruitoare să-i cerem lui Dumnezeu capacitatea de a-i împlini voia, să-i cerem ca voia Sa, în ce ne priveşte, să se facă mereu.
Dumnezeu rămâne nedespărţit de cel ce se lasă în voia Sa. Orice atlet al lui Hristos simte acest lucru, şi poate mărturisi că-i adevărat, atunci când se luptă după rânduială, când se luptă lăsându-se călăuzit de Evanghelie.

Binecuvantarea Domnului peste voi, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor !

Cantare si cantarire!

2011-09-28T10:01:00.008+03:00

M-au uimit schimbarile pe care le-am gasit in cateva biserici ortodoxe privind randuiala Sfintei Liturghii, sunt probabil schimbarile acestor vremuri, de pilda un preot (ba mai multi, din parohii te miri de unde) incep Sfanta Liturghie aproape de ora 10 a diminetii ( In timpul Sfintei Liturghii pogoara Duhul Sfant, aceasta bucurie s-a petrecut la Ceasul al III lea - adica ora 9 a diminetii , cand Sfantul Duh a pogorat asupra Apostolilor)si se termina repede, aceasta e o mare greseala sa scurteze Sfanta Liturghie, iar intr-o manastire,pe ale caror locuri s-au petrecut minuni intr-o vreme trecuta, care de curand a devenit manastire de maici, Apostolul este citit de una dintre maici, chiar daca in preajma se afla un barbat.(Un canon bisericesc -TRULAN-stabileste ca femeile nu propovaduiesc cuvantul Domnului in biserica).Urmand exemplul stramb de la manastire, o femeie din corul bisericii dintr-un satuc , a vrut si ea sa spuna Apostolul in biserica satului si preotul nu s-a impotrivit.
Si uite asa sminteala dupa sminteala, schimbam noi oamenii, din neascultare, nu doar Sfintele Liturghii , ci toata randuiala cea buna.

Iata ce scrie in Pateric, la avva Pamvo:
,,Vor veni zile cand crestinii vor strica cartile sfintelor Evanghelii si ale sfintilor apostolic si ale sfintilor apostoli si ale dumnezeiestilor prooroci.
Napadirile paganilor si pornirile noroadelor, neastamparul imparatilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugarilor. Vor fi egumeni nebagand de seama de mantuirea lor si a turmei, osardnici toti si silitori la mese si galcevitori, lenesi la rugaciunisi la clevetiri osardnici, gata spre a osandi vietile batranilor si cuvintele lor.
Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de fetele celor puternici, judecand judecati cu daruri, nepartinind pe cel sarac la judecata , necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Va intra inca si in norod necredinta, curvie, uraciune, vrajba, zavistie, intaratari, furtisaguri si betie.”
Asadar episcopi slugarnici, care se vor inhaita cu conducatori nelegiuiti – exact asa cum face patriarhul satanei care s-a inhaitat cu masonii fara dumnezeu care au furat conducerea tarii. Ieri am sarbatorit pe sfantul voievod Neagoe Basarab. Iata un capitol din viata tatalui sau, pe care patriarhul Nifon l-a mustrat aspru la un moment dat:
"Dupa cinci ani de pastorire, s-a ivit o neintelegere intre domn si mitropolit. Nifon l-a mustrat aspru pe domn (Radu voda, tatal lui Neagoe Basarab), spunandu-I ca el, intai-statator nu este bine sa dea pilda rea supusilor sai.Sfantul i-a zis: “Oare asa ne-a fost intelegerea cand m-ai rugat sa vin si sa pun randuiala in tara aceasta ? Atunci domnitorul l-a alungat si a dat porunca sa nu-l mai cinsteasca nimeni ca mitropolit si nici sa-I dea adapost. Nifon a zis: “Rau faci. Eu voi pleca, dar peste tara aceasta vor veni mari necazuri si ma veti cauta, dar eu nu voi mai fi in viata”.
S-a retras intr-o coliba la o margine de padure, unde era cercetat de fiul domnitorului – de Neagoe, pe care sfantul il povatuia cum sa conduca poporul atunci cand va ajunge domn.
Dupa ce Neagoe Basarab a ajuns la domnie, a adus cu cinste Moastele Sfantului Nifon din Sfantul Munte in Tara Romaneasca , le-a depus la mormantul domnitorului Radu si-a dat porunca sa se faca priveghere de toata noaptea. In timpul Privegherii, atipind domnitorul putin din cauza ostenelii a vazut in vedenie ca s-a deschis mormantul lui Radu si se vedea trupul lui negru si rau mirositor, curgand din el puroi si putreziciune. Neputand domnitorul sa sufere acea priveliste, s-a rugat Sfantului sa-si faca mila de nefericitul Radu (tatal sau). Apoi vede apa curata iesind din racla Sfantului Nifon si pe Sfant, care spala trupul lui Radu. Dupa spalare, Radu a devenit frumos si stralucit. Apoi l-a inchis din nou in mormant si venind spre Neagoe, i-a zis: “Iata, fiule, ca am ascultat rugaciune ta. Iti poruncesc sa ai pace intotdeauna cu poporul tau, iar moastele mele sa le trimiti din noi la manastirea mea, pentru mangaierea fratilor ce vietuiesc acolo”. Apoi a intrat iarasi in racla. Desteptandu-se domnitorul Neagoe, a dat slava lui Dumnezeu si Sfantului Nifon. Apoi, cu voia parintilor de la Dionisiu ce insoteau moastele, a oprit capul si mana Sfantului Nifon si a dat in locul acestora mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul, imbracata in aur.
Cit a trait, domnitorul Neagoe Basarab purta cu el capul si mana Sfantului Nifon; (Din cartea “Pe jos in rugaciune prin Athos, a diaconului Gheorghe Babut – pagina 122)- fragment primit prin vrednicia si harnicia Mariei , sora intru Iisus Hrisoto Domnul

La Biserica Sfantul Apostol Andrei din Dr.Taberei , Sfanta Liturghie este dupa randuiala, parintele Nicolae Popescu face si cateheza, penru cei care doresc sa gaseasca raspuns la intrebarile care-i framanta, in plus pentru cei care vor sa se casatoreasca , slujba cununiei costa doar 20 de lei cu un singur preot sau 40 daca participa doi preoti.

Sfanta Liturghie dupa randuiala am avut bucuria sa intalnesc si la Valea Macesului-jud Valcea, intr-o bisericuta mica , mica, mica , unde atat mirenii cat si preotul au primit pe calatori cu multa dragoste, dar si in localitatea MIEREA.Intamplator cum numai Dumnezeu face sa ni se para, calatori fiind , acolo ne-am oprit la vremea Sfintei Liturghii.Va doresc tuturor sa va dea Dumnezeu toate Darurile Duhului Sfant.

,,Ultimele sfaturi pe care ni le-a dat Părintele Adrian duminică, la precedenta întâlnire, au fost: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.”.``

http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/09/parintele-adrian-fageteanu-s-mutat-la.html

2011-09-26T10:00:00.006+03:00

,,Nu cred în poveşti cu energii, bioenergii, aure, sfere şi alte aiureli dar magnetismul ăsta l-am simţit cu toţii, mai ales cei care au stat lîngă el``

http://agenda.liternet.ro/articol/13913/Catalin-Sava/Jurnal-de-agendist-XII-Festivalul-Enescu-2011.html

`Rugaciune inainte de culcare
1. "Doamne, îţi mulţumesc şi te binecuvântez pentru că astăzi..."
şi fiecare spune ce motive are să-i mulţumească şi să-l binecuvânteze pe Dumnezeu pentru ziua respectivă.
2. "Doamne, ajută-ma să iert cum ierţi Tu, vino Tu în mine şi iartă pe:..."
şi punem pe cei pe care avem a-i ierta pentru ziua respectivă, care ne-au greşit nouă în ziua respectivă, mai mult sau mai puţin. Noi credem că nu este important, dar orice privire sau orice strâmbătură poate să ne rănească, şi este bine să iertăm.
3. "Doamne, iartă-mă pe mine pentru că:..."
de-abia după aceea zicem asa, pentru că aşa ne învaţă Dumnezeu în rugăciunea "Tatăl nostru".
4. "Doamne ajută-mă, că mâine:...",
şi aici, la ultimul punct spunem ce dorinţe avem noi pentru mâine.

"Şi seară de seară, făcută această rugăciune, ea aduce o lucrare, lucrează în noi Dumnezeu, cu mila Lui, ceva de care noi ne bucurăm fără să fim foarte mândri sau să credem că este lucrarea noastră. "

Rugaciune spusa de Maica Siluana

de la o ... ramura inflorita

2011-09-23T10:35:00.006+03:00

Cuvanta de invatatura: Se spune că UN CUI poate salva o potcoavă; O POTCOAVĂ poate salva un cal; UN CAL poate salva o bătălie; O BĂTĂLIE poate salva O ŢARĂ. Aşadar să avem grijă de toate cele mărunte şi neînsemnate, pentru că de multe ori în ele se ascund cele mari şi importante.

Anul acesta , care nu s-a sfarsit inca, s-au facut in jur de 100 000 avorturi.
Dintre ei cei mititei , cate cuie ne-a trimis Dumnezeu si ce deinteresati am fost noi cu totii , nu doar cei care s-au dus de-au platit arginti ca sa li se ucida copiii in burtica,nu doar cei care au primit arginti ca sa ucida copiii trimisi de Dumnezeu, ci noi ceilalti care nefiind in situatia lor am stat si ne-am uitat si n-am zis nimic si n-am indreptat si nu am strigat ca de frica apelor,, Fugiti!`` ori de frica focului,,fugiti!``
Am cunoscut un medic ( de fapt am cunoscut mai multi)foarte bolnav.Cand si-a dat seama ca mare pacat e inaintea Lui Dumnezeu uciderea de prunci , ar fi vrut sa aiba toate bolile din lume si nici asa nu era destul ca sa-si spele mainile dupa cate avorturi facuse.Sigur ca este un medic blamat , luat peste picior si prea putin respectat acum, dar el e cel mai fericit sa primeasca picioare...oriunde.Mare dar de la Dumnezeu sa-ti poti plange pacatele.
Mare dar lacrimile.
O lacrima. Ce neinsemnat lucru !
Un copil...ce dar minunat!
Un dar...orice dar, ce neinsemnat lucru!
M-a sunat o ,,Ioana``sa-mi spuna ca s-a gandit cu bun gand la mine...ce dar minunat.
Un gand bun e ca un copil.
Un om bun e ca un copil, un om bun e un copil.

http://cuvioasacasiana.wordpress.com/2011/09/21/cuvantul-lui-dumnezeu-despre-neosandire/

,,Mantuitorul Iisus Hristos ne invata: Nu judecati ca sa nu fiti judecati. Caci cu judecata cu care judecati veti fi judecati, si cu masura cu care masurati vi se va masura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama? Sau cum vei zice fratelui tau: Lasa sa scot paiul din ochiul tau si iata barna este in ochiul tau? Fatarnice, scoate mai intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau (Mt. 7, 1-5).``

Si ascultandu-L pe Dumnezeu , roadele nu vor intarzia...roadele pamantului, ale pantecelui, ale sufletului.

Tacute

2011-09-16T00:39:00.010+03:00

(,,Sau taci sau zi ceva mai bun decat tacerea!``)

2011-09-10T11:19:00.010+03:00

Stau in cort cu aparatul la ochi.Care trece prin fata si ma scoate din prizonieratul dulce la care ma subjuga marea,imediat il fac si eu prizonier in fotografiile mele.E un fel in care si marea devine prizoniera prizonierilor.

Aveam o rochie alba, dintr-o panza usoara de in, vantul croise si el marii o rochie alba, spumoasa, niciunui muritor nu-i era ingaduit sa-i calce faldurile.Cum se apropia unul de tivul ei, fluierul coleric al salvamarului il facea pe inotator sa-si infiga bine varful picioarelor in nisip si sa dea aprig din maini rotativ ca sa nu depaseasca macar cu un milimetru ,,fluierul`` de hotar.,,Jap,jap !`` ar fi urmat daca nu ma apropiam de salvamar si de omul ,,picior de pasare``si sa le spun : salvamarului , ca eu l-am inselat pe om, omului ca el s-a inselat crezand ca rochia mea larga , alba, luata de vant ar fi putut sa fie steguletul alb care sa-i permita lui ...aruncarea in valuri.

VASILE SEICARU - Aruncarea in valuri

Asculta mai multe audio diverse

http://www.pateric.ro/vii-despre-inselare/
sau
http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfantul_ignatie_briancianinov-despre_inselare.htm

,,Ucenicul: Fa-ma sa inteleg intocmai si in amanunt cele despre inselare. Ce este inselarea ?

Staretul: Inselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna. Inselarea este starea in care se afla toti oamenii, pana la unul, stare nascuta din caderea pro- toparintilor nostri. Cu totii suntem in inselare (incepu- tul celui de-al treilea Cuvant al Preacuviosului Si- meon, Nou! Teolog, ed. Pustiei Optina, l852). Consti- inta acestui fapt este cea mai de nadejde pavaza im- potriva inselarii. Cea mai mare inselare este a te crede liber de inselare. Cu totii suntem inselati, cu totii sun- tem amagiti, cu totii ne aflam intr-o stare mincinoasa, avand nevoie sa fim sloboziti de catre adevar; iar Adevarul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, l4-32). Sa ne facem ai acestui Adevar prin credinta in El; sa strigam prin rugaciune catre acest Adevar - si El ne va scoate din prapastia amagirii de sine si a amagirii de catre demoni. Jalnica este starea noastra. Ea este temnita din care ne rugam sa fie scos sufletul nostru, "ca sa se marturiseasca numelui" Domnului. (Ps. l4l, l0). Ea este acel pamant intunecat in care a fost surpata viata noastra de catre vrajmasul care ne pizmuieste si ne prigoneste (Ps. l42, 3). Ea este cugetarea trupeasca (Rom. 8, 6) si stiinta cea cu nume mincinos ( l Tim. 6, 20), de care a fost molipsita intreaga lume, care nu-si recunoaste boala, numind-o sus si tare sanatate infloritoare. Ea este "trupul si sangele", care "nu pot sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu" ( l Cor. l5, 50). Ea este moartea vesnica, tamaduita si nimicita de Domnul Iisus, Care este "Invierea si Viata" (Ioan ll, 25). Astfel este starea noastra. Privelistea ei este o noua pricina de plans. Cu plangere sa strigam catre Domnul Iisus ca sa ne scoata din inchisoare, sa ne traga din prapastiile pamantului, sa ne smulga din falcile mortii. "Domnul nostru Iisus Hristos", spune Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, "de aceea S-a si pogorat la noi, pentru ca a vrut sa ne scoata din robie si din cea mai amarnica inselare" (Inceputui Cuvantului al 3-lea).``

cuvinte

2011-09-08T08:02:00.012+03:00

IPS Bartolomeu Anania - Predica la Nasterea Maicii Domnului

Asculta mai multe audio diverse

dis de dimineata l-am gasit pe pr Arsenie Papacioc in vizita aici: http://vlad-mihai.blogspot.com

la 40 zile de la nasterea in cer a arhimandritului Arsenie Papacioc.

RUGACIUNE
de Mihai Eminescu

Craiasa alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

http://ramurainflorita.blogspot.com/2010/08/agni-parthene-fecioara-curata-rugaciune.html

Biserica Manastirii Techirghiol

o parte din intregul care este marea neagra, care mare neagra e o parte din marile pamantului ....intregul e Dumnezeu

2011-09-06T09:18:00.018+03:00

Ea isi asteapta iubirea sa apara de undeva din spumele marii.Pana una alta tricoteaza lung cu privirea depanand lung o poveste de dragoste.

Marea te hraneste, marea iti aduce la mal barbatul iubit, iar el are un bostan in larg unde cresc lubenite mari cat roata carului mare.

Tot marea , desi unora nu le place ca e plina de gunoaie, el ...inginerul muierii rabdatoare, se bucura de partea buna a lucrurilor si decide sa-si construiasca un adapost ...cu ce aduce marea la mal.

Cand sunt valuri prea mari si nu poate iesi la ,,vanat`` pe mare, mai face bani si pictand cate un portret.Ei , muierii nu-i e usor , e tematoare , e geloasa, dar el barbatul stie cum se tine o casa , greu , greu dar frumos, cu frumosul, cu frumoasa, cu ce-ti da marea ...practic.

Mai bine sa picteze un peisaj, sa evite geloziile , discutiile , ce rost au? ...se poate trai si din peisagiu.

Dragostea trece prin stomac, dupa ce-ai pus carca la munca. Ea stie cum sa-i oblojeasca si stomacul si carca!O muiere pe cinste!( ,,muiere = a inmuia inima barbatului``-Amza Pellea)

Apropos de Amza Pellea , de muierea si de barbatul din povestea de dragoste , care privesc cu pasiune filme bune, aseara revazui un film extraordinar , la TVR3

Duios Anastasia trecea

http://www.tvr.ro/film_descriere.php?id=72327

M

2011-09-04T21:53:00.008+03:00

Marea.
Marea Neagra.
Marea Neagra , tarmurile romanesti.
Benzi colorate in apa.Tarmul de nisip.Scoici si pietre.
Gunoaie.
Iarba de mare.
Caini de tot soiul, oprindu-se pe cate-un damb de nisip acoperit de iarba proaspata de mare.Aproape toti in acelasi loc.Ce civilizati!
Marea.
Marea, in benzi colorate, verde, gri, negru, albastru, nisip copt de toamna.
Marea mea zbuciumata , sufletul meu, benzi colorate, scoici , pietre , gunoaie.
Marea grecilor albastra, curata , rece, linistita, cuceritoare.
Marea mea neagra , cu adancuri colorate , cu benzi asortate la suprafata, cu nisip , cu scoici si pietre si pescarusii care zboara paralel cu marea, uneori se lasa rapid in jos si ciupesc ca de pe o creanga un fruct mic, picaturile de val.

Noi stam lipiti unii de altii , culcati la pamant.

Acum stam la soare, dar alteori stam altfel culcati la pamant, trantiti ar fi cuvantul potrivit.
Zbuciumati, neintelesi, aproape de credinta ca suntem singuri.
Marea.
Marea mea zbuciumata , neinteleasa,aratata cu degetul ca e urata, ca e murdara , ca e plina de iarba puturoasa,marea mea plina de benzi colorate si de culori in adancuri, de scoici si pietre in forma de ...si chiar in forma de inima.
Sub pietrele in forma de inima, stau linistiti sub pamant cei plecat dintre noi.
Ei sunt niste soldati.Se tin alaturi , os langa os , asa cum pe plaja , la soare , lungiti cu fata in sus stau doi indragostiti, idilici.Nici unii nici altii nu-si vorbesc.Trebuie ca ei sunt stramosii mei , care apara pamantul in adancuri, de caderile dincolo de ei , unde nu mai e Dumnezeu.
Ai vazut , cand calci pe pietre sub forma de inima, tu nici nu stii ca de fapt soldatii te apara sa nu cazi in fundul pamantului, acolo e zbuciumul mortii.

Marea.
Marea mea frumoasa , zbuciumata cu valuri albe, benzi colorate, adancuri de curcubeu , scoici si pietre.Si gunoaie!
Zbucium -Z` bucium!

,,Sara ...
Buciumul suna ...``

Dimineata clopotul!
Aud si toaca!
E chemarea la Sfanta Liturghie! E chemarea ingerilor care vestesc in tot pamantul,intalnirea cu Dumnezeu, cu Maica Domnului,cu toate cetele ingeresti, cu cei de pe pamant si cu toti cei plecati de pe pamant care s-au facut oase soldati sub pamant si cu sufletul aparatori in cer ai Lui Dumnezeu.
Biserica e la capatul strazii pe stanga.
Cat timp urc strada in rampa il cunosc pe Liviu Vasile, ne despartim si el imi da o carte ,,Un fel de piua: 2 mai si Vama Veche``La cuprins ...,, Biserica din Vama Veche.
In curte sunt flori si o salcie.Clopotul si toaca intr-o statura inalta si aplecata prin clopot catre cel ce intra pe poarta iti aminteste ca aici e pace si ti se inmoaie inima.
Un arc de triumf cu bucati de piatra din muntii Dobrogei, un clopot mic , gatat firesc cu usuratatea cu care-ti agati cheile intr-un cui cu un cap cat gamalia de ac..Ce miros au pietrele ?Nu deslusesc! Intru in biserica, in pridvor o piatra cu o expresie istorica, dramatica si Z`BUCIUM imi arata ca acela e locul unde o sa stau azi.
O piatra pe care sa-ti sprijini fruntea intr-un punct numit ,,rugaciune``!Un punct fix!Un punct de sprijin!

http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/05/o-batrana-din-tara-fagarasului-suntem.html
,,O batrana din Tara Fagarasului: "Suntem mulţi, suntem răi şi suntem proşti ca noaptea! Altfel n-am mai trage căruţa asta, care-i timpul, în trap (numa pentru ca să-l depăşim pe vecinul)... Am merge la pas, în plimblare şi ne-am ruga la Dumnezău Drăguţu"

2011-09-03T13:30:00.004+03:00

CUM SĂ NE MÂNTUIM? DUPĂ ÎNVĂŢĂTURA SFINŢILOR PĂRINŢI. Să ne silim a fi noi înşine!
După Sfinţii Părinţi, unul dintre cele mai importante lucruri, pe care cei mai mulţi dintre noi nu-l cunoaştem, în ceea ce priveşte războiul nevăzut cu vrăjmaşul nostru, diavolul, este faptul că, atîta vreme cît sîntem ţinuţi de patimi, nu noi sîntem cei ce gîndim şi cuvîntăm în mintea noastră şi simţim în sufletul nostru, ci vrăjmaşul diavol este cel care ne insuflă acele gînduri şi simţiri pătimaşe. De aceea nici nu sporim duhovniceşte, căci diavolul - care gîndeşte în locul nostru, fiindcă noi îl lăsăm să o facă, din cauza neştiinţei noastre - nu ne va da decît gînduri şi simţiri deşarte şi pierzătoare de suflet (lăsîndu-ne totuşi impresia că acelea sînt propriile noastre gînduri). De aceea, se întîmplă să nu avem conştiinţa limpede a ceea ce am făcut în trecut, sau să nu asimilăm prea mult din cele citite; pentru că, în cea mai mare parte a timpului, nu am fost noi înşine, aceasta întîmplîndu-se – repetăm - atîta vreme cît stăm liniştiţi în patimile noastre. Şi, dimpotrivă, aşa se face că, atunci cînd conştiinţa ne mustră, ne pare rău de faptele rele săvîşite, ceea ce arată că atunci ne regăsim pe noi înşine.
În vechime, despre lucrul acesta au vorbit Sfîntul Diadoh al Foticheii şi Sfîntul Macarie cel Mare; mai apoi, Sfîntul Ioan Scărarul, iar mai aproape de zilele noastre, Sfîntul Ignatie Briancianinov şi Sfîntul Teofan Zăvorîtul. Iată ce zice Sfîntul Teofan Zăvorîtul în legătură cu cele spuse mai sus: „Grăbiţi-vă să vă deosebiţi de vrăjmaş şi să vă faceţi potrivnici lui. În lupta duhovnicească nu e la fel ca în aceea trupească. În cea trupească, vrăjmaşul vine în faţa ta şi îl vezi; dar în lupta duhovnicească atît vrăjmaşul, cît şi noi sîntem în acelaşi suflet şi în aceeaşi inimă, şi tot necazul ne vine în cea mai mare parte din faptul că nu ştim să-l deosebim pe vrăjmaş de noi înşine şi să ne despărţim de el. Noi credem că mişcarea pătimaşă care ne tulbură ne reprezintă pe noi, firea noastră, că e o cerinţă firească, ce trebuie satisfăcută - în vreme ce ea nu ne reprezintă pe noi, firea noastră, ci pe vrăjmaşul nostru cel venit de aiurea. Această rătăcire este izvorul tuturor căderilor noastre în păcat şi al tuturor faptelor noastre greşite. Dacă am reuşi să deosebim patima de noi înşine, ca pe ceva duşmănos nouă, nu ne-am îndupleca s-o satisfacem, ci am fi însufleţiţi de ură şi împotrivire faţă de ea.”
Aşadar iată de aici nevoia nesmintită de a lua aminte la noi înşine, de a deosebi gîndurile noastre de gîndurile diavoleşti. Şi putem face aceasta, dacă fiecare gînd ce ne trece prin minte îl punem de prima dată în legătură cu Mîntuitorul, cu voia Sa în ceea ce ne priveşte, prin rugăciunea cea de toată vremea făcută către El („Doamne Iisuse... ”) şi prin celelalte rugăciuni şi citiri ale cărţilor sfinte, spre a ne curăţi astfel mintea şi a o ocupa mereu cu gînduri duhovniceşti; ca nu cumva, în lipsa lor, cele drăceşti, care ne sînt mereu insuflate de către diavol, să o îndepărteze de adevăr şi să o facă să creadă că este ea însăşi, iar nu vrăjmaşul ei, diavolul.
Suprapunerea gîndurilor diavoleşti peste acelea ale minţii noastre este cu atît mai greu de văzut (mai ales de cei ce n-au habar de lucrul acesta), cu cît (după cum spunea Cuviosul Părinte Leonid de la Optina), atunci cînd gîndeşte în locul nostru, vrăjmaşul nu zice: „Fă cutare lucru, sau cutare! - ci: Mi-ar plăcea să fac cutare lucru”, ca şi cum am vorbi noi înşine. Pentru a depărta pe vrăjmaşul din mintea noastră, ne-ar fi de foarte mare ajutor dacă am ieşi din starea de trîndăvie a minţii, dacă am vorbi mereu cu noi înşine şi cu Dumnezeu, folosindu-ne neîncetat de osîndirea de sine. Şi chiar dacă, la început, facem acest lucru mecanic, cu timpul ajungem să-l împlinim cu toată simţirea şi voinţa noastră, întărind astfel în noi fapta bună a smereniei, virtute pe care diavolul n-o mai poate imita, fiind singura în stare să ne păzească de a cădea în vreuna din cursele sale. Iată ce spune în acest sens Sfîntul Ignatie Briancianinov: „Defăimarea de sine are, la începutul îndeletnicirii cu ea, caracterul unui mecanism inconştient, adică este rostită numai de limbă, fără cine ştie ce împreună-simţire a inimii, chiar împotriva simţămîntului acesteia; după aceea, puţin cîte puţin, inima începe să se obişnuiască a simţi potrivire cu cuvintele defăimării de sine; în cele din urmă, defăimarea de sine ajunge să fie rostită din tot sufletul, cu un îmbelşugat simţămînt de plîns, să micşoreze înaintea noastră şi să ascundă de noi neajunsurile şi greşelile aproapelui, să ne împace cu toţi oamenii şi cu toate împrejurările, să adune în lucrarea pocăinţei gîndurile împrăştiate prin toată lumea, să aducă o rugăciune trezvitoare, plină de străpungere, să însufleţească şi să înarmeze răbdarea cu o nebiruită putere.” Şi, puţin mai departe, zice astfel: „Minunat lucru! Începînd să ne defăimăm pe noi înşine în chip mecanic, silit, sfîrşim prin a ajunge la o defăimare de sine atît de convingătoare şi care lucrează asupra noastră într-un chip atît de puternic, încît cu ajutorul ei răbdăm nu doar necazurile obişnuite, ci şi nenorocirile cele mai mari. Ispitele nu mai au aceeaşi putere asupra celui care sporeşte, ci, după măsura sporirii, se fac mai uşoare, chiar de ar fi mai grele în sine. După măsura sporirii, sufletul se întăreşte şi primeşte puterea de a suferi cu răbdare ceea ce i se întîmplă. Puterea aceasta o dă, ca o mîncare deosebit de hrănitoare, smerenia adîncită în suflet, şi ea este tocmai răbdarea.”
Aşadar, să cugetăm cu adîncă luare aminte asupra celor spuse mai sus de către Sfinţii Părinţi şi să ne străduim ca, prin mijloacele arătate, să fim noi înşine mereu, iar nu vrăjmaşul nostru. Făcînd astfel, despătimindu-ne tot mai mult şi însuşindu-ne faptele bune potrivnice patimilor dinainte, cu timpul vom ajunge să fim şi noi asemenea sfinţilor, în care vrăjmaşul diavol nu mai avea nici o intrare şi care puteau zice despre ei înşişi: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine!”
- extras din lucrarea IEROMONAHULUI IOAN IAROSLAV - CUM SĂ NE MÂNTUIM? DUPĂ ÎNVĂŢĂTURA SFINŢILOR PĂRINŢI
http://vlad-mihai.blogspot.com/

Adi O.!

2011-08-23T09:27:00.008+03:00

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 13
1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Parintele Arsenie Boca despre invatatura adevarului
La ce ne folosesc acele vorbiri indemanatice despre lucruri ascunse si intunecoase, de care la ziua judecatii nu vom fi tinuti de rau ca nu le-am cunoscut. O, Adevar, care Dumnezeu esti, fa sa fiu una cu Tine intr-o dragoste vesnica. In Tine salasluieste tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toti invatatii sa taca, toata faptura sa amuteasca in fata Ta, graieste-mi numai Tu.
Un duh curat, simplu si statornic, nu-i niciodata imprastiat chiar in mijlocul multor indeletniciri, fiindca el face totul ca sa cinsteasca pe Dumnezeu, si fiindca, pasnic fiind in el insusi, isi da osteneala sa nu se caute pe sine in nimic.
Cea mai grea lupta in viata aceasta, nu este alta decat biruirea de sine. Caci biruirea de sine duce la propasirea binelui.
Orice desavarsire, in viata aceasta, este amestecata si cu putina nedesavarsire - si pe toate le vedem ca printr-o ceata.
Cei mai multi se indeletnicesc mai osebit a cunoaste decat a trai cum se cuvine, se ratacesc adesea, iar din truda lor nu se aleg decat cu putine roade, sau deloc. O, daca ar fi tot atat de harnici cu starpirea stricaciunilor lor si cu cultivarea virtutii, cum sunt cu vanturarea desartelor vorbiri, n-am vedea atatea rele, nici atatea scandaluri, si slabanogie in lume.
Fara indoiala, la ziua judecatii nu vom fi intrebati ce-am citit, ci ce-am facut, nici daca am vorbit cu dibacie, ci daca am trait cum se cuvine.
Acela cu adevarat e mare, care are o mare dragoste. Acela cu adevarat e mare, care-i mic in ochii lui insusi - si pentru care slava lumii nu-i decat o curata nimicnicie.
Sunt doua invataturi, dar nu-i decat un singur adevar. Sunt doua invataturi: una a lui Dumnezeu, neclatinata ca si El, alta a omului, schimbatoare ca si el.
Invatatura lui Dumnezeu se imprastie in sufletele pregatite s-o primeasca prin intelepciunea necreata si Cuvantul dumnezeiesc. Ea este o particica din El Insusi si fara de moarte. Este pusa la indemana oricui si este daruita mai din belsug celui smerit cu inima.
Invatatura omului, dimpotriva, ii maguleste mandria, fiindca el ii este tata. "Ideea aceasta imi apartine, eu am spus cel dintai acest lucru, nu se stia nimic despre aceasta inainte de mine ..."
Placa-ti sa intrebi, asculta in tacere vorbirile batranilor, caci ele nu sunt spuse in desert.
Dorinta de a sti a pierdut pe omul dintai, - el cauta cunoasterea, care hraneste trufia, si a gasit moartea.

Sursa: Razboiul nevazut

,,Va multumesc tuturor pentru vizita, pentru comentarii, pentru ganduri , oricare vor fi fost acelea, plec putin cu fata catre un strop de singuratate, un strop dintr-un val de mare, un strop dintr-un strop de ploaie, catre intelepciunea bobului de roua,a carui lumina , fiind dis-de dimineata, v-o doresc si voua.`` Adi O.!

2011-08-17T23:58:00.003+03:00

Cărarea Sfântului Pavel

„Ajunşi la acest loc al depănării cuvântului, e bine să mai lămurim câteva lucruri, dintre care cel dintâi e îndreptarea părerii greşite ce o au unii creştini despre „mântuirea în dar”, pe care a câştigat-o Iisus Hristos pentru noi. Din aceste cuvinte nu urmează că noi trebuie doar să „credem” că suntem „mântuiţi” şi cu asta am făcut totul ce ar atârna de noi. Iată cum a înţeles Sf. Pavel pe Domnul şi cum i-a urmat cărarea, după cuvintele Sf. Maxim: „Pavel aşa se lupta împotriva dracilor, cum lucrează în trup plăcerile, alungându-i prin neputinţa trupului său. El, Pavel, ne arată cu faptele şi chipul biruinţei împotriva vicleanului, care luptă să aducă pe credincioşi la ură, stârnind împotriva lor (a Apostolilor) pe oamenii mai nebăgători de seamă, ca, ispitiţi prin ei, să-i facă să calce porunca iubirii. Dar Sf. Pavel zice: ”Ocărâţi fiind, binecuvântăm; prigoniţi, noi răbdăm, huliţi, noi mângâiem; ca o lepădătură ne-am făcut, gunoiul tuturora până astăzi” (Corinteni 4, 12-13). Dracii au pus la cale ocărârea, hulirea şi prigonirea lui, ca să-l mişte la ura celui ce-l ocăreşte, îl huleşte şi-l prigoneşte. Ei aveau ca scop să-l facă să calce porunca iubirii. Iar Apostolul, cunoscând gândurile lor, binecuvânta pe cei ce-l ocărau, răbda pe cei ce-l prigoneau şi mângâia pe cei ce-l huleau, ca să depărteze (din cale) pe dracii care lucrau acestea şi să se unească cu bunul Dumnezeu. Deci pe potrivnicii care lucrau acestea îi zădărnicea prin acest chip al luptei, biruind pururea răul prin bine, după asemănarea Mântuitorului. Aşa a slobozit Pavel mulţime de lume de sub puterea viclenilor şi a unit-o cu Dumnezeu, el şi ceilalţi apostoli, biruind prin înfrângerile lor pe cei ce nădăjduiau să-i învingă. Dacă deci şi tu, frate, vei urmări acest scop, vei putea să iubeşti pe cei ce te urăsc. Iar de nu, e cu neputinţă.” (sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt Ascetic, în op. cit., p. 10). Darul mântuirii deci se dobândeşte chiar ca dar, cu mare luptă.

Pilda Mântuitorului i-a prilejuit Sf. Pavel multe şi adânci meditaţii. Iată de data aceasta un om păcătos, întru totul asemenea nouă, năzuind spre ţintă (Filipeni 3, 14), fără să se fi socotit că a ajuns (Filipeni 3, 13), mărturisind abia la capătul alergării: ”Calea am săvârşit, credinţa am păzit (2 Corinteni 4, 7).....de acum aştept cununa (2 Timotei 4, 8),” – unirea desăvârşită cu Hristos. Deci nu mai avem motiv să spunem, scuzându-ne lenea, că Iisus a fost Dumnezeu şi aşa a biruit puterile potrivnice şi îndărătnicia firii, căci iată Sf. Pavel era om, cu păcate grele, ba şi bolnăvicos, şi iată-l, luptânud-se după lege (1 Corinteni 9, 20), pentru legea care rezumă Scriptura şi mântuirea, că s-a arătat mai presus de lunecuşul plăcerii şi ascuţişul durerii. A ieşit din cercul vicios al plăcerii şi al durerii, în care de obicei se învârte până la absurd viaţa omenească. Iată ce mare e sfatul Sfintei Treimi: ca Unul din Treime să se facă om pentru noi şi a noastră mântuire, ceea ce e tot una cu crearea firii din nou. Mântuitorul omeneşte, a mers şi merge înaintea noastră, făcându-se cărare de la om la Dumnezeu. Nu putem rămâne decât uimiţi de dragostea penrtu înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, personificate în Iisus Hristos, Dumnezeu – Omul.

Ca mărturii netrebnice îi ştim dragostea cu care ne iubeşte El, dar nimic de pe pământ n-o poate spune. El umblă nevăzut de oamenii cu ochi de lut, căutând mereu pe fraţii Săi (Matei 28, 10), pândind şi alergând după fiecare ins, „până-i va prinde pe toţi cei ce se vor mântui, ca pe Pavel” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, Filocalia, ed. I, vol. 2), şi neavând odihnă până nu-i adună pe toţi Acasă. Şi aceasta o face mereu, în fiecare veac de oameni până la sfârşitul lumii. Asta nu se poate tăcea. Iar cine L-a şi văzut pe Domnul şi neasemănata-i Cruce, pe care încă o tot duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de-acum, unul ca acela sare ca ars din orice iubire conservatoare de sine şi se roagă, strigând să aibă în lumea aceasta soarta lui Dumnezeu. Unul ca acesta trăieşte ca un dezlegat de viaţă şi nicio urgie a vremii nu-i poate face nimic, decât a-l desăvârşi, lămurindu-l ca aurul. Dacă simţim suferinţa fără asemănare a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru, cea din iubirea de oameni, aceasta curăţeşte şi viaţa noastră; căci acesta-i focul azvârlit de Dumnezeu pe pământ (Luca 12, 49): pârjolul dragostei, care aprinde lumea, arde puterile răului şi străluceşte cu lumină dumnezeiască pe smeriţii Săi următori, ce se întorc acasă. Cu toate acestea,

dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Jos palaria!Islere reloaded!

2011-08-17T14:39:00.005+03:00

http://dulciurifeldefel.blogspot.com/2010/05/islere.html

* 200 g unt
* 150 g zahar
* 1 ou
* esenta de rom
* 5 g praf de copt
* 350 g faina
* 150 g nuca

Se feaca untul moale la temperatura camerei cu zahar, pana devine ca o crema. Se adauga un praf de sare, oul si esenta de rom. Se adauga faina amestecata cu praful de copt si la sfarsit nuca macinata.

Laura, cea de la care am preluat reteta zice ca la sfarsit se mai adauga si 2-3 linguri de smantana, dar mie mi s-a parut prea moale compozitia si n-am mai pus.

Aluatul obtinut se da la rece pana se intareste considerabil.

Se intinde pe masa infainata si se taie cerculete cu gura unui pahar mic. Se pun intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se dau la cuptor la foc mediu pana se rumenesc usor.

Sa mananci fructul vietii

2011-08-16T00:08:00.010+03:00

Intre un barbat si o femeie sunt semintele si roadele lor!
Mi-amintesc despre o vorba cu vechime, din batrani , asa se zice de fapt, anume ca ,,cel mai destept cedeaza``, as zice ca drept e ca ,, cel mai mandru cedeaza``.
Mandria, din ce molecule, particule mutate haotic se formeaza ea,cine dintre oameni, oricait de necredinciosi ori ajunsi pe treptele sfinteniei ar putea sa spuna ca nu mai are mandrie?

Si ce e mandria de a fi roman?Nu cumva o marturisire de credinta dreapta?Sensurile romanesti ale cuvintelor sunt fie lumina, fie intuneric...mandria, ce sens are?

Intre o femeie si un barbat sunt semintele si roadele lor.de la nerodire pana la sfintenie,prin mucenicie.

Constantin Voda Brancoveanu si Marica doamna sa , despre semintele si roadele lor

16 August – Pomenirea Sfintilor Martiri Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, împreuna cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache

Acest binecredincios si de Hristos iubitor Voievod al Tarii Românesti s-a nascut la anul 1654 din parinti de bun neam, dupa tata fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar dupa mama, nepot al voievodului Serban Cantacuzino, în timpul caruia la anul 1688 s-a tiparit pentru întâia data în întregime Sfânta Scriptura în limba româna.

Ramas orfan de tata înca din pruncie, tânarul Constantin a fost crescut de catre unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învatat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit sa-i puna dascali întelepti spre a primi învatatura aleasa. Pentru iscusinta si întelepciunea sa Constantin a primit înalte dregatorii, bucurându-se de multa cinstire înca din tinerete.

Acatistul Sfintilor Brancoveni – aici

Dupa moartea voievodului Serban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la staruintele tuturor boierilor si dregatorilor tarii, vrednicul Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Tarii Românesti, fiind uns de catre mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit tara cu adânca pricepere si înalta priveghere, cu blândete si rabdare crestineasca.

Luând în ajutor pe Hristos, împaratul veacurilor si având pilda pe vrednicii sai înaintasi, Constantin voievod, îsi începu slavita domnie punând temelia celei mai mari mânastiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde si-a pregatit si loc de vesnica odihna. Nenumarate sunt însa bisericile si mânastirile ridicate sau înzestrate de milostivul si evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Tarii Românesti.

Darnicia si purtarea de grija a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu se vor opri însa la hotarele Tarii Românesti, ci se vor întinde si la fratii români din Moldova si din Transilvania, fiind vrednice de pomenit si multele ajutoare trimise dreptcredinciosilor crestini aflati în suferinta pe meleagurile siriene, caucasiene si arabe, precum si la toate locurile sfinte ale Rasaritului.

Se întâmpla deci ca în Saptamâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, multime de ostasi de l-au luat pe Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si în jalea tuturor locuitorilor orasului Bucuresti l-au dus la înalta Poarta. Aici crestinul Voievod si fiul sau cel mare au fost chinuiti cumplit de catre necredinciosi vreme de patru luni, fiind supusi la amarnice suferinte”.

Dupa aproape 25 de ani de stralucita domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, sa-si încununeze fruntea, el si cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, precum si sfetnicul sau Ianache, cu coroana sfânta a muceniciei pentru credinta ortodoxa, pe care au marturisit-o si nu au parasit-o nici în fata calaului pagân.

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanul împlinea 60 de ani, primi sfârsitul mucenicesc prin sabie împreuna cu fiii sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul sau Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714. Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredinciosi în mare, de unde au fost culese de crestini milostivi, care le-au îngropat în taina si cu evlavie nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mânastirii Maicii Domnului.

Osemintele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în tara la anul 1720 de catre doamna Marica, sotia sa si înmormântate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria sa, unde de atunci si pâna în zilele noastre vegheaza lumina candelei care aminteste locul de odihna al Voievodului.

http://cuvioasacasiana.wordpress.com/

Eu din tu sau Ora Şşşşşşş a pasarii Z

2011-08-03T13:31:00.011+03:00

Asa e viata

Asa e viata , asa e ea
eu sunt dintr- coasta de-a ta de lut viu si adormit,
ca sa nu te doara cind ma rup,
tu esti lut intreg si viu,
pe scurt ca sa-ti zic asa, cine sunt eu ...sunt

eu din tu.

M-am mutat cu totul din orasul meu.
Orasul meu mic, mititel , maricel sau cum o fi el,
l-am luat pe tot cu mine.
In afara de fabrici si uzine,
pe care nu aveam de unde le mai lua , ca nici la tine nu mai era vreun loc parcelat unde sa le fi putut monta
Am venit in orasul tau
in orasul din tine

Din care poanta si motiv , fiind din cauza sau datorita,
Tu si cu mine
de azi , de ieri sau de cand au aparut urmele de lasat pe undeva
Candva
tu si cu mine suntem din doua orase , doua orase
si deaorece eu sunt un oras mai mic , venit intr-un oras mai mare
imi place, ma bucur si ma gandesc cine sunt eu...sunt

eu din tu!

Filmusor, film usor, film, usor

2011-08-02T13:03:00.012+03:00

http://vimeo.com/24991183

Mancare rawraw food, o alta moda, moda sanatoasa...o fi rau , o fi bine ...e rau cind mananci, cind bei, cind gandesti, cind faci orice, oricui fara Dumnezeu.Infranare placuta!
Oricare dintre noi ne vrem niste dumnezei, vrem sa fim iubiti.
Noi vrem sa fim iubiti ca niste dumnezei , dar ce iubire dam in schimb, ca aici asa e , e foarte clar, ce dai aceea si primesti,ai inima curata , dai din ea, primesti de la Dumnezeu iubire, ai inima cu viclesug , primesti de la dumnezei tot cu viclesug, Dumnezeu ii ingaduie si pe ei, ca asa aplica pedagogia, ca sa invatam sa facem curat la inimioara.Drumul e lung si inima necuratat are dureri mari, patimi ascunse, nestiute,de cele mai multe ori inima nu are nici cainta, si-atunci e de cerut de la Dumnezeu cainta...un bun detergent pentru spalarea patimilor (murdariilor) inimii.Paradoxal , la munca de jos , la curatenie, cea care vine cu bucurie este

Maica Domnului,Stăpâna Cerului şi a Pământului, ,,care este supărată pe cei care nu-i mai cer nimic``pr Arsenie Papacioc.

Nu se poate nimic fara Dumnezeu, cu dumnezei nu se poate nimic.Intuneric este lipsa luminii, ,,nimic`` este lipsa Lui Dumnezeu!Orice iti descopera Dumnezeu daca-L asculti , daca-L urmezi si daca ai inima curata la rugaciune.
Noua ortodoxilor ne-a dat Dumnezeu mai multe candele : Cele 7 Sfinte Taine, altor neamuri, alte candele : de pilda evreilor doua, din care una este cunoasterea Vechiului Testament, protestantilor alta candela, altor neamuri la fel .
Daca stingi 7 candele odata , celelalte nu vor face destula lumina.Asadar avem o datorie fata de Darul Lui Dumnezeu, sa nu stingem candelele care lumineaza neamurile.
Mult ni s-a dat , mult ni se va cere la Judecata!Dumnezeu a pus in noi daruri mari, daca le-a pus El, pentru asta le si putem arata altora.De ce ne rusinam?De ce nu-L iubim pe Dumnezeu?
M-am indragostit odata , nu de mult, atat de tare de un barbat,ca il urmam in ganduri, in idei, in amintirile lui.Ma trezeam cu inima plina de el, inima , nu trupul, sufletule noastre se gaseau deasupra a ceea ce cunoscusem pana atunci ca ar fi dragostea, ceea ce nerusinat te mint cartile si revistele si multe romane facute sa aiba succes.Iubirea este in duh.Trupul cu toata fiziologia lui neseparata de duh, e o minune, doar cu fiziologia lui si inima neascultatoare de Dumnezeu, face mizerie inimii si simptomul principal este ,,golul din inima``.Atunci am inteles de ce doar pe pamant copiii se nasc din apropierea trupeasca, din acest lut care ne serveste viata o scurta perioada, cale de ,,70-80-90 de ani``...caci zice psalmistul,, anii omului sunt 70, iar de sunt in putere 80, ce trece de ei , osteneala si durere.
Daca l-as iubi pe Dumnezeu macar o clipa asa cum am fost indragostita cel mai mult in viata mea, de-as putea sa-L urmez pe Dumnezeu asa cum l-as fi umat pe acel barbat, probabil ca as fi atat de iubitoare cu prietenii si dusmanii mei , ca s-ar topi orice neintelegere , antipatie, socoteala materiala ori carteala,,nevinovata`` intre noi.
Si cind ceva nu pot, nu stiu , nu inteleg, nu rad, nu plang, nu dau , nu daruiesc, nu primesc, nu cer ...ma duc la ...MAMA.MAMA tuturor!
Maica Domnului sa ne binecuvanteze pe toti si sa ne acopere cu Sfant Acoperamantul ei!

2011-07-30T19:28:00.008+03:00

Vorbeste-mi din dragoste, nu doar ... cu dragoste.Daca eu n-am stiut , invata-ma tu.
Sa nu ucizi! Aceasta e porunca.Sa nu ucizi cu gandurile, cu vorbele, cu privirea...cu nimic sa nu ucizi!
Sa nu incerci sa ucizi adevarul, caci el nu poate fi invins, vei sfarsi prin a-ti rani pina la a te rani de moarte ...in propria inima.Ceea ce te face sa supravietuiesti este adevarul.Acela la care n-ai putut ajunge cu sabia purtarilor nedrepte in fata Bunului Dumnezeu.Inima curata!Atat cere Dumnezeu de la noi!

De neputinta, intr-o zi , ma asezai pe o bucata de pamant inverzit, acelasi pamant pe care statusem intr-o iarna in zapada.Banuiam ca el e cald, miroase ca ceva din inima mea, ceva bine ascuns, nu stiu de ce, poate de teama sa nu fie ucis.Culoarea lui o descopar dupa ani intregi in care , ma asteptam sa aflu de la cei mai mari decat mine ce culoare are el, pamantul de sub picioare.Paradoxal cei care au mintit , cei care au ucis in fata mea si in inima mea, nevazuti, pe intuneric, mi-au fost dati ca exemplu.Nu ma mir ca de atata minciuna in care am trait n-am stiut cum sa-mi mut pasii, dar ma minunez de cei care sunt acum copii , adolecesnti , oameni care pare ca au crescut, ma minunez ca pot sa mai traiasca in aceasta minciuna care e peste tot.Sa nu ucizi! Minciuna ucide!Adevarul e in iubire! Iubirea e in inima! Inima curata! Atat cere Dumnezeu de la noi! Nu e adevarat ca un pacient in moarte cerebrala e lipsit de viata.Atata vreme cat inima ii bate ...viata e cit o picatura de iubire.O picatura de apa! Inima curata! Rodul pamantului pe care-l simt in inima !

Psalmul 50
1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

“Acest PSALM a fost alcatuit de catre PROOROCUL DAVID dupa caderea lui in cele 2 mari pacate: UCIDEREA si PREACURVIA.``
http://psaltirea.wordpress.com/2009/02/28/pr-cleopa-talcuire-la-psalmul-50/

Pentru Catalin si Carmen!